Dosarul “Colectiv” pare să se îndrepte, inexorabil, către mușamalizare, exact așa cum s-a lăudat Piedone, conform unui fost consilier de-al său. DNA a cerut schimbarea completului de judecători care a propus schimbarea încadrării și reducerea pedepselor pentru cei vinovați de incendiul de la Colectiv, din noiembrie 2015. Însă o altă instanță a Curții de Apel a respins cererea, spre furia și deznădejdea supraviețuitorilor și a rudelor celor arși.
“Sunt prea șmecher, am judecătorii în buzunar, am mulți bani și ăia de la Colectiv o vor lua în gură”, se lăuda în public Piedone (fostul primar al Sectorului 4, actualul primar al Sectorului 5), conform dezvăluirilor făcute luna trecută de un fost consilier al său. Piedone se referea la procesul în care a fost condamnat, în primă instanță, la 8 ani și 6 luni de închisoare.
Între timp, instanța care judecă apelul a trimis o undă de șoc în societate solicitându-le procurorilor și avocaților care-i reprezintă pe inculpați să se gândească dacă n-ar fi mai bine să schimbe încadrarea și să le dea pedepse mai mici, eventual cu suspendare.
DNA a reacționat, cerând schimbarea completului de judecată. Curtea de Apel a respins cererea, scrie Libertatea.
La scurt timp după această nouă dezamăgire, 43 de persoane, supraviețuitori ai incendiului și rude ale celor decedați, au semnat o scrisoare deschisă, arătând că schimbarea încadrării juridice a faptelor, pentru a-l scăpa pe Piedone și pe ceilalți inculpați condamnați în primă instanță, ar submina grav justiția din România.
Reacția supraviețuitorilor de la Colectiv după ce Curtea de Apel a decis să păstreze ca judecători de caz pe magistrații care s-au antepronunțat, cerând reducerea pedepselor
„Scrisoare deschisă a supraviețuitorilor incendiului din Colectiv și a familiilor victimelor, adresată românilor, sistemului judiciar și presei
În câteva zile, se împlinesc 5 ani și jumătate de la producerea incendiului din clubul Colectiv, cauzat de corupție, nerespectarea legii, incompetență și nepăsare.
De 5 ani și aproape 6 luni, noi, supraviețuitorii, familiile noastre și familiile celor care au pierit în urma incendiului – prietenii noștri dragi – așteptăm ca Justiția din România să facă dreptate. Pentru reprezentanții sistemului judiciar, dosarul Colectiv este nimic mai mult decât un caz complicat, cu înrâuriri incomode, a cărui componență politică jenează și influențează deopotrivă. Pentru noi, însă, este tragedia care ne-a distrus viețile, oroarea care ne-a răpit persoanele iubite de lângă noi și supliciul care ne-a mutilat trupurile și sufletele dincolo de recunoaștere, transformându-ne în veșnici pacienți. Pentru părinți, este groaza indescriptibilă care i-a făcut orfani de copii și i-a aruncat într-un doliu perpetuu, imposibil de depășit.
An de an, ne-am pus nădejdea în Justiție, sperând ca printr-o înfăptuire corectă a acesteia, să izbutim să obținem măcar un crâmpei de alinare. O rezolvare cinstită a cazului, ne-am spus în toată această vreme, ne-ar reda încrederea în România și ar face ca moartea celor dragi să reprezinte mai mult decât 65 de răni nevindecate, arse pe trupul înțesat de tragedii al acestei țări. Ne-am agățat, unii cu disperare, de speranța că dreptatea va triumfa și astfel ne va elibera de o parte din suferința, disperarea și ura pe care le simțim, ajutându-ne să aruncăm, în sfârșit, un pic de țărână peste mormintele celor pierduți și să ne continuăm, atât cât este omenește posibil, viețile.
În schimb, după 5 ani și jumătate de chinuri felurite, atât fizice, cât și sufletești, aflăm din documentele emise după termenele apelului, că se ia în mod serios în considerare schimbarea încadrării juridice a infracțiunilor inculpaților, lucru care, dacă s-ar înfăptui, ar putea duce la absolvirea acestora de o parte din vină și la „îndulcirea” până la derizoriu a pedepselor acordate.
Vă rugăm să lecturați acest extras din actul de încheiere a termenului din data de 14 aprilie 2021:
„În continuare, Curtea învederează reprezentanţilor Ministerului Public şi tuturor părţilor faptul că la termenul următor vor fi puse în discuţie, din oficiu, următoarele schimbări ale încadrărilor juridice:
Pentru inculpaţii Popescu Cristian Victor Piedone, Iofciu Aurelia, Ganea Luminiţa Larisa, Radu Antonina şi Matei George Petrică, va fi pusă în discuţie înlăturarea art. 309 C.pen., respectiv consecinţele deosebit de grave.
