duminică, noiembrie 24, 2024
AcasăLumeaComportamentul studenților și al unora dintre profesori, care-i susțin pe teroriștii Hamas,...

Comportamentul studenților și al unora dintre profesori, care-i susțin pe teroriștii Hamas, a dus la retragerea a numeroși donatori pentru universități americane celebre, precum Harvard

-

Universități americane celebre, infestate de mișcări de stânga și mentalități de-a dreptul antidemocratice, pierd donații de milioane de dolari după ce studenții și mulți profesori și-au arătat susținerea pentru teroriștii Hamas. Financial Times scrie că miliardari precum Marc Rowan, de la Apollo Global Management, și Leslie Wexner, de la Limited Brands, au cerut ca instituțiile de învățământ superior pe care le finanțează să condamne terorismul Hamas și să renunțe la antisemitism.

Repercusiunile gesturilor halucinante la care întreaga lume a asistat stupefiată în ultimele săptămâni – precum comunicatul a 30 de asociații studențești de la Harvard care a acuzat exclusiv Israelul după atacul criminal al Hamas din 7 octombrie – nu se limitează doar la pierderea unor donații de milioane. Firme de avocatură și de investiții, care în mod tradițional recrutează încă de pe băncile facultăților cei mai buni studenți, au amenințat la rându-le că vor anula ofertele de muncă făcute și că nu îi vor angaja pe manifestanții pro-Hamas după ce aceștia vor termina studiile.

Ronald Lauder, moștenitorul companiei de cosmetice Estee Lauder, a anunțat că-și va retrage finanțarea de la Universitatea din Pennsylvania după ce în campus s-a organizat un festival de literatură palestiniană. Și investitorii în fonduri speculative David Magerman și Jonathon Jacobson și-au retras finanțările. La fel a procedat și Jon Huntsman, fost ambasador al SUA în China.

- Advertisement -

Un alt miliardar american, Lex Wexner, a trimis un e-mail Consiliului de Supraveghere al Universității Harvard, anunțând că fundația sa filantropică „pune capăt în mod oficial relațiilor financiare și programatice” cu instituția de învățământ, după „eșecul său lamentabil (…) de a lua o poziție clară și fără echivoc împotriva crimelor barbare” cărora le-au căzut victime cetățenii israelieni.

Miliardarul israelian Idan Ofer, care deține și el o clădire la Școala Kennedy de la Harvard, a anunțat la CNN că se retrage din Consiliul Executiv al universității din cauza „lipsei de dovezi clare de sprijin din partea conducerii universității pentru poporul palestinian (…) împreună cu aparenta lor lipsă de dorință de a recunoaște Hamas drept ceea ce este, o organizație teroristă”.

- Advertisement -

În ultimele zile, pe rețelele de socializare au devenit virale secvențe în care profesori de la universități americane țin în fața unor grupuri de studenți discursuri înflăcărate anti-israeliene și pro-palestiniene. La Harvard, sute de studenți s-au adunat pe scările universității, să manifesteze în favoarea palestinienilor după ce 1.300 de civili israelieni au fost masacrați, pe 7 octombrie, în cel mai mare atac terorist executat asupra Israelului.

Consecințele multiple ale acestor gesturi a făcut ca universitățile Harvard, Stanford și Pennsylvania să dea înapoi, iar conducerile acestora să ia măsuri. Strânsă cu ușa, Liz Magill, președinta Universității din Pennsylvania, a dat o declarație în care a spus că „Penn (Universitatea – n. red.) este categoric împotriva atacurilor teroriste ale Hamas în Israel și împotriva antisemitismului. Ar fi trebuit să comunicăm mai repede și mai pe larg poziția noastră”.

Aceste artificii verbale nu pot însă păcăli prea multă lume. Unii investitori au spus că sunt îngrijorați de faptul că există acest „discurs de ură mascat ca discurs liber”.

Sistemul de învățământ american, care are cele mai prestigioase universități din lume, se bazează foarte mult pe donațiile oamenilor de afaceri și ale companiilor, care la rândul lor recrutează de acolo tineri foarte bine instruiți, aceștia devenind ulterior elita Americii. Numai anul trecut, donatorii au dat universităților americane 60 de miliarde de dolari. Astfel că pierderea acestor fonduri este o lovitură majoră pentru instituțiile de învățământ criticate tot mai mult, în ultimele decenii, pentru alunecarea dramatică spre stânga, până într-acolo încât s-a ajuns la persecutarea liberalilor și a tuturor celor cu vederi de dreapta sau de centru.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Deputații PSD-PNL au votat legea care prelungește pensiile speciale încă 40 de ani. Minciuni ordinare PSD: „Această lege respectă solicitările Comisiei Europene”

* Colcăială printre „specialii” care au capturat România: judecătoarea Ana Maria Chirilă – arestată pentru că sprijinea traficanții de droguri; judecătoarea Gabriela Mazilu – prinsă cu 6 milioane de euro nejustificați

* De ce nu-i mai ajung lui Ciolacu nici măcar cele mai mari încasări din istoria României: cheltuielile statului PSD-PNL cresc în acest an la 39% din PIB!

* Comisarul Berbeceanu îl ridiculizează pe Ciolacu: „Văd că v-ați umplut frigiderul cu suta aia!”. Festival de ironii și critici dure la postarea premierului despre cumpărăturile „consistente” făcute cu 100 de lei

* Unul dintre marii golani ai politicii românești – numit pe 9 ani consilier la Curtea de Conturi! Grobianul Aurelian Bădulescu, omul Gabrielei Firea, și-a șters toate mârlăniile și comentariile antisemite de pe Facebook

* A doua extrădare a unui PSD-ist fugar. Fost deputat, șantajistul a fost adus din Italia, la 7 ani după revenirea forțată din Dubai

* Vasile Bănescu către Mihail Neamțu: „V-ați pierdut deplin rușinea și bunul-simț”. Derivă totală a politicianului eșuat: zice că e „hărțuit” și „amenințat” de purtătorul de cuvânt al BOR

* VIDEO. Tragedie imensă în Gaza: 800 de oameni au murit în spitalul distrus de explozii

* „Ca arabi, nu putem să ne ascundem în spatele copiilor din Gaza eșecul de a controla huliganii Hamas. E un eșec moral pe care lumea îl vede. Vă cer să privim spre viitor, nu spre trecut”

* VIDEO. Rusoaica expulzată din Germania pentru propagandă putinistă e acum disperată: „Înțeleg de ce toți cei educați se mută în SUA. Dacă ești deștept, n-ai ce să faci în Rusia. De ce să muncești într-o fabrică? Ai 3 neuroni? Zombi nenorociți!”

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -