vineri, aprilie 19, 2024
AcasăNewsCioloș îi explică lui Ciolacu de ce noul SGG pus de PSD...

Cioloș îi explică lui Ciolacu de ce noul SGG pus de PSD e hoț: „Neacșu și-a angajat fata la cabinetul parlamentar, așa că muta banii din buget în buzunarul familiei“

-

Dacian Cioloș, liderul USR, este până acum singurul politician român care a reacționat la vestea numirii de către PSD a lui Marian Neacșu, condamnat penal la închisoare, în funcția de secretar general (SGG) al Guvernului Ciucă și la declarațiile scandaloase făcute de Marcel Ciolacu. Liderul PSD a susținut acum două zile, la România TV, că Neacșu e nevinovat, că n-a furat nimic și că infracțiunea ar fi „depășită juridic”! Cioloș repune lucrurile în normal și explică foarte clar de ce Neașcu este un hoț în cel mai clasic sens al cuvântului: a furat din banii publici, pe care i-a băgat direct în buzunarele familiei.

Marcel Ciolacu, viitor premier al României începând din mai 2023 – conform protocolului semnat între PSD și PNL –, l-a apărat pe Neacșu mințind cu nerușinare în direct. Mai întâi, a încercat să inventeze alte motive pentru care noul SGG a fost condamnat în 2016 la 6 luni de închisoare cu suspendare. Șeful PSD a pretins că Neacșu ar fi fost în incompatibilitate, adică ar fi fost simultan parlamentar și menbru într-un consiliu de administrație. Însă moderatorul i-a atras atenția că motivul condamnării a fost altul: conflictul de interese. Adică și-a angajat fiica la biroul de parlamentar, plătind-o din bani publici 3 ani și 5 luni. Ciolacu s-a repliat imediat și, tot el cu gura mare, a s-a rățoit: „Ce facem în țara asta, omorâm oameni? Lui nu-i apare nimic în cazier! Și-a angajat fata pe o perioadă de 4 luni! Asta e corupție? N-a furat nimic!”. Condamnarea lui Neacșu este cât se poate de reală, doar că acesta a beneficiat, după o perioadă de câțiva ani, de procedura numită reabilitare. Adică instanțele au constatat că n-a mai făcut și alte fapte asemănătoare și au aprobat ștergerea condamnării din cazier.

Nimeni de la PNL n-a avut nimic de comentat despre numirea unui condamnat pentru furt din banii publici în funcția de SGG. Nici președintele Klaus Iohannis n-a avut nimic de spus. Cei de la AUR și UDMR au tăcut și ei.

Dacian Cioloș a explicat însă clar că în cazul noului SGG al Guvernului României e vorba de furt din buget, de înșelarea încrederii cetățenilor în stat și că, în acest moment, PSD vrea să impună ca o normalitate deturnarea banilor publici ca o normalitate în cazul politicienilor.

- Advertisement -

Intervenția lui Dacian Cioloș privind numirea condamnatului Marian Neacșu în postul-cheie de SGG al Guvernului Ciucă

Conflictul de interese este furt și înșelare a încrederii cetățenilor în stat și în exponenții săi, domnule Ciolacu! Domnul Marian Neacșu, pe care îl apărați în felul acesta pentru a-l putea planta la Secretariatul General al Guvernului, este condamnat penal. Poate dumneavoastră nu vi se pare furt, pentru că furtul, în accepțiunea PSD, este când cineva îți bagă mâna în buzunarul propriu. Or, dumneavoastră și colegii din PSD vreți să credem că furtul de la stat sau deturnarea banului public prin șmecherie nu se pune, e ceva firesc, o finalitate a jocului politic.

Dar poate că pur și simplu nu înțelegeți gravitatea acestui fapt și e bine să fie clar de ce e furt, deși mă îndoiesc că nu pricepeți, având în vedere că partidul dumneavoastră a făcut tot ce i-a stat în putință ca să schimbe încadrarea juridică a coflictului de interese. Domnul Neacșu și-a angajat fata la cabinetul parlamentar, așa că muta banii din bugetul primit de la parlament în buzunarul familiei sale. Așa încălca legea. Și era și imoral ce făcea, totodată, în ciuda afirmației dumneavoastră cum că „N-a furat nimic. Ce facem în țara asta, omorâm oameni?” Era imoral, pentru că banii aceia erau destinați unui consilier care să îl ajute pe Marian Neacșu să își desfășoare activitatea de parlamentar, nu să dea cadouri fiicei sale. Să țineți minte asta când mai vedeți că nimeni în țara asta nu mai crede că Parlamentul merită vreun strop de încredere. Vina vă aparține dumneavoastră și colegilor dumneavoastră: ați distrus una după alta instituțiile democrației românești.

Și aș vrea să știu și ce crede noul premier care va conduce un guvern cu un secretar general condamnat penal exact pentru înșelarea încrederii cetățenilor în capacitatea lui de a-i reprezenta în stat. Am înțeles că PNL nu reușea să se concentreze pe reforma rapidă din cauza noastră, a USR. Reformează împreună cu PSD sistemul prin întoarcere la garnitura de oameni cu probleme penale? Nu am văzut niciun semn de la PNL că ar fi deranjat de numirea Laurei Vicol la președinția Comisiei juridice din Parlament și cred că aceeași tăcere asurzitoare va însoți și numirea lui Marian Neacșu la conducerea Secretariatului General. Liniștea peneliștilor se plătește cu funcții pentru penali.“

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

VIDEO. Satiră usturătoare a lui Oreste la adresa lui Rareș Bogdan: „S-a transformat într-un broscoi fără rușine” / „Când te urâțești la suflet, degeaba pui ruj roz” / „Prea mică satira politică pentru un prea mare mincinos!”

* VIDEO. Analiza discursului lui Klaus Iohannis de Ziua Națională: ipocrizie, cinism, minciuni, lipsă de responsabilitate

* A început cearta! PSD amenință PNL la 7 zile după formarea Guvernului. Câciu anunță audit la Finanțe, să-l înfunde pe Cîțu. Gâlceavă pe buget, certificatul verde și PNRR

EXCLUSIV. Cei 5 deputați PNL care au votat-o pe avocata interlopilor la șefia Comisiei juridice din Parlament. Au mai contribuit: PSD – 7, UDMR – 2, Minorități – 1

Cum s-a rupt în două PNL-ul după coaliția cu PSD! Numele grele care nici nu concep să lucreze cu social-democrații

„Mi-au furat portofelul!“ O reporteriță RTV a fost tâlhărită la o manifestare AUR, în timp ce vorbea cu George Simion, de Ziua Națională, la Alba Iulia

* SERIAL (9). FSN era pregătit să proclame “victoria revoluției” în 1987!

Cei 4.800 care au împărțit 2,4 miliarde de dolari, prăduiți de Securitate după uciderea lui Ceaușescu. Legătura cu Dan Voiculescu, Vîntu și frații Negoiță

- Advertisement -

3 COMENTARII

  1. Explica-i hotului de ce e hot si el iti raspunde ca pierzi vremea..😯😐😣😤Mai crede cineva cu mintea limpede ca ciolacu nu stia pe cine pune pe liste?Asta e doar un executant,altii hotarasc cine sa le fie slugile din parlament!Cazul VICOL e cel mai clar….apoi atitudinea uluitor de schimbata a lui iohannis ,anul acesta!Cineva i-a aratat „pisica” si ,din presedinte al romanilor,cica „luptator anticoruptie”,a devenit presedintele HOTILOR!

  2. Nici nu e nevoie de demonstratii.. Rar am intalnit o fatza pe care sa se citeasca atat de clar HOTIA .
    Daca totusi l-au numit, desi scandalul era previzibil, inseamna ca Ciolacu nu a avut de ales, ceilalti sunt si mai hoti. 🙂

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -