joi, noiembrie 21, 2024
AcasăNewsCazul Rareș Bogdan. Ce se află în spatele halucinațiilor sale: "O să...

Cazul Rareș Bogdan. Ce se află în spatele halucinațiilor sale: „O să avem un scor excepțional la alegerile europarlamentare! Noi stăm în spatele liderului nostru, Nicolae Ciucă, o să-l ducem spre Cotroceni“

-

Rareș Bogdan, prim-vicepreședintele PNL, a făcut la Realitatea Plus o serie de declarații aparent delirante, proclamând că liberalii vor face un scor excepțional la alegerile europarlamentare și-l vor împinge pe generalul gângav Nicolae Ciucă spre Președinția României. Total rupte de realitate, aceste afirmații sunt ridicole doar la prima vedere. De fapt, mult mai probabil este să asistăm la un joc pe cont propriu făcut de Rareș Bogdan, care-și urmărește, ca de obicei, interesele personale.

Declarațiile euforice ale fruntașului liberal sunt de natură să intrige și să trezească amuzamentul. Redăm mai jos discursul lui Rareș Bogdan exact așa cum a fost el, cu fraze interminabile, greșeli gramaticale, cacofonii și, pe alocuri, nonsensuri.

Rareș Bogdan: „Noi stăm în spatele liderului nostru, Nicolae Ciucă, o să-l ducem spre Cotroceni. O să avem un scor excepțional la alegerile europarlamentare și vom fi marea surpriză a acestor alegeri europarlamentare, spre deosebire de ce ne cântă unii sau alții prin presă, pentru că capacitatea PNL de mobilizare și experiența pe care o are acest partid, plus realizările aleșilor locali și aleșilor județeni, plus realizările la nivel central și capacitatea noastră de comunicare, este (sunt – n. red.) suficient de mare pentru a arăta românilor de ce PNL este partidul garant al păstrării drumului pro-european, de ce fără PNL există dubii asupra parteneriatului nord-atlantic și parteneriatul corect, asumat, cu argumente și cu respectarea drepturilor cu Uniunea Europeană, și de ce Partidul Național Liberal se va afla la putere. Singura diferență între noi și PSD, sau multe diferențe sunt între noi și PSD, dar marea diferență este că noi putem guverna și cu alții”.

Se poate observa că afirmațiile fără susținere (conducerea lui Ciucă spre Cotroceni, scorul excepțional de la europarlamentare, realizările de la nivel central și capacitatea de comunicare) se îmbină cu pretenția că PNL ar fi singurul garant al păstrării României pe traiectoria europeană. La final apare și o amenințare subtilă pentru PSD, care e avertizat că doar PNL îl acceptă de partener pe scena politică românească.

- Advertisement -

Deși demagog, oportunist și semidoct, Rareș Bogdan nu poate fi acuzat că nu ar ști ce se întâmplă în lumea reală. Afirmațiile sale, într-un moment în care PNL e cotat în sondajele reale cu 11–16% din voturi, sunt surprinzătoare. În realitate, pare un joc prin care clujeanul încearcă să se poziționeze personal, punându-și la adăpost privilegiile într-un an în care barca liberalilor s-ar putea scufunda. Concret, el vrea un nou mandat de europarlamentar, ceea ce i-ar asigura alți 5 ani de bunăstare la nivel înalt. Din acet motiv supralicitează cu funcțiile de ministru pe care e gata să le ocupe abandonând sinecura de la Bruxelles.

Ținta: alți 5 ani la Bruxelles!

Alegerile europarlamentare sunt primele dintre cele patru rânduri de scrutinuri care vor avea loc în 2024 în România. Rareș Bogdan țintește un nou mandat de europarlamentar, încă 5 ani de huzur lipsit de griji și responsabilități într-un fotoliu la Bruxelles. Pentru asta, îl perie și-l asigură de loialitatea sa pe generalul Ciucă, președintele PNL, cel care va avea cuvântul final în stabilirea listei cu candidații partidului la europarlamentare.

Rareș Bogdan a fost plasat în 2019 în capul listei PNL pentru europarlamentare, de către liderul de atunci al PNL, Ludovic Orban, pe care ulterior fostul jurnalist l-a trădat cu voluptate pentru Florin Cîțu și, ulterior, Nicolae Ciucă, mereu la coamnda lui Klaus Iohannis.

- Advertisement -

Ardeleanul a avut deja o izbucnire nervoasă lunile trecute, când a fost întrebat într-un interviu despre zvonul că nu va mai fi primul pe lista candidaților. El are totuși nevoie să fie cât mai sus pe listă, între primele 4-5 locuri, ca să fie sigur de un nou mandat.

