vineri, aprilie 19, 2024
AcasăJustițieCIORBEA, avocatul penalilor, s-a întâlnit cu Adrian Severin și alți infractori pentru...

CIORBEA, avocatul penalilor, s-a întâlnit cu Adrian Severin și alți infractori pentru a demola Justiția

-

Victor Ciorbea, cel care deține poziția de Avocat al Poporului, s-a întâlnit cu mai mulți infractori. Printre aceștia s-au aflat Adrian Severin, închis pentru luare de mită, și Aurel Jean Andrei, condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare în dosarul retrocedărilor de pe litoral.

Scopul întâlnirii a fost acela de declanșare a procesului demolării sentințelor definitive luate de completurile de trei judecători, urmând aceeași cale ca la completurile de cinci judecători de la ÎCCJ.

Această modalitate de contestare a fost creată de o decizie controversată luată de CCR, criticată de GRECO, Comisia de la Veneția și de raportul MCV al Comisiei Europene.

Ciorbea, avocatul penalilor, s-a întâlnit cu Adrian Severin și alți infractori pentru a demola Justiția

„Avocatul Poporului, domnul Victor Ciorbea, alături de doamna Emma Turtoi, Şef Serviciu Contencios Constituţional şi alţi doi consilieri din cadrul instituţiei, s-au întâlnit cu doamna Adina Anghelescu, Senior Editor la publicaţia LUJU.ro, domnul Toni Neacşu, avocat, domnul Profesor Universitar Dr. Adrian Severin, domnul Prof. Univ. Dr. Constantin Sima şi domnul Lector Univ. Dr. Jean Paul Andrei”, se arată într-un comunicat emis de instituție către Agerpres.

- Advertisement -

„Petiţionarii, care au depus şi memorii la sediul instituţiei, au solicitat Avocatului Poporului sesizarea CCR în legătură cu constituţionalitatea constituirii completurilor de judecată, atât la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cât şi la nivelul celorlalte instanţe judecătoreşti, civile sau penale. Argumentele solicitanţilor au fost invocate din perspectiva considerentelor reţinute de către Curtea Constituţională a României în Decizia 685/2018”, se arată în același comunicat.

Adrian Severin, fost ministru de Externe și fost europarlamentar PSD, unul dintre petiționari a făcut închisoare pentru luare de mită. Acesta a fost înregistrat de reporterii unei publicații din Marea Britanie când cerea bani pentru susținerea unui amendament în Paralentul European.
Aurel Jean Andrei, un jurist care predă la Facultatea de Drept a Universității București, a fost condamnat în urmă cu câteva zile la doi ani de închisoare cu suspendare pentru corupție în dosarul retrocedărilor de terenuri publice de pe litoral.

Radu Mazăre, fostul primar al Constanței, a fost condamnat la nouă ani de închisoare cu executare în același dosar. Mazăre a fugit din România.

Toni Neacșu este un avocat care a fost condamnat la închisoare cu suspendare pentru încasare de venituri necuvenite în perioada în care a fost membru CSM. Face parte din cercul de apropiați a lui Liviu Dragnea.

Ciorbea cere precizări scrise și promite o decizie

„Avocatul Poporului, domnul Victor Ciorbea, a solicitat petenţilor să depună precizări scrise cu privire la cele relatate şi a declarat că reprezentanţii instituţiei pe care o conduce vor analiza petiţiile înaintate de cei prezenţi, cât şi alte memorii adresate pe aceeaşi temă, şi se va lua o decizie care va fi comunicată”, se arată în comunicatul oficial, citat de Agerpres.

- Advertisement -

Trebuie remarcat că această întâlnire a fost posibilă din cauza intervenției ministrului Justiției Tudorel Toader.

Acesta, într-o emisiune la Antena 3, a spus că doar Avocatul Poporului poate contesta la CCR deciziile definitive ale completurilor de trei judecători.

CITIȚI ȘI:

FĂRĂ ABUZURI împotriva Codruței Kovesi! Klaus Iohannis atrage atenția Secției anti-magistrați, în care nu are încredere

Ambasada SUA: „Este extrem de dezamăgitor să vedem încă o încercare aparentă de a o discredita pe Laura Codruța Kovesi”

10 motive pentru care Codruța Kovesi va ajunge procuror european. De ce nu o poate opri Dragnea?

 

- Advertisement -

3 COMENTARII

  1. Un milog cocoșat de ură și invidie,un bandit medieval. Lepădătura plânge de milă borfașilor,nu cetățenilor abuzați de instituțiile statului mafiot. Acest rebut, susținut de eșecul naturii,Motoliceanu,ar trebui spânzurat de limbă în sediul latrinistilor pe urletele,gemetele gazilor,ciuvicilor, urșilor,chireacilor dirijați de pușcăriașul Voikulescu îmbrăcați in zeghe cu papion roșu din tablă. Să auzi,atunci, behăiturile savaliucilor și răcnetele Abraham ului…

  2. Nu au nici o sansa [ acesti condamnatii-gulere albe care n-ar mai trebui sa fie profesori in facultati ! ] de admitere a plangerii ! Instanta europeana s-a pronuntat intrun caz asemanator si a statuat ca , daca nu s-a dovedit impartialitatea judecatorilor ,sentintele raman valabile , chiar daca componenta completelor este criticabila … CCR a dat o hatarare gresita dar aceasta nu are prioritate in fata instantelor europene cu care Romania are incheiate conventii , tratate .

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -