vineri, martie 29, 2024
AcasăRăzboi în Ucraina"Cetăţenii ruși care au venit să locuiască ilegal în Peninsula Crimeea trebuie...

„Cetăţenii ruși care au venit să locuiască ilegal în Peninsula Crimeea trebuie să părăsească imediat teritoriul Ucrainei!”

-

Ucrainenii pregătesc pe toate căile eliberarea Crimeei, capturată și anexată de ruși în urmă cu 9 ani printr-un referendum măsluit și nerecunoscut de statele democratice de pe glob. Într-o postare pe Facebook, Oleksei Danilov, secretar al Consiliului Național de Securitate și Apărare al Ucrainei (RNBO), prezintă 12 pași esențiali în vederea eliberării integrale a peninsulei.

Trădătorii vor fi aspru pedepsiți, indiferent de rangul pe care-l au acum în administrația de ocupație: fie judecători sau procurori, fie jurnaliști de propagandă.

De asemenea, se va pune mare accent pe extrădarea tuturor criminalilor de război din Federația Rusă, dar și pe eliberarea ucrainenilor persecutați de regimul putinist.

Oficialul de la Kiev lansează și un avertisment pentru cetățenii ruși domiciliați în Crimeea: să plece cât mai repede din zonă, dacă nu au făcut-o până acum. Altfel, oricum își vor pierde proprietățile dobândite ilegal în urma alipirii teritoriului la Rusia.

- Advertisement -

Va fi demontat și podul megalomanic al lui Putin ce unește peninsula Crimeea de regiunea rusă Krasnodar, prin strâmtoarea Kerci.

Apoi, în Crimeea va fi inițiat programul „Detoxifierea”, definit astfel: „neutralizarea consecințelor pe termen lung ale propagandei ruse asupra conștiinței publice a unei părți a populației peninsulei”.

Sevastopolul, considerat de Kremlin drept „oraș al gloriei rusești”, își va pierde numele. Va fi redenumit „Obiectul nr. 6”, iar ulterior va fi cunoscut ca „Ahtiar”.

- Advertisement -

Oleksei Danilov: „Un program detaliat și verificat din punct de vedere legal este în curs de dezvoltare de către Aparatul RNBO al Ucrainei, cu implicarea unei game largi de specialiști și experți, care se va reflecta în noua ediție a Strategiei de Dezocupare a Crimeei. Crimeea este Ucraina! Cetăţenii noştri locuiesc în Crimeea, cetăţeni ai Ucrainei care aşteaptă să se întoarcă acasă! Nu i-am uitat niciodată și nici nu vom uita milioane de ochi care privesc spre Istmul Perekop cu speranță și credință”.

Trădătorii ucraineni din Crimeea își pierd pensiile, dreptul de a participa la alegeri și de a se angaja într-o instituție de stat

Proiectul navei scufundate. „Problema proiectului și amplasarea monumentului în Crimeea «Nava de război rusă se duce pe p@ă» va fi adusă în discuție publică. Pentru a economisi fonduri publice, se poate folosi piedestalul monumentului navelor scufundate din Sevastopol (dar despre acest oraș, puțin mai jos).”

Fără trădători. „Pe lângă urmărirea penală pentru colaboraționism și trădare, se dezvoltă un mecanism de lustrație a evaluării personale, care determină în special nivelul de responsabilitate și gradul de implicare a anumitor persoane, cetățeni ai Ucrainei, rezidenți ai Crimeei în sprijinirea activităților administrațiilor de ocupație. Include limitarea dreptului de a participa la alegeri – de a alege și de a fi ales.”

Își pierd pensiile. „În privința funcționarilor publici, judecătorilor, procurorilor, oamenilor legii și altor categorii de persoane care, începând cu anul 2014, se aflau în schema de personal a autorităților din Ucraina, Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului de Securitate al Ucrainei etc și care, după februarie 2014, au lucrat în structurile de ocupație ruse: instanțele ucrainene vor stabili dacă sunt supuși răspunderii penale. Dacă nu sunt eligibili, ei vor fi privați de pensiile de stat, inclusiv cu interdicția de a se angaja în continuare în cadrul organelor de stat și organelor locale de autoguvernare ale Ucrainei.”

Extrădarea criminalilor. „Rusia sau o altă autoritate care va pretinde succesiunea legală asigură extrădarea necondiționată și integrală a tuturor persoanelor suspectate de trădare și alte infracțiuni penale, atât cetățeni ai Ucrainei, cât și cetățeni ai rusiei, implicate în crime de război (crime internaționale care nu au statut de limitare – genocid, război și crime împotriva umanității), comise pe teritoriul statului nostru în general și al Crimeei în special.”

„Faptele săvârșite după februarie 2014, inclusiv în privința imobilelor, sunt recunoscute ca nule de drept” 

Pedepse aspre pentru propagandiști. „Propagandiști – jurnaliști, lucrători în mass-media și diferiți experți care au contribuit la ocuparea, militarizarea educației copiilor și la incitarea la dușmănie împotriva Ucrainei de către ucraineni, tătari din Crimeea și alte naționalități – sunt un grup de atenție deosebită, ale cărui crime vor fi cercetate de ucraineni. Și, dacă este necesar, de structurile internaționale de aplicare a legii. Ei vor fi lipsiți de libertate, titluri, pensii, proprietăți… onoare și respect în mod legal printr-un verdict judecătoresc.”

