vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăNewsCîțu vorbește despre ruperea coaliției PSD-PNL, Ciolacu râde de el: "Îi urez...

Cîțu vorbește despre ruperea coaliției PSD-PNL, Ciolacu râde de el: „Îi urez succes!”

-

Marcel Ciolacu, liderul PSD, a râs vineri de avertismentele lui Florin Cîțu, președintele PNL, care spusese că, dacă derapajele social-democraților continuă în privința bugetului, va merge în conducerea partidului să discute dacă păstrează coaliția actuală. Ciolacu, sigur pe el și pe susținerea președintelui Klaus Iohannis, a răspuns ironic: „Îi urez succes!”.

Tensiunile au crescut foarte rapid în interiorul noii coaliții de guvernare. PSD s-a instalat în fruntea bucatelor, plasându-și oamenii în posturile-cheie care gestionează resursele publice, și simultan se comportă în continuare ca și cum ar fi în opoziție, „bubuindu-i“ non-stop pe liberali.

Ministrul de Finanțe, Adrian Câciu, l-a amenințat pe Cîțu că face audit, spunând clar că în ultimii doi ani guvernele liberale au risipit banii. Pe fond, există însă două mari capitole la care PSD și PNL nu au cum să se înțeleagă: PNRR și prioritățile bugetului.

PSD vrea să pompeze zeci de miliarde de lei în noi măriri de salarii, sporuri, vouchere pentru bugetari, creșteri de pensii, alocații, ajutoare și indemnizații. PNL ține cu dinții de obiectivul de a investi 7% din PIB, în 2022, în infrastructură și în modernizarea țării. Atingerea ambelor obiective simultan este imposibilă, deci cineva trebuie să renunțe la obiectivele sale.

- Advertisement -

Cazul PNRR-ului este la fel de spinos. Ciolacu, presat de baroni, vrea rediscutarea condițiilor cu Comisia Europeană. Cîțu nu vrea să audă de așa ceva, știind că acest lucru este aproape imposibil și că PSD n-are în niciun caz competența și oamenii necesari pentru a angaja un dialog profesionist și serios cu Bruxelles.

Dacă văd derapaje la buget, merg în PNL să vedem dacă mai continuăm cu PSD“, a avertizat joi Florin Cîțu.

Vineri, Marcel Ciolacu a început să râdă când a auzit de acest lucru și a răspuns batjocoritor: „Îi urez succes!”.

- Advertisement -

Liderul PSD se bazează, în această atitudine arogantă, pe două lucruri: disperarea cu care Iohannis a cerut actuala alianță de guvernare și situația precară a lui Cîțu în partid. Liberalii sunt furioși pe actualul lor președinte, căruia îi impută proasta negociere cu PSD la formarea acestui Guvern.

PNL a renunțat în septembrie la o coaliție cu USR în care avea premierul și jumătate din ministere până la finalul lui 2024 pentru a face, în noiembrie, o coaliție cu PNL în care are premierul doar până în mai 2023 și mai puțin de jumătate din ministere și în care a pierdut toate portofoliile strategice în gestionarea fluxului de bani bugetari.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

VIDEO. Satiră usturătoare a lui Oreste la adresa lui Rareș Bogdan: „S-a transformat într-un broscoi fără rușine” / „Când te urâțești la suflet, degeaba pui ruj roz” / „Prea mică satira politică pentru un prea mare mincinos!”

* VIDEO. Analiza discursului lui Klaus Iohannis de Ziua Națională: ipocrizie, cinism, minciuni, lipsă de responsabilitate

* A început cearta! PSD amenință PNL la 7 zile după formarea Guvernului. Câciu anunță audit la Finanțe, să-l înfunde pe Cîțu. Gâlceavă pe buget, certificatul verde și PNRR

EXCLUSIV. Cei 5 deputați PNL care au votat-o pe avocata interlopilor la șefia Comisiei juridice din Parlament. Au mai contribuit: PSD – 7, UDMR – 2, Minorități – 1

Cum s-a rupt în două PNL-ul după coaliția cu PSD! Numele grele care nici nu concep să lucreze cu social-democrații

„Mi-au furat portofelul!“ O reporteriță RTV a fost tâlhărită la o manifestare AUR, în timp ce vorbea cu George Simion, de Ziua Națională, la Alba Iulia

* SERIAL (9). FSN era pregătit să proclame “victoria revoluției” în 1987!

Cei 4.800 care au împărțit 2,4 miliarde de dolari, prăduiți de Securitate după uciderea lui Ceaușescu. Legătura cu Dan Voiculescu, Vîntu și frații Negoiță

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -