Excepția de neconstituționalitate care a dus la decizia de marți a Curții Constituționale (CCR) a fost ridicată de fostul președinte al Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea (PSD), la o zi după condamnarea acestuia la 3 ani de închisoare cu executare.
Luni, 3 februarie, Tribunalul București l-a condamnat pe Valeriu Zgonea la 3 ani de închisoare cu executare, pentru trafic de influență și luare de mită. Procurorii au demonstrat că, în perioada iulie 2012 – aprilie 2013, când îndeplinea funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor şi era vicepreşedinte al PSD, Zgonea a acceptat promisiunea făcută de Dumitru Dobrică (PSD și el), consilier judeţean în Buzău, privind primirea de foloase necuvenite în schimbul numirii fiicei acestuia într-o importantă funcţie publică. Ionela Viorela Dobrică, în prezent deputat PSD de Buzău, a fost parașutată atunci în funcția de preşedinte al Centrului Naţional de Management pentru Societatea Informaţională, din cadrul Ministerului Comunicațiilor și Societății Informaţionale. Drept răsplată, Zgonea a primit de la Dumitru Dobrică foloase necuvenite în sumă totală de 62.143 de lei, concretizate într-o excursie de lux la Viena (împreună cu concubina sa, incluzând bilete pentru concert) și o casă de vacanţă în judeţul Covasna.
Marți, 4 februarie, Curtea Constituțională (CCR) a pronunțat o decizie scandaloasă: probele obținute prin interceptări ale SRI în cadrul mandatelor de securitate națională nu vor mai putea fi folosite de procurori în dosarele de corupție. Concret: dacă SRI, pe baza unui mandat de ascultare emis de judecători într-un dosar de siguranță națională, află întâmplător informații de mare corupție, ei vor comunica procurorilor respectivele informații, dar aceștia nu le pot folosi ca probe în dosare!
În urma deciziei de marți a CCR, judecătorii care vor judeca apelul lui Valeriu Zgonea vor fi nevoiți să elimine din dosar interceptările făcute de SRI pe mandat de securitate națională, interceptări care demonstrează clar actele de corupție ale lui Zgonea. Fără aceste probe, e posibil ca dosarul să se șubrezească, iar Zgonea să scape de pușcărie.
IMPORTANT! Atât Valer Dorneanu, cât și Valeriu Zgonea au deținut funcția de președinte al Camerei Deputaților, din partea PSD, timp de un mandat: Dorneanu în 2000-2004, Zgonea în 2012-2016. Acum, Dorneanu e pe cale să-l scape de pușcărie pe coruptul care i-a fost coleg de partid.