joi, aprilie 25, 2024
AcasăMass-mediaDe la Digi 24 la Realitatea Plus, via "Libertatea". A fost partenera...

De la Digi 24 la Realitatea Plus, via „Libertatea”. A fost partenera lui CTP, va trebui s-o suporte pe Anca Alexandrescu

-

După o experiență de 4 luni la „Libertatea”, unde venise de la Digi 24, jurnalista Alina Manolache trece la Realitatea Plus. La Digi 24 realiza dialogurile cu Cristian Tudor Popescu (în emisiunea „Cap limpede”), la „Libertatea” lucra cu Cătălin Tolontan, la Realitatea Plus se va intersecta cu Anca Alexandrescu (veche activistă PSD).

Pentru Realitatea Plus este o echilibrare a balanței plecări/sosiri: chiar când Costi Rogozanu a anunțat că părăsește televiziunea tandemului Maricel Păcuraru / Cozmin Gușă, Alina Manolache a semnat cu postul din Otopeni. O mișcare similară a avut loc luna trecută: a plecat Denise Rifai, a venit Mădălina Dobrovolschi (ex-Pușcalău), la pupitrul emisiunii „Legile Puterii”.

Cea mai bună mutare a fost însă recuperarea lui Oreste Teodorescu pentru a modera emisiunea „Jocuri de putere”, care intrase în derivă după plecarea lui Rareș Bogdan, în urmă cu un an.

Alina Manolache a explicat, într-un interviu acordat Paginademedia.ro, de ce a făcut această mutare.

- Advertisement -

Zice că a plecat de la „Libertatea” din dorința de a reveni în televiziune. Va fi senior editor la Realitatea Plus, calitate în care va apărea și în diverse emisiuni, comentând subiectele zilei.

„Conducerea Realitatea mi-a garantat că îmi voi putea păstra echidistanța față de orice fel de partid politic, echidistanță care mă caracterizează întotdeauna. Și că mă voi putea exprima liber, ca invitat în emisiuni, și voi putea produce conținut relevant și nemarcat de influențe politice”.

Alina Manolache a intrat în presă în anul 2005, la Realitatea TV. În 2010 s-a alăturat echipei de jurnaliști de la emisiunea „În Premieră” (Antena 3). După doi ani, a plecat la Digi 24, unde a stat 7 ani și jumătate.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

INTERVIU. „Acest virus nu rezistă mult pe suprafețe, moare în câteva ore. Dar se ia foarte ușor din aer” / „N-o putem ține cu statul în casă, ne moare economia. Soluția este: «Cine scapă, scapă; cine nu, nu!»”

- Advertisement -

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -