Decizia scandaloasă a Curții Constituționale, care a salvat pensiile speciale ale foștilor parlamentari, după ce anul trecut USR și PNL le eliminaseră prin lege, continuă să stârnească valuri de indignare și ecouri în societatea civilă. Magistratul Cristi Danileț – el însuși scos din postul de judecător în mod abuziv de Consiliul Superior al Magistraturii – a explicat, pe contul său de Facebook, că decizia CCR este una total abuzivă și fără niciun temei legal.
Cristi Danileț arată că nu există nicăieri scris, nici în Constituție și nici în jurisprudența CCR, că trebuie neapărat ca parlamentarii să aibă pensii speciale. Această decizie este strict la latitudinea Parlamentului. Dacă parlamentarii decid, la un moment dat, ca pensiile speciale să fie desființate, nimeni nu are dreptul să se opună.
Cu toate acestea, CCR-ul condus (încă) de Valer Dorneanu a anulat legea votată în primăvara trecută de fosta coaliție de guvernare, PNL-USR, dând astfel curs presiunilor făcute de peste 100 de foști parlamentari, dintre care nu lipsesc „corifeii” Adrian Năstase, Gabriel Oprea, Petre Roman, Teodor Meleșcanu, Eugen Nicolicea, Dumitru Buzatu, Gheorghe Funar, Victor Babiuc.
Deocamdată, motivarea acestei decizii aberante nu a fost publicată de CCR. Însă surse din interior au dezvăluit că judecătorii vor invoca faptul că legea a fost adoptată prea repede!
Punctul de vedere al magistratului Cristi Danileț despre declararea de către CCR ca neconstituțională a legii privind desființarea pensiilor speciale pentru parlamentari
„Nici în Constituția României, nici în jurisprudența CCR nu se spune că trebuie să existe pensii speciale pentru parlamentari. Prin urmare, Parlamentul decide dacă să le acorde sau să renunțe la ele.
În urmă cu câțiva ani Parlamentul a aprobat legea de acordare a pensiilor speciale pentru deputați și senatori. Anul trecut s-a adoptat o lege de renunțare la acestea.
Azi, CCR a verificat această din urmă lege. Până apare motivarea spun că CCR nu poate „să dea înapoi” pensiile parlamentarilor decât într-un singur caz: pe motive de încălcare a procedurii atunci când s-a adoptat legea de abrogare a pensiilor speciale (se numește „neconstituționalitate extrinsecă”).
Dar este de reținut că în Constituția României nu sunt prevăzute termene de adoptare a unui proiect de lege (cu excepția adoptării tacite în prima cameră). Aceste termene sunt prevăzute doar în Regulamentele Camerelor. Or, potrivit jurisprudenței constante a CCR, modul de aplicare a Regulamentelor nu este o problemă care să poată fi verificată de CCR – a se vedea în acest sens deciziile CCR: nr. 44/1993, nr. 68/1993, nr. 12/1994, nr. 22/1995, nr. 98/1995, nr. 248/1995, nr. 710/2009, nr. 358/2009, nr. 786/2009, nr. 400/2009, nr. 1466/2009, nr. 893/2009, nr. 209/2012, nr. 188/2012, nr. 738/2012, nr. 690/2012, nr. 223/2016, nr. 349/2016, nr. 467/2016 și, cea mai recentă, nr. 252/2018 paragrafele 96-98.
https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/200551
Așa că, dacă decizia de azi va fi motivată de CCR în sensul că legea privind abrogarea pensiilor speciale a fost adoptată prea repede sau prea lent, eu afirm că acest lucru nu este conform cu atribuțiile CCR prevăzute de actul fundamental al țării.“
Asa, si? Cand cei pusi sa ne pazeasca de hoti si sa se ocupe de bunastarea noastra, ca popor, fura ca-n codru, cine sa le faca ceva celor 6 judecatori de la CCR care au votat pentru pensiile speciale ale parlamentarilor? Cica pensiile parlamentarilor ar reprezenta „doar” 0,2% din totalul pensiilor si ca proiectul de taiere a pensiilor speciale propus de USR ar fi populist. Tocmai de aceea trebuie taiate, pentru ca nu au nicio importanta.
Vă rog să-mi explicați: ce este acela un „*SPECIAL*”?