duminică, noiembrie 24, 2024
AcasăLumeaCum s-a rupt kazahul Tokaev de Putin: când a ajuns președinte, a...

Cum s-a rupt kazahul Tokaev de Putin: când a ajuns președinte, a divorțat de Nadejda, care nu renunțase la cetățenia rusă

-

Președintele Kazahstanului, Kassîm-Jomart Tokaev, a dat un semn clar că se va rupe de Rusia lui Vladimir Putin încă din 2019, când a preluat șefia statului de la dictatorul Nursultan Nazarbaev – cel care avusese o lungă domnie autocratică pro-rusă, timp de 28 de ani. La acea vreme, Tokaev a divorțat de soția sa, Nadejda, rusoaică la origini, numai fiindcă aceasta n-a renunțat la cetățenia țării sale de proveniență.

În ultimele fotografii realizate atunci, presa kazahă a observat că Tokaev nu mai poartă inelul de căsătorie și că pe site-ul oficial al administrației prezidențiale figura divorțat și cu un fiu pe nume Timur – absolvent al academiei diplomatice a ministerului rus de Externe.

Investigând situația, jurnaliștii kazahi au intrat în posesia unor informații prețioase: în 2005, Nadejda Tokaeva era trecută în registrul Serviciului Federal de Înregistrare de Stat, Cadastru și Cartografie din Moscova (Rosreestr) ca antreprenor individual implicat în afaceri imobiliare.

În contextul războiului din Ucraina, dezvăluirile au apărut și pe site-ul postului de radio Svoboda: „Pașaportul Nadejdei se încheie cu cifrele 940, la fel ca la majoritatea cetățenilor ruși ce figurează în evidențele organelor de control și în cele ale băncilor unde au credite ipotecare. Tocmai cetățenia rusă a Nadejdei Tokaeva ar fi reprezentat principala cauză a divorțului ei de Kassîm-Jomart, conform publicațiilor kazahe, când acesta și-a început mandatul prezidențial. Spre deosebire de mama sa, Timur nu are pașaport rusesc”.

- Advertisement -

„În spatele expresiei «Federația Rusă» se ascund mai multe obiective imobiliare din apropierea Moscovei care au aparținut Nadejdei Tokaeva”

La aflarea veștii, Vladimir Putin a acționat imediat. A obligat-o pe Nadejda Tokaeva să cedeze contracost către statul rus toate proprietățile pe care le avea la Moscova.

Aceasta s-a mutat apoi în Crimeea, oferind o explicație halucinantă pentru decizia ei: nu izbutise să-și izoleze casa din capitala Rusiei!

În decembrie 2021, Fundația Anticorupție „Aleksei Navalnîi”, inclusă în lista „agenților străini” de ministerul rus al Justiției, a publicat un videoclip sugestiv despre modalitatea Rosreestr-ului de a elimina numele și prenumele oficialilor ruși de rang înalt din baza sa de date și de a le înlocui cu expresia „Federația Rusă”. Sub lupa acestui serviciu federal a intrat și Nadejda Tokaeva.

- Advertisement -

Radio Svoboda: „Ancheta se referă și la fosta soție a lui Kassîm-Jomart Tokaev, dar și la fiul ei, Timur. În extrasele vechi din Rosreestr, ei figurau ca proprietari ai apartamentelor din centrul Moscovei, de pe străzile Usaceva și Poslednii Pereulok, dar din 2020, Federația Rusă figurează ca proprietar al acestor apartamente. În spatele expresiei «Federația Rusă» se ascund mai multe obiective imobiliare din apropierea Moscovei care au aparținut Nadejdei Tokaeva. Printre acestea se numără o casă în satul Abramțevo. Printre localnici, satul este cunoscut sub numele de «Dacha generalilor»”.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

VIDEO. Teroare în Rusia: bărbații arestați pentru proteste anti-război sunt încorporați cu forța, la circa de poliție! Mitinguri în orașe, cozi uriașe la ieșirile din țară și pe aeroporturi

Capcana lui Putin: rușii care vor să scape de încorporare sunt invitați să sune la un număr care aparține, de fapt, Comisariatului militar!

Ilustru general american: Dacă Rusia folosește arme nucleare tactice în Ucraina, SUA va scufunda flota rusă din Marea Neagră! „Vom riposta cu o lovitură devastatoare”

Rusia își creează baza pentru atacuri nucleare: organizează brusc „referendumuri” de anexare în teritoriile ocupate Herson, Zaporojie, Donețk și Lugansk. Ce urmărește Putin

VIDEO. Fiul „portavocii” lui Putin, comportament abuziv când a fost păcălit să se prezinte la încorporare. „Numele meu este Peskov! Dacă nu înțelegeți, voi aborda această problemă la un alt nivel!”

SUA dezvăluie: Rusia a investit cel puțin 300 de milioane de dolari, după 2014, în coruperea partidelor și a politicienilor din peste 20 de țări! Milioane au ajuns și la diverși candidați la Președinție

Scandalos! În plină criză, parlamentarii și-au dat salarii mai mari cu 25%! PSD a votat mărirea, dar zice că nu e de acord cu ea! Boloș (PNL): „Dacă mă uit la salariile demnitarilor din Vest, pot să fiu invidios”. USR – singurul partid care a votat împotrivă

PNL pune Capitala la picioarele Gabrielei Firea și ale PSD! Liderii partidului cer organizației PNL București să-i retragă sprijinul primarului Nicușor Dan și să blocheze toate proiectele pentru oraș

Anarhista rusofilă Diana Șoșoacă are o beizadea cu pronunțat profil infracțional. La 20 de ani, Andrei e recidivist pe șosele: conduce beat și fuge de polițiști. Senatoarea zicea ceva și de droguri, și de „tipe băgate pe filiera lui”

STENOGRAME. Perversiunile preotului Visarion Alexa, care a abuzat sexual o enoriașă la spovedanie. „Eram prea concentrat pe sânul ei” / Întrebat de femeie de ce a făcut-o într-un loc sfânt, i-a răspuns: „Nu te stresa, sfânt e tot universul, e făcut de Dumnezeu” / Amenințare: „Să nu cazi în ispita dorinței de a te răzbuna! Răzbunarea te rănește mai ales pe tine”

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -