Italia este „Hubei”-ul Europei: bilanțul a crescut cu 49 de morți și 778 de infectați într-o singură zi, cea de vineri! Mai mulți decât în tot restuul Europei.
Cu cele 49 de persoane decedate vineri, bilanţul negru a ajuns la 197 de morți, de la începutul epidemiei, doar în Italia. Este cea mai mare creştere într-o singură zi de la descoperirea epidemiei, în urmă cu două săptămâni, anunță Agenţia de Protecţie Civilă, preluată de Reuters şi France Presse, citate de Agerpres.
Numărul cazurilor de coronavirus confirmate în Italia a crescut vineri cu 778, de 3.858 la 4.636.
Şeful Agenţiei de Protecţie Civilă a declarat că, dintre cei contaminaţi iniţial cu noul coronavirus, 523 s-au restabilit complet, faţă de 414 cu o zi înainte.
Epidemia este concentrată în câteva focare din nordul Italiei, dar acum sunt confirmate cazuri în fiecare dintre cele 20 de regiuni ale ţării, în opt dintre ele înregistrându-se decese.
Italia, ţara cea mai afectată din Europa, rămâne a doua după China din punctul de vedere al numărului de decese, dar coboară de pe locul al 3-lea pe al 4-lea în ceea ce priveşte numărul de cazuri confirmate, după China, Coreea de Sud şi Iran.
Situația coronavirus în alte țări europene
- Franța: 11 morți și 716 infectați. Numărul persoanelor decedate în Franța este egal cu cel al persoanelor infectate în România. Doi morți au fost înregistrați vineri, când au fost raportate și 103 noi cazuri de infecție (total: 716).
- Marea Britanie: 2 morți și 206 infectați (creștere aproape constantă de la o zi la alta).
- Olanda: 188 de infectați (dintre care 60 doar vineri).
- Belgia: 169 de infectați (dintre care 60 doar vineri).
- Islanda: 43 de infectați (dintre care 6 doar vineri, când au fost înregistrate și primele două îmbolnăviri între persoane de pe teritoriul țării, nu la persoane venite din alte țări europene, precum Italia și Austria).
- Malta: 1 infectat. Una dintre puținele țări europene care până acum nu avea semnalate cazuri de infecție cu coronavirus și-a pierdut vineri acest statut. O fetiță de 12 ani, revenită marți din Italia (regiunea Trentino) împreună cu familia sa, a fost internată și e în stare stabilă.
- În toată Europa, numărul persoanelor infectate s-a dublat în doar trei zile, ajungând la 7.300.
Coronavirusul nu e de neînvins. Cred că dispare odată ce vine căldura primăverii.
Trebuie să te speli întâi pe mâini cu săpun, apoi cu apă caldă curată pe față. Eu nu iau medicamente pentru răceli. Eu am avut gripa de sezon, fiindcă nu a nins, nu am facut temperatură și dacă nu am luat Paracetamol Sinus pentru creșterea temperaturii corpului, am tras de gripă 7 zile. Temperatura în cameră la 22 grade.
Dacă iei tot felul de medicamente, în loc să bei ceai fierbinte iarna, se slăbește nucleonul din măduva osoasă. Vei ajunge la coronavirus să stai în carantină. Dacă nu consumi miere cuantică de la stup, sau polen cuantic de la albine, dai colțul. Pe cei decedați nu îi salvez, să-i reîntorc. Îi consider prea slabi pentru ziua de mâine.
China, prin alimentație dezordonată e singurul focar de infecție. Coronavirusul e o moleculă care fiind ușoară trece cu ajutorul curenților de aer peste tot în lume. Cheia vindecării e să nu iei medicamente pentru orice boală.
La cancer cerebral nu m-am tuns la zero și mă spălam pe cap cu apă rece. Apa rece prin porii de la rădăcina părului scădea temperatura creierului, măcar ca senzație autoimună, și hrănea meningele bolnav. M-am vindecat după 2008 prin 2015.
La cancer testicular stâng cu adenom carcinom întărit am abordat masturbarea în loc de extirparea testicolului stâng. Din 1990 m-am vindecat la căsătorie prin 2000. Nu am luat antitermice sau sodice.
La leucemie, după 2006, am ales polenul de albine și mierea de salcâm, și sfeclă roșie pentru meningocitele roșii ale celulelor de sânge. Norocul meu, eu fiind din altă Galaxie, cu grupă de sânge AB rh pozitiv, nici nu mor de leucemie nici nu trăiesc la pensie ca un om normal. Dar nu mă plâng. Plămânii îmi respiră bine. Mă educ în fiecare zi în mental, să trăiesc.
Fumez 5 țigări zilnic. Benson&Hedges