Un text care mustește de xenofobie, scris de Mircea Dinescu în „Cațavencii”, l-a înfuriat pe Cristian Tudor Popescu (CTP). Cei doi au fost acționari ai ziarului „Gândul”, pe care l-au lansat în 2005 și i l-au vândut lui Adrian Sârbu după numai un an (în 2019, publicația avea să ajungă în proprietatea mogulului-infractor Radu Budeanu).
Cristian Tudor Popescu anunță o ruptură definitivă de Mircea Dinescu, cel împreună cu care înființa un ziar în urmă cu 15 ani. Într-un editorial de pe Republica, CTP nu-i poate ierta șarlatanului de TVR („Mircea, arăți că lucrezi!” – Ion Caramitru, 22 decembrie 1989, TVR) prăbușirea în abisul xenofobiei.
CTP se referă la un pamflet publicat de Mircea Dinescu în „Cațavencii”, revistă finanțată generos de PSD. De alfel, „jupânii” publicației, Doru Bușcu și Mircea Dinescu, erau sfetnici de taină ai mega-infractorului Liviu Dragnea, făcând parte din „grupul de la Scroviștea”.
În textul din „Cațavencii”, Mircea Dinescu a apăsat pe originile de neam și rasă, cunoscute sau bănuite, ale „neamțului” Klaus Iohannis, „semi-ungurului” Ludovic Orban, „arabului fugit de acasă” Raed Arafat și „tătarului” Nelu de la Sănătate.
Abordarea lui Dinescu, de o xenofobie grețoasă, este cu atât mai absurdă, cu cât însuși autorul ei are în familie o combinație multirasială și multiculturală. Cu Mașa (decedată în 2019, la 58 de ani) s-a căsătorit în anii comunismului, pe când era cetățeană sovietică; după prăbușirea URSS (în 1991), ea a rămas doar rusoaică. Socrii lui Mircea Dinescu au fost Albert Kovacs (maghiar din Ardeal, cu doctoratul făcut la Moscova) și Elena Loghinovskaia (sovietică / rusoaică).
CTP pomenește cu silă numele fostului său co-acționar: „Nu vreau să vorbesc aici despre omul Dinescu. Sunt ani putrezi de când nu mai am nicio legătură cu el. Și nici nu ne vom mai întâlni în această viață”.
Îi face, totuși, o nemeritată concesie, numindu-l „unul dintre puținii noștri disidenți, luptător împotriva național-socialismului, nazismului ceaușist”. Disidența lui Dinescu a fost mai degrabă executarea unei misiuni, cu protecție de la Răsărit. Socrii „poetului-portofel” au avut rol de punte în povestea asta.
În ultimii ani, moșierul de la Cetate a fost plătit cu sume enorme de PSD, prin intermediul finanțării generoase a revistei „Cațavencii”, dar și prin sumele uriașe încasate pentru o emisiune la TVR. O emisiune în care Mircea Dinescu face reclamă deșănțată restaurantului său din București și moșiei de la Cetate (județul Dolj).
Editorialul lui CTP
„Mircea Dinescu nu se mai face că lucrează”
„Pot să spun că îl știu pe Mircea Dinescu, nu că îl cunosc. Am fost asociați vreme de un an la «Gândul», dar un contact omenesc, sufletesc, dincolo de discuțiile privind ziarul, nu am avut niciodată. La despărțire, am spus doar atât: «Nu fac parte din filmul în care joacă Mircea Dinescu».
N-am făcut parte încă de la început. Pe 22 Decembrie 1989, eu veneam cu coloana de demonstranți spre Televiziune, Dinescu stătea în genunchi în fața fostului magazin Bitolia, în Piața Dorobanți, și zicea ceva de Ceaușescu, copii, omorât, Crăciun. După ce militarii de pe acoperișul TVR și-au strâns armamentul și au dispărut, Dinescu a intrat în clădire, eu nu, blocat de teama de ridicol care mă urmărește de-o viață – m-am dus în apropiere, la domeniul lui Ceaușescu din Primăverii.
Nu vreau să vorbesc aici despre omul Dinescu. Sunt ani putrezi de când nu mai am nicio legătură cu el. Și nici nu ne vom mai întâlni în această viață. Dar există și un personaj Mircea Dinescu, care a simbolizat Revoluția de pe ecranul televizorului. Unul dintre puținii noștri disidenți, luptător împotriva național-socialismului, nazismului ceaușist, ceea ce m-a făcut să trec peste multe în legătură cu omul Dinescu.
Nu știu câtă vreme am rămas privind în perete după ce am citit textul recitat de Mircea Dinescu pe net, intitulat eminescoid «Scrisoarea a III-a, către Șahinșahul de la Cotroceni».
Apoi, am dat un singur telefon, lui Andrei Pleșu.
Am criticat pe bază de logică și bun-simț măsura autorităților de a închide piețele de incintă. Mi se pare negândită și nepotrivită. Dar ce spune disidentul Dinescu, luptătorul împotriva național-socialismului, nazismului ceaușist nu sunt în stare decât să transcriu, ca să citiți. Poate și pentru că am obosit de atâta urâciune și mizerie umană câtă a trebuit să înghit în ultima vreme.”
Textul xenofob al lui Mircea Dinescu
„Scrisoarea a III-a, către Șahinșahul de la Cotroceni (fragmente)”
„Domnule Klaus Iohannis,
Obiceiul strămoșilor iohannieni de a da afară micii negustori și târgoveții valahi din cetatea Sibiului înainte de apusul soarelui, să le fie sașilor somnul lin și porțile zăvorâte, văd că l-ați extins în această iarnă dând afară românii din piețele românești chiar în timpul zilei.
