Acasă News Carantină cu mâncare expirată la Mamaia, în hotelul pușcăriașilor Radu Mazăre și...

Carantină cu mâncare expirată la Mamaia, în hotelul pușcăriașilor Radu Mazăre și Nicușor Constantinescu

În ultimile zile, pe rețelele de socializare au fost postate numeroase reclamații din partea cetățenilor români repatriați prin curse charter și plasați în carantină, timp de două săptămâni, la hotelul Flora din Mamaia. Statul român îi aduce pe aeroportul de la Mihail Kogălniceanu și îi izolează în hotelul grupului Radu Mazăre – Nicușor Constantinescu – Sorin Strutinsky.

Pe lângă unele condiții impropii de cazare, cele mai multe sesizări privesc serviciile de alimentație publică (sistemul catering) de care beneficiază persoanele aflate în carantină: alimente cu ingrediente expirate, mâncare prost preparată și plină de mizerii.

Ca urmare a acestor informații, comisarii din cadrul Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Constanța au efectuat o acțiune de control operativ la furnizor, SC Black Wave Center SRL Constanța, unde au constatat că reclamațiile carantinaților sunt perfect justificate. 

Au fost dispuse măsurile legale: amenzi; oprirea de la comercializare a unor materii prime și mâncăruri gătite; termene pentru remedierea activității și asigurarea de dotări absolute necesare, conform legii.

În cadrul acțiunii de control, au fost constatate următoarele abateri de la legislaţia specifică protecţiei consumatorilor:

* materii prime (mozzarella, bacon afumat, șuncă țărănească, cotlet de porc, file butterfish, carne de porc tocată, mici, mușchi vită) cu data limită de consum depășită;

* materii prime (cotlet de porc, pește și file de pește, carne de porc tocată, carne de pui, burgeri, perișoare fierte, cremvurști fierți, resturi de ceafă preparată) cărora le-a fost schimbată starea termică, din produs refrigerat și din produs fiert în produs congelat;

* produse alimentare ṣi preparate culinare (cartofi prăjiți, pulpă de pui gătită, cașcaval pane, carne de pui feliată și condimentată, ciuperci feliate, carne de porc feliată, supă, preparate din carne feliate și ambalate în punguță transparentă, orez prefiert) fără informaţii privind încadrarea în termenul de valabilitate/data limită de consum, de asemenea  nu exista o evidenţă privind trasabilitatea produselor;

* zona de asamblare/finalizare a pachetelor alimentare era improvizată, fără condiții care să permită păstrarea mesei calde la o temperatură de minimum 60 grade Celsius, preparatele alimentare fiind ținute în vase de inox, pe un cărucior mobil;

* depozitarea necorespunzătoare direct pe pavimentul neigienizat a navetelor cu pâine proaspătă, neambalată precum ṣi a navetelor cu fructe;

* în blocul alimentar s-a identificat mobilier care prezenta urme de rugină și de mucegai; de asemenea, se foloseau vase şi ustensile neprofesionale (din lemn ṣi plastic nealimentar), unele dintre acestea fiind deteriorate;

* preparatele culinare pregătite pentru livrare nu aveau temperatura corespunzătoare, fiind abia călduţe;

* nu există zone de procesare delimitate, prevăzute cu chiuvetă, banc de lucru din inox și spații frigorifice de depozitare, pentru pește, pentru legume ṣi pentru carne;

* nu era respectată destinaţia agregatelor frigorifice, astfel încât, în congelatorul de legume era depozitată carne, în frigiderul de lactate erau depozitate preparate din carne, iar în alt agregat frigorific s-a constatat că se depozitau împreună ouă, legume și carne;

* lipsa verificării metrologice la unul din cele două cântare existente în unitate; în urma cântăririi aleatorii a porțiilor de mâncare s-a constat ṣi nerespectarea gramajului declarat;

* preparatele culinare nu sunt transportate în condiţii corespunzătoare, care să asigure păstrarea unei temperaturi conforme fiecărui tip de preparat alimentar, până la servirea către consumatorul final, aceste preparate fiind transportate în navete din plastic.

Pentru abaterile de la legislaţie constatate, au fost aplicate 3 amenzi în valoare de 13.000 de lei, dispunându-se ṣi măsura opririi definitive de la comercializare pentru o cantitate de 27 kg  materii prime și preparate culinare.

Au fost dispuse, de asemenea, măsuri de remediere a deficiențelor constatate, precum și măsuri de achiziţionare de echipamente termoizolante, în vederea transportării preparatelor culinare către consumatori, în condiţii optime calitativ și sigure din punct de vedere igienico-sanitar.

Potrivit Prefecturii Constanța, la hotelul Flora din Mamaia se aflau ieri în carantină 523 de persoane.

Repatriați carantinați la hotelul Flora din Mamaia

DOSAR. Virusul mortal al comunismului: Organizația Mondială a Sănătății, controlată ocult de China, e acuzată că a mințit întreaga lume și a amânat criminal declararea pandemiei

loading...

3 COMENTARII

  1. ai sa vedem cine plua mea e velea asta ???..ce a descoperit ,de il tine orban in brate ….un subinginer de sudura si o scoala de metrese la renumita facultate din lugoj!!!..cica a participat la revolutie ???..unde in caransebes???..fapt pentru care ion ilici la decorat !!!…curios…!!!…ei si acum incepe sarabanda bisericeasca …ia auzi aici..Membru de Onoare al Consiliului Eparhial al Episcopiei Caransebeşului, 2007 !!!!..alta Ordinul Stephanus Magnus al BOR – Patriarhul Daniel, 2010 !!!!..o fi trimisul lui Dumnezeu pe pamant si noi nu stiam !!!…acum inteleg care-i legatura cu hiper fericitul poleit cu haur …!!..incurcate sunt caile Domnului..!!..transferarea militiei in sutanele negre …ba ce josnic poti fi !!!…tu pupi pouala popi ,popa pupa pouala ta !!!..mai ai putin si devi capitanul, cu crucea intr-o mana si cu akm-ul in cealalta…ba fratilor asta e un caz patologic grav,dle ministru nelu tataru izolati-l urgent sa nu faca copii!!!..

  2. Personal nici nu ma asteptam la altceva.
    Daca anul trecut, in plin sezon, situatia era aceeasi nici nu avem ce sa comentam acum.
    Ce ma deranjeaza pe mine este ca acesti indivizi mai au proprietati inca, dupa 130 mil euro paguba adusa Statului Roman.

    • Constantinescu, cel putin, e… MARE (!) proprietar (imobiliar si funciar), in orasul si judetul Constanta !!!
      De asemenea, este si mare colectionar de tablouri, timbre si piese de numismatica de valoare, plus bijuterii scumpe !!!

      Mazare, maiii… „smecherit” (!), maiii… modern in gandire, NU a cumparat AICI (în România) case, terenuri, obiecte, ci… si-a bagat toti banii (MUUUULTI !) in conturi bancare din strainatate si in proprietati prin Brazilia sau Madagascar !

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Cookie Settings