De asemenea, pentru inculpaţii Popescu Cristian Victor Piedone, Iofciu Aurelia, Ganea Luminiţa Larisa şi Moţoc Sandra Ramona, va fi pusă în discuţie forma de vinovăţie, intenţia sau culpa, mai exact dacă este vorba de abuz în serviciu sau neglijenţă în serviciu. În situaţia în care se va aprecia că este abuz în serviciu, se va pune în discuţie ca pentru infracţiunea reținută în sarcina inculpaţilor Popescu Cristian Victor Piedone şi Iofciu Aurelia să se aibă în vedere forma continuată, iar nu concursul de infracţiuni.
În ceea ce priveşte înlăturarea art. 309 C.pen., Curtea pune în vedere că dezbaterile de la termenul următor să vizeze şi împrejurarea, dacă infracțiunile de abuz în serviciu sau neglijenţă în serviciu pot produce, ca şi consecinţe, vătămarea corporală sau moartea unor persoane, sau care sunt consecinţele pe care le pot produce acest tip de infracţiuni, ca urmare imediată.
Pentru Niţă Daniela Ioana, în legătură cu infracţiunea de sustragere sau distrugere de probe ori de înscrisuri, prevăzută de art. 275 alin.1 C.pen., pentru acurateţe juridică, raportat la modul în care este descrisă această infracţiune, Curtea va pune în discuţie reţinerea formei de participaţie a instigării, în locul autoratului.”
Am luat la cunoștință cu deznădejde și tristețe aceste evoluții noi în cazul „Colectiv” și am decis să vi le împărtășim pentru a trage un semnal de alarmă cu privire la repercusiunile deosebit de grave pe care le-ar putea avea adoptarea schimbărilor de încadrare juridică, propuse spre discuție de către Curte.
În această situație, inculpații s-ar putea alege cu pedepse mici, nesemnificative, disproporționate față de gravitatea faptelor comise și a consecințelor lor, lucru care ar arunca o umbră adâncă asupra întregului proces de justiție din România, arătând că nici în cazuri tragice în care vinovăția este evidentă, precum Colectiv, judecata nu pare să se facă pe măsura severității infracțiunii, ci pe baza împingerii la extrem a legislației, cu scopul de a menaja, probabil, inculpații și nicidecum de a face dreptate.
O asemenea decizie de schimbare a încadrării juridice a faptelor inculpaților întru reducerea pedepselor acestora, nu ne-ar afecta doar pe noi, în calitate de părți în acest proces, ci s-ar răsfrânge asupra tuturor actelor de justiție din România. Ar semnala că, indiferent cât de grave sunt faptele și urmările acestora, pedeapsa, în loc să fie exemplară și să descurajeze încălcarea legii, este doar o formalitate.
Rugăm astfel opinia publică din România să fie vigilentă cu privire la desfășurarea cazului Colectiv. Dacă schimbările de încadrare juridică se produc și rezultă în pedepse minime pentru inculpați, precedentul stabilit de o asemenea rezoluție ar putea avea ecouri nefavorabile în absolut toate procesele în care se dezbat probleme de corupție.
Din spitalele în care continuăm să ne tratăm, din casele noastre în care un scaun rămâne veșnic gol la masă, din cimitirele în care ne vizităm morții, din bisericile în care ne rugăm pentru sufletele lor, plecate atât de cumplit și atât de devreme dintre noi, vom urmări deciziile Curții, sperând într-o sentință dreaptă.
Vă mulțumim și vă rugăm să ne fiți alături în aceste momente de grea încercare pentru noi.
SEMNATARI: Adrian Albu, Adina Apostol, Mihai Anghel, Laura Belu, Ioan Brîndușan, Raluca Alexandra Chițigă, Silviu Ciocanelli, Marius Fratoaica, Alexandra Furnea, Miluță Flueraș, Andrei Găluț, Ruxandra Geambașu, Cătălin Grădinariu, Mihai Grecea, Hani Haifawi, Narcis Hogea, Mihaela Iancu, Eugen Iancu, Cătălin Ilnițchi, Laurențiu Istrate, Sorin Lazăr, Flavia Lupu, Cezar Marin, Andrada Mihăilescu, Maria Mitroi, Bogdan Moleșag, Ancuța Morărașu, Ioana Oltețeanu, Alexandru Penescu, Christian Alban Popescu, Liviu Popescu, Adrian Popovici, Pavlos Popovici, Cristian Răducanu, Gabriel Ștefan, Liliana Ștefan, Cristina Tarțău, Alice Tiaru, Doina Toader, Vasile Toader, George Toader, Ionuț Tudor, Gabriela Ursu.”
https://www.facebook.com/bobo.bogdan.75248/posts/10158156399759646
90% dintre magistrați sunt hoți, ar trebui dați afară și la pușcărie cu ei, altfel.., numai discutăm despre o justiție corectă și independentă, acum numai independentă nu este, căci după ce au luat mită nu mai pot da înapoi.
Asta e…, LUPTA CONTINUĂ!!!!!