Nu e de mirare că un lucru nevolnic atât de bine făcut i-a entuziasmat și pe semi-ungurul Ludovic Orban și pe arabul fugit de acasă Raed Arafat ca să nu-l mai pun la socoteală pe tătarul Nelu răspunzător cu număratul morților la ora micului dejun.
Pe cât sunt de fericit că prin venele copiilor mei curge și puțin sânge înmiresmat de stepele cazace și de pusta maghiară, care le-au mlădiat frumusețea și caracterul, pe atât sunt de trist că alergia mea la naționalismul grobian și scârbavnic nu mă scutește de pedeapsa de a-mi aminti că sunt român când văd disprețul neamțului pentru țăranul valah care nu mai are loc în propria-i țară.
Oi fi dumneata mândru de sparangheliada pe care ai lansat-o nu de mult, îngenunchind o parte a poporului român în țărâna germană, dar tare mi-e că, dacă o să te mai joci în continuare de-a Șahinșahul cu tarabagiii amărâți din bazarele românești, or să iasă mulahii ortodocși din adormire cu rogojinele aprinse-n cap să-ți cânte prohodul de Crăciun sub ferestrele Palatului.”
Foarte bine CTP. Acum daca vrei sa faci treaba buna pina la capat trebuie sa te dezici si de neomarxism. Fie si numai ca sa arati ca treaba cu minerii a fost o ratacire a tineretii, dupa cum zicea Tutea ca e omul in tinerete, si nu un defect de caracter. Un accident nefericit, ca oameni suntem si mai gresim.
Nu poti sa te dezici de pesedistoizii autohtoni si sa ridici in slavi stinga americana. Neomarxismul american e var bun cu maoismul si cu bolsevismul rusesc – nepotul pesedismului.
bolsevismul – bunicul pesedismului voiam sa spun nu nepotul.
Lasati comparatia asta a democratilor din SUA cu bolsevismul. E extrem de fortata!!! Asa incat sa se faca bezna in capetele oamenilor !!! Nu se compara nimic cu bolsevismul din anii 50 de la noi, reluat cu aplomb dupa revolutie cu scopul distrugerii morale a elitelor tarii, a aspiratiilor pro-occidentale ale romanilor si reindrumarea turmelor ramase(dupa plecarea a milioane de romani in vest), catre Rusia cea hrapareata si marsav de bagareata in treburile noastre !!! Vreti sa sugerati ca America o ia peste camp….Eu cred ca numai influenta ticaloasa a rusilor a tulburat apele acolo. Sper ca lucrurile sa revina la un normal dorit de toata lumea care nu inseamna Rusia, China sau Iranul….
Xenofobia e chiar ruinătoare după ce clasa politică a vândut ieftin şi grabnic tot ce-a putut. Dar, fără derapaje, poate că n-ar fi observat nimeni că mai are câte un intelectual milă de ţăranul român pe pandemia asta.
dinescu se încadrează perfect în grupul parveniților de după 89, a profitat perfect de situație, și-a cumpărat conac cu ajutorul comuniștilor, ca poet sărac și cum susține că-l critica pe ceaușiști nu putea avea bani ca să aibă viața de huzur fără să muncească, pardon muncește lăudând sistemul psd-ist !!
CTP și Dinescu sunt acum în tabere diferite, deși au fost amândoi actionari la GANDUL și atunci, având acelasi interes, se înțelegeau!Articolul lui Dinescu din Cațavencu e însă un pamflet, pe când inginerul CTP care pune rațiunea pe prim-plan are articole sau apariții la radio în care folosește cuvinte jignitoare la adresa unor reprezentanți ai clerului sau oameni politici!În schimb nu are nimic de criticat referitor la acțiunile puterii, e de acord cu toate măsurile antipandemice, el în exces de zel poartă mască și acasă, ca să filtreze aerul irespirabil!Adevărul e că nici jurnaliștii, nici posturile TV nu mai știu ce aia OBIECTIVITATE și din interes sau alte motive merg ori pe stânga, ori pe dreapta!Pe centru probabil nu e interesant, e fără profit!
Poveștile astea cu aruncatul dumelor dar vezi, e de fapt pamflet e o căcănărie cît haznalele 1 și 3 împreună..
Fiind toamna si cam multă plictiseală la Cetate, cred că bardul a cam luat-o pe ”ulei”…
Orice anume ai fi vrut sa spui tot nu ar fi fost corect. In pietele romanesti demult nu -si mai vand taranii marfa. Nu ati auzit de mafia tiganeasca? Pai si pe la Cetate tot colorati intalnesti.. dinesti, pirotilesti, etc.
MIRCEA DINESCU ESTE UN PERSONAJ MEDIOCRU DIN MULTE PUNCTE DE VEDERE , DAR GENIAL DIN PUNCT DE VEDERE AL ÎNTREPRINZĂTORULUI PRIVAT PE BANII STATULUI . PROFITOR 100% AL REVOLUȚIEI , A EVITAT ÎN MOD DELIBERAT SĂ OBȚINĂ FUNCȚII POLITICE . EL A CĂUTAT PROFITUL CU INVESTIȚII PERSONALE MINIME . ȘI-A FĂCUT DATORIA LA CNSAS , DE UNDE A SUPT REZONABIL , A BENEFICIAT DE FACILITĂȚI SUBSTANȚIALE ÎN AFACEREA LUI . STATUL PLĂTEȘTE BANI GREI SĂ-L VADĂ ROMÂNII , DINTRE CARE MULȚI NU AU CE PUNE PE MASĂ , CUM FACE MÂNCĂRURI CU PORTOCALE ȘI SE ÎNFRUPTĂ CU INVITAȚII SĂI PE ECRANELE TELEVIZIUNII NAȚIONALE . POATE FI NUMIT PROFITORUL DE MARCĂ AL REVOLUȚIEI .