Ce va urma după aceea, nu va mai fi problema lui Rareș Bogdan. Dacă PNL va suferi un dezastru la celelalte alegeri, decontul va fi făcut de alții – în principal, de Ciucă. Asigurat până în 2029 ca eurodeputat, Rareș Bogdan va avea tot timpul să se aciueze într-o altă tabără din PNL sau chiar într-o altă barcă, dacă aceea a PNL se va scufunda.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

Fiul supraviețuitor dezvăluie, în anchetă, cum a luat foc „Ferma Dacilor”: de la un televizor defect, care „se încingea”. Matei Ene, din spital: „La 4.50, fratele meu a deschis ușa; a intrat un fum puternic din hol”

Șefii ISU Prahova care erau complicii patronului de la „Ferma Dacilor“ s-au pensionat la 45 și 46 de ani, după ce au fost prinși asupra faptei. În loc să fie dați afară, sunt pensionari speciali

Ce căuta fiul șefului DGIA și al directoarei din ANAF la „Crăciunul puțin mai personal” al fostului interlop? Legături periculoase ale familiei Băiceanu cu „Ferma Dacilor”

După ce a fost omenit la „Ferma Dacilor”, Turcescu îi face PR lui Dinicu: „Omul ăsta muncea de dimineața până noaptea” / „Acolo am petrecut zile și nopți de bucurie”

EDITORIAL CARTIANU. Cum petreceau dacii cu interlopi și manele, înfulecând gulaș, kebab, șaorma și carpaccio, în tunelul spre Egipt. Pentru protecția anti-incendiu se rugau lui Zamolxe

„Ne-am lăsat umiliți ca ultimii orbeți! Am acceptat că suntem responsabili de criza migrației din Europa“. Condițiile primite de regimul Iohannis-Ciolacu pentru ca România să intre în Schengen doar cu porturile și aeroporturile l-au indignat pe Funeriu

Răzbunarea impostorului: Ciolacu l-a dat afară – noaptea, ca hoții – pe șeful Secretariatului pentru Revoluționari, care-i refuzase certificatul de „mare revoluționar”! Dodu este fiu de erou-martir, orfan de la 9 ani

În bugetul pe 2024, suma pentru pensiile speciale crește cu 17% – de la 13 la 15,5 miliarde de lei!

Jaf pe banii publici: guvernarea PSD-PNL a mărit numărul bugetarilor cu 5.206 în ultimele 4 luni! Creșterea e de 10.717 în ultimele 10 luni

* Cum a încercat ISIS să provoace un război între Iran și Israel comițând un atentat sinucigaș cu peste 100 de morți la Teheran. Ayatollahii se grăbiseră să acuze „Marele Satan“

17 COMENTARII

  1. Acest individ este un acoperit, nu a mancat ciuperci halucinogene. Fripturist de fel, incearca sa-si obtina noi privilegii, insa cel mai important aspect este ca Iohannis si PNL si-au inselat propriul electorat. Afirmatiile facute acest golan nu tine cont de imensul deserviciu facut tarii de actualul PNL, prin aducerea PSD la guvernare, unde are astazi avem un impostor, fals revolutionar, in postul de prim-ministru. Masurile liberale in economie nu se vad, asistam la o sugrumare prin taxe si birocratie a mediului privat, fara nicio opozitie din partea PNL. Politrucul arunca fumigene, insa trebuie internat de urgenta la Sapoca.

  2. Aveti dreptate d-le Matei Udrea. Rares Bogdan cam la fel vorbea si de Ludovic Orban si de Florin Citu la vremea lor. Se va descotorosi fara scrupule si de Nicolae Ciuca atunci va veni momentul. Si va veni, pentru ca Nicolae Ciuca nu poate scoate PNL din mlastina in care a ajuns.

  3. Daca nu le dam o sansa, celor de la USR…

    Imi pare rau s-o spun in gura mare, dar viitor de AUR tara noastra are.
    Si Babacu, bata-l vina, numai el e cu pricina: Ca sta in expectativa si tara intra-n deriva!

    • Asa cred si eu: USR si partidele aliate sunt singura sansa.
      Din pacate, electoratul nu stie asta. USR este atacat, ignorat de televiziunile de stiri mituite, iar activitatea in parlament si ideile lui nu ajung la popor. La popor ajunge versiunea confectionata de PSD, celebrul „punctaj”.
      Ar fi de dorit sa se implice si alte formatiuni de buna credinta.
      Formatiunile civice avand idei similare, personalitatile, societatea civila, ar trebui sa se coalizeze in sprijinul USR. Iar USR sa se apropie, sa se preia din ideile lor, sa colaboreze.
      Numai asa ar putea invinge .

  4. Rares Bogdan este un pussylicker. Flasneta s-a remarcat la RealitateaTV, iar prin actiunile sale a castigat increderea lui Organ. Asa a ajuns europarlamentar. Nevasta-sa e bogata de rupe, sa ne aducem aminte botezul din pandemie fara respectarea regulilor. Batistuta este un derbedeu. Are profilul tipic din penelepra care nascuta in comunism a preluat si comportamentul bolsevicilor de atunci. Mincinos din cale afara, nici Pinocchio nu-l intrece. Bode, Turcanu, Gorghiu, sunt alte nume „grele” si lista e lunga. Pariu PeNeLepra nu mai pupa voturi si socul va veni odata cu europarlamentare. Cu cine ma vin ei la Presedintie? Cu generalul Paiatza, cu doctorat luat prin fals?

    • Cred că acest gargaragiu are un plan. Îl manipulează fin și îi bagă limba în ureche Ciucanezului să candideze pentru Cotroceni. Ciucanezu va pierde din primul tur. Urmează Congres PNL, Ciucă va fi băgat sub preș, iar gargaragiu Rareș va candida la președinția PNL. Dacă planul reușește, PNL va ajunge până în 2028 sub pragul de 5%.

  5. Mai rar așa scursură de om 😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -