Ucraina dezminte oficial orice legătură cu asasinarea Dariei Dughina, fiica politologului ultranaționalist rus Aleksandr Dughin, petrecută sâmbătă seara, la Moscova. Mihailo Podoliak, șeful consilierilor lui Volodimir Zelenski, a negat implicarea țării sale, adăugând că Ucraina nu e stat terorist, precum Rusia. Tot mai multe elemente apărute în ultimele ore arată că un amestec al Kievului în atentat este puțin probabil. Profesorul Mark Galeotti, unul dintre cei mai buni rusologi din lume, a explicat duminică, într-un editorial, de ce nici Aleksandr Dughin, nici fiica sa nu reprezentau niște ținte atât de importante încât Ucraina să pună la cale un atentat.
Mihailo Podoliak a subliniat că Ucraina n-are nimic de-a face cu asasinatul – mașina Dariei Dughina a sărit în aer, ucigând-o pe aceasta. „Nu suntem un stat criminal, precum Rusia”, a scris Podoliak. Apoi, acesta a menționat pe contul său de Twitter: „Știu că halucinogenele duc la pierderea contactului cu realitatea. Dar reprezentanții Rusiei ar trebui să priceapă: lumea vede războiul pe viu, la fel și crimele sale. Așa că o încercare de a acuza Ucraina pentru atacuri teroriste la Centrala Atomică de la Zaporojie, în Olenivka ori pentru explozia unei mașini în suburbiile Moscovei este inutilă”.
Una din marile probleme ale teoriei conform căreia Ucraina ar fi fost amestecată în atentatul de duminică este lipsa de importanță a țintei. În ciuda aurei pe care presa occidentală i-a dat-o filosofului și politologului Dughin, numit în ultimele ore „ideologul lui Putin” sau “arhitectul noului imperialism rus”, în realitate acesta nu făcea parte din cercul puterii de la Kremlin și nu juca niciun rol în politicile Moscovei.
Dughin este doar un foarte abil și prolific politolog care știe să anticipeze intențiile Kremlinului și să le susțină vehement, pentru ca apoi să se împăuneze cu meritele
Celebrul profesor britanic Mark Galeotti, rusolog și sovietolog de calibru, autor a 24 de cărți despre Rusia – ultima dintre ele numită „O scurtă istorie a Rusiei”, în 2021 –, a explicat duminică, într-un editorial publicat în „The Spectator”, că Dughin este doar un foarte abil ideolog naționalist, care a știut să se autopromoveze și să-și facă faima de „creier al lui Putin” ori “Rasputin al lui Putin”.
În realitate, explică profesorul Galeotti, Dughin n-are nicio legătură personală cu Putin, nu este și n-a fost niciodată influent la Kremlin. A știut, în schimb, să „citească” atent semnele din politica Moscovei, grăbindu-se să susțină vehement și zgomotos aceste mișcări, pentru ca apoi să-și revendice meritele când Kremlinul acționa decisiv în direcția respectivă.
Dughin a ajuns astfel în situația paradoxală de a fi mai cunoscut, apreciat și respectat în cercurile conservatoare și de extremă dreapta din Occident, decât în Rusia.
În ceea ce o privește pe Daria Dughina, fiica sa, aceasta era o jurnalistă angajată la o organizație controlată de oligarhul Evgheni Prigojin, „bucătarul lui Putin”, oligarhul care deține și armata privată Wagner. Într-adevăr, Daria Dughina era o vehementă susținătoare a regimului Putin, îi numise pe ucraineni „suboameni” și ceruse public exterminarea lor, dar nu rămânea decât unul din foarte mulții lachei ai regimului care fac același lucru de dimineață până seara la televiziunile Moscovei.
Mai jos, un fragment din expunerea profesorului Mark Galeotti: de ce Aleksandr și Daria Dughin nu erau niște ținte îndeajuns de importante pentru ca Ucraina să încerce asasinarea lor.
