Încheierea Campionatului European de fotbal, ediția a 16-a, a stabilit și grila după care va fi distribuit fondul de premiere de 371 de milioane de euro, stabilit de UEFA, către cele 24 de participante la turneul final. Italia și Anglia primesc peste 30 de milioane de euro, iar Spania și Danemarca peste 20 de milioane.
Singurele echipe care n-au obținut niciun punct, Turcia și Macedonia de Nord, rămân cu cei 9.250.000 de euro acordați de UEFA pentru calificarea la Euro 2020.
Italia este marea câştigătoare de la Euro 2020, după ce a învins Anglia la penalty-urile de departajare (3-2, după 1-1 în 120 de minute). Pentru performanţa ei, squadra azzurra va încasa 34 de milioane de euro, ca premiu din partea UEFA.
Italia a reușit să acceseze rețeta maximală oferită de UEFA: trei victorii în grupă + câștigarea trofeului. Concret: 9,25 (calificarea la turneul final) + 4,5 milioane (trei victorii în grupă) + 2 (calificare în optimi) + 3,25 (calificare în sferturi) + 5 (calificare în semifinale) + 7 (calificare în finală) + 3 (câștigarea finalei) = 34 de milioane de euro.
Finalista Anglia va primi 30,25 milioane de euro din partea forului european.
Pe locurile 3-4, la câștiguri financiare, se situează cele două semifinaliste: Spania – 22,5 milioane, Cehia – 21 de milioane.
Suma totală împărțită de UEFA la Euro 2020 este de 371 de milioane de euro, cu 20% mai mare decât cea de la Euro 2016.
Sumele primite de cele 24 de echipe (în euro)
- Italia …………………. 34.000.000 (campioana)
- Anglia ………………… 30.250.000 (finalista)
- Spania ……………….. 22.500.000 (semifinale)
- Danemarca ………….. 21.000.000 (semifinale)
- Belgia ………………… 19.000.000 („sferturi”)
- Cehia …………………. 16.750.000 („sferturi”)
- Elveția ……………….. 16.750.000 („sferturi”)
- Ucraina ………………. 16.000.000 („sferturi”)
- Olanda ……………….. 15.750.000 („optimi”)
- Austria ……………….. 12.250.000 („optimi”)
- Franța ………………… 12.250.000 („optimi”)
- Suedia ……………….. 12.250.000 („optimi”)
- Croația ……………….. 11.500.000 („optimi”)
- Germania ……………. 11.500.000 („optimi”)
- Portugalia ……………. 11.500.000 („optimi”)
- Țara Galilor ………….. 11.500.000 („optimi”)
- Finlanda ……………… 10.750.000 (grupă)
- Slovacia ……………… 10.750.000 (grupă)
- Rusia …………………. 10.750.000 (grupă)
- Ungaria ………………. 10.750.000 (grupă)
- Polonia ……………….. 10.000.000 (grupă)
- Scoția ………………… 10.000.000 (grupă)
- Macedonia de Nord ….. 9.250.000 (grupă)
- Turcia ………………….. 9.250.000 (grupă)
Grila de premiere:
- Calificarea la turneul final: 9.250.000 de euro
- O victorie în faza grupelor: 1.500.000 de euro
- O remiză în faza grupelor: 750.000 de euro.
- Calificarea în „optimi”: 2.000.000 de euro
- Calificarea în „sferturi”: 3.250.000 de euro
- Calificarea în semifinale: 5.000.000 de euro
- Finalista: 7.000.000 de euro
- Câștigătoarea: 10.000.000 de euro.
Generoasa UEFA, hip- hip, uraaaaa!