Acasă Economie Compania lui Bill Gates, al doilea cel mai bogat om din lume,...

Compania lui Bill Gates, al doilea cel mai bogat om din lume, vrea să elimine tot bioxidul de carbon pe care l-a emis în atmosferă!

Microsoft, una dintre cele mai mari patru companii de tehnologie din lume, intenţionează să elimine din atmosferă tot dioxidul de carbon pe care l-a emis în istoria sa de peste patru decenii, transmite publicaţia The Verge.

Compania, fondată în 1975 de Bill Gates şi Paul Allen, şi-a propus să atingă obiectivul ambiţios până în 2050. Microsoft va elimina mai mult dioxid de carbon decât va emite până în 2030, potrivit unui anunţ făcut astăzi.

Totodată, gigantul american va investi 1 miliard de dolari în următorii patru ani pentru a finanţa tehnologii care elimină dioxidul de carbon din atmosferă.

Producătorul software vrea să elimine 16 milioane de tone metrice de carbon în acest an, cam cât produc 15 termocentrale.

Eliminarea unei tone de dioxid de carbon din atmosferă costă, în acest moment, 600 de milioane de dolari. Astfel, Microsoft ar avea nevoie de 9,6 miliarde de dolari doar pentru a elimina emisiile globale din acest an.

Microsoft este una dintre cele patru companii de tehnologie care valorează mai mult de 1.000 de miliarde de dolari. Celelalte trei sunt Apple, Amazon şi Alphabet, compania care deţine Google.

Angajaţii Microsoft au cerut gigantului să nu mai facă afaceri cu companiile care folosesc combustibili fosili şi să nu mai finanţeze politicieni care neagă schimbările climatice.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Juliana s-a stins de frig, în braţele soţului, în… Spania! Ambii dormeau în parc, refuzaseră ajutorul social şi adăpostul

* Coronavirusul gripal din China trece graniţa cu avionul!

* Zbiară disperaţi baronii roşii! PSD loveşte din nou cu moţiune, haos, hoţie, instabilitate

* Iohannis: „Ludovic Orban la Primăria Capitalei? E foarte bun ca premier”. Preşedintele aruncă la coş ideea PSD cu guvern de uniune naţională

* Dezvăluirea ministrului Bogdan Aurescu explică şi discursul nazist al primarului din Târgu Mureş

* Un profesor universitar din SUA îl desfiinţează pe primarul cu discurs nazist din Târgu Mureş: „Propune o soluție dezgustătoare și criminală prin consecințele ei”

* Primarul cu discurs nazist care se crede Dumnezeu. Dorin Florea, din Târgu Mureş, nu mai vrea copii de ţigani. Reacţii dure din societate

* Ce n-a știut ministrul Vela la întâlnirea cu penalul Cumpănașu: „Unchiul” s-a lăfăit într-un Touareg al Jandarmeriei, cumpărat de Carmen Dan și pus la dispoziție de Fifor!

* Răsplata pentru slujirea lui Dragnea. Viorica Dăncilă a rămas șomeră și cu ștampila de „proastă”

* Măcel între PSD-iști. Olguța Vasilescu îl acuză pe Ponta că a dat-o pe mâna DNA

* Două gunoaie: primarul PNL care făcea sex cu minore în birou și fruntașa USR dedulcită la șpăgi „pe model PSD-ist

* Rareș Bogdan, atac la Dan Barna: „Sfatul meu e să lase aroganțele!” Cei doi s-au contrat pe tema alegerilor locale

 

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Modifică Setările