Mark Galeotti: „Dughin nu este și nu a fost niciodată deosebit de influent. El nu are nicio legătură personală cu Putin. În general, el a fost mai eficient în a se vinde cercurilor occidentale de extremă dreapta, decât Kremlinului“
„(…) Deja comentatorii ruși dau vina pe Kiev, fără să explice nici de ce Dughin ar fi ținta lor aleasă – există comentatori mult mai furioși și mai influenți în ceea ce privește Ucraina – și nici cum au reușit să comită un atac chiar în inima securității statului rus. De asemenea, alții presupun că aceasta a fost o lovitură a Kremlinului, fie pentru că au vrut să facă din Dughin un martir simbolic, fie pentru că s-au temut că ultranaționaliști ca el ar putea stârni proteste dacă Rusia ar face un pas înapoi din războiul său din Ucraina. În cele din urmă, există sugestiile inevitabile că acesta a fost de fapt un asasinat la comandă, determinat nu de politică, ci de dispute de afaceri. Dughin este, la urma urmei, un scriitor fenomenal de productiv – nu contează calitatea – și un autopromoter energic. Cu alte cuvinte, se pare că există o sumă destul de mare de bani în brandul său de naționalism splenic și mistic.
Această crimă nu va face decât să sporească mitul lui Dughin, un mit pe care el însuși l-a dezvoltat cu atâta asiduitate. Sunt mulți în Occident care sunt fericiți să îl ia ca atare, drept „Creierul lui Putin” sau „Rasputinul lui Putin”. El nu este, însă, și nu a fost niciodată deosebit de influent. El nu are nicio legătură personală cu Putin, ci mai degrabă este doar unul dintr-o întreagă rasă de „antreprenori politici” care încearcă să își prezinte planurile și doctrinele la Kremlin. Pentru o vreme, în 2014, a fost în grațiile puterii; noțiunile sale despre destinul civilizațional al Rusiei și statutul de națiune eurasiatică erau convenabile pentru a justifica o acaparare de terenuri în Donbassul ucrainean. Dintr-o dată, a apărut pe toate canalele de televiziune, cartea sa „Foundations of Geopolitics” (Fundamentele geopoliticii) a fost inclusă în programa de studiu la Academia Statului Major General și i s-a oferit o catedră la MGU, Universitatea de Stat din Moscova, cel mai important institut de învățământ superior din țară.
Dar apoi Kremlinul a decis să nu anexeze în mod direct „republicile populare” Donețk și Lugansk, iar Dughin nu a mai fost util. Invitațiile au început să se rărească, MGU a renunțat la oferta sa, iar Dughin s-a întors pe piață, vânzându-și cărțile publicului și ideile conducerii. În acest proces, a ajuns să stăpânească arta conducerii retrospective a gândirii. Cu alte cuvinte, de a sesiza indicii despre ceea ce Kremlinul era pe cale să facă și de a susține cu voce tare exact această mișcare – și apoi de a revendica meritele. În general, însă, el a fost mai eficient în a se vinde cercurilor occidentale de alt-right – ceea ce, cu siguranță, îi conferă o anumită valoare pentru Moscova ca agent de influență – decât Kremlinului.
Așadar, acesta este paradoxul lui Dughin, el este ideologul lui Schrödinger, în același timp important, dar și neimportant. Este posibil să nu aibă o influență reală asupra Guvernului, dar capacitatea sa de a se prezenta ca un gânditor profund ale cărui idei (adesea nebunești) încadrează gândirea Kremlinului înseamnă că este considerat important. Și dacă oamenii îl consideră important, atunci, într-o anumită măsură, el devine important. Sau, mai degrabă, mitul lui Dughin devine.
Acest mit este cel care probabil va conta în urma uciderii fiicei sale. Deja, naționaliștii ruși cer represalii, dar având în vedere că Kremlinul pare deja să nu cunoască nicio limită în ceea ce privește operațiunile sale în Ucraina, este puțin probabil să poată sau să facă ceva dincolo de simbolic. Un Dughin mort ar fi fost un martir maleabil, un Dughin viu și furios s-ar putea dovedi o „carte verde”. Este puțin probabil ca omul care a cerut cândva o Rusie care să se întindă „de la Dublin la Vladivostok” să fie liniștit, iar naționaliștii care sunt deja nemulțumiți de Putin – nu au o problemă cu invadarea Ucrainei de către acesta, ci doar cu faptul că o face atât de prost – vor avea cu atât mai multe motive să fie furioși. (…)“