Avertisment pentru cetățenii ruși. „Cetăţenii Federaţiei Ruse, care au venit ilegal să locuiască în Peninsula Crimeea după februarie 2014, trebuie să părăsească imediat teritoriul Ucrainei în termenul stabilit de lege. Cei mai ageri și deștepți au început deja să «plece» – acest lucru este lăudabil -, iar alții care continuă să încetinească procesul vor trebui să o facă în modul piesei bulgakoviene, «Fuga». Îi sfătuiesc să o lectureze cu atenție.”

Revendicarea proprietăților furate. „Faptele săvârșite după februarie 2014 în neconformitate cu legislația ucraineană, inclusiv în privința imobilelor, sunt recunoscute ca nule de drept – lege care este în vigoare de 9 ani. Dreptul asupra proprietății rămâne la cetățenii Ucrainei. Dacă este însușită sau naționalizată, proprietatea este restituită proprietarilor de către ocupanți. Este important să ne amintim (!) – casele, apartamentele, loturile de teren și alte proprietăți imobiliare achiziționate de cetățenii ruși în Crimeea nu valorează mai mult decât viitorul axionovului (referire la Serghei Aksionov, șef de stat și premier al Republicii Crimeea pus de Moscova – n. red.) sau speranța ieșirii de sub eliberarea condiționată a lui Konstantinov (referire la Vladimir Konstantinov, președinte al Consiliului de Stat al Republicii Crimeea din 17 martie 2014 – n. red.) și a unor gunoaie similare de colaboratori.”

„Crearea unei baze de date cu crimele ruse împotriva cetățenilor ucraineni care au rezistat ocupației”

Podul lui Putin se demontează. „Ruta de transport din orașul Kerci al Republicii Autonome Crimeea va fi desființată pentru a asigura libertatea deplină de navigație în cadrul programului de compensare a daunelor.”

Programul „Detoxifierea”. „Se implementează programul complex <<Detoxifierea>> – neutralizarea consecințelor efectului pe termen lung al propagandei ruse asupra conștiinței publice a unei părți a populației peninsulei. În special, folosind experiența aplicării metodelor eficiente de denazificare a Germaniei în anii ‘40, inclusiv participarea grupurilor identificate care susțin activ ocupația rusă la lucrări publice pentru reconstrucția orașelor ucrainene distruse, procesele de exhumare și reînhumare a victimelor agresiunii ruse. (pentru persoanele găsite vinovate de astfel de infracțiuni de către o instanță). Oferirea celui mai larg acces posibil la informații despre crimele regimului Putin.”

Bază documentară despre crime. „Crearea unei baze de date, bine documentată, cu crimele ruse împotriva cetățenilor ucraineni care au rezistat ocupației. Restabilirea drepturilor activiștilor tătari din Ucraina și Crimeea.”

Eliberarea celor persecutați. „Eliberarea imediată a tuturor cetățenilor Ucrainei, tătarilor din Crimeea, ucrainenilor care au fost persecutați de Federația Rusă din motive politice din 2014, cu despăgubiri pentru daune morale.”

Se schimbă Sevastopolul. „Ținând cont de locul și rolul în ideologia rasismului, de sistemul de creare a miturilor negative și de rescriere a istoriei, așa-numitul «oraș al gloriei rusești» (a cărui «glorie» constă, în special, în scufundarea propriei flote fără a intra în luptă) este redenumit «Obiectul nr. 6» (referire la Sevastopol, cel mai mare oraș al Republicii Crimeea – n. red.). Rada Supremă a Ucrainei va decide ulterior asupra noului nume al orașului. Poate va fi Ahtiar.”

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* „Desființați pensiile speciale! Nu puneți în pericol dezvoltarea României pentru a conserva privilegiile unor caste!”

* Liberalii în Senat: „Ciucă are 3.000 de euro. Dacă asta vi se pare o pensie mare…”. În realitate, premierul are 3.600 de euro, de 10 ori mai mult decât pensia medie în România. Și s-a pensionat la 52 de ani!

* Guvernul PSD-PNL anunță că e gata să renunțe la 700 de milioane de euro, din tranșa a doua a PNRR, pentru că n-a introdus legea avertizorului de integritate

* VIDEO. Ciolacu minte ca o poștă sovietică: zice că PNRR e „secret”, deși atât el, cât și ceilalți PSD-iști l-au votat în Parlament! Documentul poate fi citit de oricine, oricând, pe site-ul ministerului

* Rusofilul Cozmin Gușă îi ia apărarea lui Rareș Bogdan și spune că acesta e victima SUA: „Vă dau un nume – Victoria Nuland. Face ce dorește în România. Acesta e ultimul dans al lui Rareș Bogdan”

* Kovesi va sesiza Comisia Europeană asupra reintroducerii OUG 13 de către coaliția PSD-PNL: „Este intenția de a dezincrimina parțial infracțiunea de abuz în funcție”

* George Simion s-a întâlnit cu un șef al FSB la Cernăuți, dezvăluie fostul ministru al Apărării din Moldova. „Asta explică de ce AUR face politică pro-rusă în România“

* Cum au blocat PSD și Grindeanu autostrada spre Moldova chiar și când aveau la cheie banii și proiectul. „O ignoră pur și simplu. Nu se lucrează pe niciun metru din cei 300 de kilometri“

- Advertisement -

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -