sâmbătă, decembrie 7, 2024
AcasăLumeaComandant ucrainean despre bătălia din 2015: "Rușii și-au abandonat tancurile și au...

Comandant ucrainean despre bătălia din 2015: „Rușii și-au abandonat tancurile și au fugit în direcții haotice, deși ne depășeau numeric de 10 ori”

-

Dacă Rusia va îndrăzni să invadeze Ucraina, nu înseamnă că va avea și sorți de izbândă, în ciuda faptului că a masat la graniță trupe impresionante și tehnică militară de ultimă generație. Privind în trecut, se poate constata că au fost momente în care trupele lui Vladimir Putin s-au făcut de râs în fața armatei coordonate pe atunci de președintele Petro Poroșenko, abandonându-și chiar și tancurile și fugind de frica artileriei locale.

S-a întâmplat în urmă cu 7 ani. Mai precis, în zilele de 21-22 ianuarie 2015, la începutul celei de-a doua bătălii pentru Debalțeve – un oraș de aproximativ 28.000 de locuitori din regiunea Donbass. Practic, e amplasat în zona așa-ziselor republici autonome Donețk și Lugansk, la doar 26 de kilometri distanță de Ienakiieve (locul de naștere al fostului președinte rusofil al Ucrainei, Viktor Ianukovici, refugiat de aproape 8 ani în Rusia).

„Am verificat prin binoclu – o coloană de echipamente militare venea direct spre noi”

Compania „Oleksiy”, comandată de locotenentul superior Roman Jovanik (50 de ani), a arătat că inamicul poate fi învins chiar și în situații aparent fără speranță, dezvăluie ziarul „Ukrainskaia Pravda”.

„Cu atât mai regretabil este că bătălia nu este menționată oficial nicăieri, iar curajul militarilor din primul val de mobilizare – în esență voluntari – a rămas fără o evaluare adecvată de către conducerea statului”, scrie publicația.

- Advertisement -

La acea vreme, Roman Jovanik era ofițer al Brigăzii 128 Separate Transcarpatice de Asalt Montan. El își amintește: „Mă așteptam la așa ceva, pentru că, în urmă cu câteva zile, a existat o pauză neobișnuită în luptă, care se întâmplă înainte de furtună. Pe la ora 14, observatorul a strigat: «Comandante, tancuri!». I-a văzut de departe, deși zona era acoperită de ceață deasă și nu se auzea vuietul motoarelor. Am verificat prin binoclu – o coloană de echipamente militare venea direct spre noi: tancuri, vehicule de luptă de infanterie, camioane Ural și GAZ-66, un jeep cu comandă. În total, aproximativ 30 de mașini au ieșit din zona dealului”.

Înaintea asaltului, acesta a raportat că echipamentul și armele soldaților săi erau parțial defecte și că nu exista niciun fel de coordonare între tancuri și celelalte vehicule de luptă. „În timpul bătăliei, controlul urma să fie efectuat în «mod sovietic» – cu steaguri, lanterne sau trasoare. Inspectorul a promis că va ajuta, dar nu a făcut nimic”, a rememorat Jovanik pentru „Ukrainskaia Pravda”.

Roman Jovanik (dreapta), comandantul care i-a învins pe ruși în primele zile ale bătăliei de la Debalțeve

Loviți în plin de un tanc care s-a și defectat

Locotenentul Jovanik a estimat numărul de soldați ruși care se îndreptau spre compania sa după cantitatea de echipamente desfășurată pe front.

- Advertisement -

„Ukrainskaia Pravda”: „Erau vreo 250 de persoane. Iar ce a rămas pe cealaltă parte a dealului nu se știe. Comandantul-șef l-a contactat imediat pe comandantul batalionului și i-a raportat că se luptă cu un convoi de tehnică militară care mergea la «sprijin». Întrucât armele nu erau foarte bune, a decis să lase coloana să se apropie mai mult, la o distanță de mai puțin de un kilometru, și abia atunci a ordonat să se deschidă focul. A fost primul care a tras cu un tanc și a lovit inamicul”.

Rușii s-au desfășurat apoi în formație de luptă.

Roman Jovanik: „A fost singura lovitură a tancului nostru în acea bătălie. După aceasta, mecanismul rotativ s-a blocat. Ni s-a interzis să ne antrenăm, să tragem cu arme de calibru mare – asta e consecința. După lovitura noastră, coloana s-a oprit și a început să se desfășoare în formație de luptă”.

Tanc rusesc distrus de armata ucraineană în timpul bătăliei din 21 ianuarie 2015

„Artileria noastră era în iad și rușii au început să se retragă și să fugă în direcții haotice”

Rușii au ripostat violent, cu lansatoare de grenade antitanc (LNG-9), rachete ghidate antitanc (ATGM) și mitraliere de mare calibru. Apoi, mai multe tancuri și vehicule de luptă de infanterie s-au aliniat pe o coloană și au tras în direcția ucrainenilor.

Când al doilea eșalon al coloanei rusești a început să ia poziție de luptă, comandantul Jovanik a știut că trebuie să schimbe tactica: a recurs la sprijinul artileriei.

Roman Jovanik: „Am avut o legătură directă cu artileria și am folosit-o. De fapt, nu le-am permis rușilor să desfășoare al doilea eșalon în ordine de luptă. A fost un punct de cotitură. Artileria noastră era în iad și rușii au început să se retragă și să fugă în direcții haotice. Le era frică să manevreze tehnica pe câmpul minat, așa că au aruncat chiar și mașini neavariate. A fost o panică… Rușii au fugit de noi – și-au abandonat și tancurile – abia când și-au dat seama că nu vor rezista sub focul artileriei noastre”.

Tanc rusesc T-64BV neavariat, pe care rușii l-au aruncat în panică în timpul luptei

„Băieții din pluton au avansat spre pozițiile ruse, au luat arme de calibru mic, documente, carduri, chiar și pașapoarte rusești”

Teribila bătălie s-a încheiat odată cu apariția întunericului. Rușii abandonaseră pe câmpul de luptă peste 15 vehicule (aproape o jumătate din coloană).

Roman Jovanik: „S-au întors noaptea și au început să-și târască echipamentul. Artileria noastră a tras în ei de mai multe ori. Băieții noștri au avansat spre pozițiile ruse, au luat arme de calibru mic, documente, carduri, chiar și pașapoarte rusești, precum și acorduri de cooperare militară cu LDNR (așa-zisele republici din Donețk și Lugansk – n. red.), detalii bancare și așa mai departe. În cursul dimineții, șapte unități au rămas pe câmpul de luptă, inclusiv tancuri nedeteriorate T-64BV și BMP-1. Erau la 400 de metri de noi, rușii nu au îndrăznit să se apropie atât de mult. De la tanc și de la BMP au fost confiscate documente, unități flash cu diverse materiale, iar apoi totul a fost predat batalionului și sediului SBU (Serviciul de Securitate al Ucrainei – n. red.)”.

În urma consultării acelor documente capturate de la ruși, ucrainenii conduși de locotenentul Roman Jovanik au aflat că au învins de fapt o coloană a Brigăzii 4 puști motorizate a Corpului 2 armată al Forțelor Armate Ruse și că nu era vorba deloc de rebelii pro-ruși din estul Ucrainei.

Răsplată rușinoasă: 11.000 de grivne (2.000 de lei) pentru capturarea unui tanc rusesc de 3 milioane de dolari

În mod paradoxal, acea bătălie (prima ciocnire aprigă pe teatrul de operațiuni din Debalțeve) n-a fost evaluată corespunzător de autoritățile ucrainene. Doar câțiva dintre participanții direcți au primit premii simbolice. Astfel, conform „Ukrainskaia Pravda”, echipajul tancului Brigăzii 17 Panzer a fost răsplătit cu un premiu de 11.000 de grivne (echivalentul a 2.000 de lei) pentru trofeul tancului rusesc. În schimb, militarii Brigăzii 128 nu au primit nimic!

Mai târziu, Roman Jovanik a luat medalia „Apărătorul Patriei” pentru rănile sale din zona antebrațului (29 ianuarie). A devenit o persoană cu dizabilități din grupa a 2-a.

Roman Jovanik: „Tancurile lor, vehiculele de luptă ale infanteriei și alte echipamente rămase pe câmpul de luptă erau fie noi din fabrică, fie luate din conservare, dar în stare excelentă, mult mai bune decât ale noastre. Trofeul BMP a fost transferat ulterior Brigăzii 128 Infanterie de Munte, iar tancul către Brigada 17 Panzer. Apropo, tancul T-64BV costă aproximativ 3 milioane de dolari pe piața internațională”.

În ianuarie 2015, acești bravi ucraineni au învins un convoi rusesc care avea un avantaj de zece ori mai mare față de ei

Și-au împușcat propriul general în picior drept răzbunare că i-a împins în fața ucrainenilor! 

La distanță de câteva zile de la acel eșec lamentabil în fața ucrainenilor, soldații ruși au recurs la un gest incredibil. S-au năpustit asupra generalului de brigadă al Brigăzii a 4-a puști motorizate a armatei ruse, Konstantin Stepanișev, și l-au împușcat într-un picior! Asta după ce el ordonase ca întreaga coloană să fie trimisă în zona în care se afla compania lui Jovanik.

Potrivit rușilor, Stepanișev i-a aruncat complet nepregătiți în pozițiile bine fortificate ale armatei ucrainene, al cărei foc puternic a luat coloana prin surprindere. Aceste acuzații neconvingătoare erau menite să justifice cumva fuga panicată a rușilor de pe câmpul de luptă.

Roman Jovanik: „Serviciul de informații rusesc a funcționat foarte bine. Aveau informații despre starea echipamentului și a armelor noastre. Poate au sperat că la vederea unei forțe atât de puternice ne vom speria și vom fugi de ei. Nu am mers acolo pentru premii, dar trebuie să fie dreptate, pentru că este foarte motivant pentru luptători. Am oprit inamicul, care ne-a depășit numeric de zece ori, am învins o puternică coloană de ruși, am salvat atât echipamentul, cât și luptătorii. Băieții au luptat foarte curajos, nu au tresărit, dar au dat dovadă de un adevărat eroism. Și curajul lor trebuie remarcat”.

Lupta din 21 ianuarie a fost recunoscută oficial 5 ani mai târziu, în 2020. Cu toate acestea, niciunul dintre cei 128 de luptători nu a fost încă premiat pentru asta.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* SUA: Putin a decis să invadeze Ucraina „în zilele următoare, probabil miercuri”. Va fi atacată și capitala Kiev, pentru a fi impus un guvern pro-rus

* Băsescu: „De ce susținem Ucraina? Dacă privim pe hartă, vedem că după Ucraina urmăm noi” / „Putin a pierdut. Nu va invada Ucraina”

* Cum a scăpat de pușcărie Valeriu Zgonea (PSD) în ciuda dovezilor evidente ale traficului de influență. Rolul decisiv al CCR și al „legilor lui Dragnea”

* Liiceanu face zob cooperativa Gâdea – Antena 3: daune morale de 20.000 de euro, după un proces de calomnie! „Vidanjorul lui Voiculescu” afirmase, abject, că filosoful și-a bătut soția când era însărcinată

* PSD l-a rezolvat și pe Nelu Barbu de la B1 TV: jupân la Registrul Auto Român, cu 2.500 de euro pe lună! E a 8-a sinecură a sa în 5 ani. Dăncilă îl trimisese consul la Shanghai, Orban l-a revocat

Cel mai dur atac al lui Nicușor Dan la adresa Antenei 3: „Minte isteric, pentru a o pune pe Firea din nou primar”; „o mașinărie infernală”, care „manipulează, dezinformează, distorsionează, înveninează”, face „presiuni josnice”

Procurorii dau iama în căpeteniile AUR: dosare penale pentru George Simion, Călin Georgescu și Diana Șoșoacă!

* SERIAL: „Sfârșitul Ceaușeștilor” (85) / “L-a umplut de sânge pe Tovarăşu’!”

* Persoanele paralizate ar putea merge din nou. Cum funcționează dispozitivul care se implantează pe măduva spinării

* Viktor Orban dă de înțeles că ar putea scoate Ungaria din Uniunea Europeană! Românii n-ar mai avea acces terestru fără vize spre Vest, ci doar spre Sud

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -