Casele vândute cu un euro în satul Mussomeli din Sicilia și în multe alte sate sau orășele uimitoare din Italia ar putea părea un vis împlinit. Orașe mici, romantice, priveliști uluitoare și mâncare bună. Și o casă cumpărată cu bani de cafea. Totuși, prea puțini italieni sunt interesați de această ofertă, relatează BBC, citat de Digi 24. Adevărul e că acel „un euro” poate deveni o sumă apăsătoare.
„A fost dintotdeauna visul meu să mă mut în Italia. Când am auzit de oferta caselor cu un euro, m-am gândit că este șansa mea să trăiesc în Italia. Se scurgea apă prin acoperiș, erau crăpături în pereți. Dacă nu era vândută cu un euro, ar fi fost doar o altă casă din Mussomeli care stă să se prăbușească”, spune Danny McCubbin, un bărbat care a profitat de ofertă și a cumpărat casa cu un euro.
Peste 20 de localități din Italia vând case la acest preț, dar puțini italieni sunt interesați de ofertă.
„Am lansat proiectul în 2017 și am avut mult succes cu el. Am reușit să vindem 170 de case unor străini”, spune Toti Nigrelli, viceprimarul din Mussomeli.
La nivel național, proiectul a fost lansat în 2007, cu scopul de a repopula localitățile afectate de un cutremur major în 1968 și să stopeze declinul demografic al zonelor rurale, care au pierdut 15 milioane de locuitori în ultimii 15 ani. Mulți oameni s-au mutat în străinătate sau în orașele din nordul Italiei pentru a munci acolo. Mussomeli, de exemplu, mai are doar jumătate din cei 20.000 de locuitori de pe vremuri. Iar oamenii au preferat să dea casele municipalității, decât să plătească impozite pe proprietate.
„Sicilienii sunt cei mai buni și mai calzi oameni din lume”
„Am aflat despre casele de un euro dintr-un articol citit pe internet”, spune McCubbin.
„La început m-am gândit că e prea frumos să fie adevărat”, spune și Mark Kopun, alt cumpărător al unei case de un euro.
Nigrelli spune că Mussomeli s-a adresat de la început străinilor, pentru că italienii nu erau deloc interesați.
„Ne-am dat seama că străinii încă au acest vis italian și vor să vină să trăiască aici în Mussomeli”, a spus el.
„E atât de frumos aici, și peisajul, și oamenii din Sicilia s-au dovedit a fi cei mai buni și mai calzi oameni din toată lumea”, spune Tonia Bauer, care locuiește în Mussomeli, dar nu a cumpărat o casă cu un euro.
„Îmi place la nebunie ritmul relaxat, această atitudine: nu contează, de ce te stresezi? Soarele strălucește, marea e aici, ai cea mai bună mâncare, un vin minunat”, spune McCubbin.
„Și pasiune, italienii au pasiune”, adaugă Kopun.
Reparațiile te pot costa între 20.000 și 80.000 de euro
Totuși, adevărul este că aceste case costă mult mai mult de un euro. Începând cu taxele de cumpărare, prețul crește rapid.
„Un străin care vrea să cumpere o casă în Italia plătește circa 4.000 de euro pentru taxe notariale și agenția imobiliară”, spune Valeria Sorce, agent imobiliar.
Mai mult, unele case sunt într-o stare deplorabilă, iar cumpărătorii sunt obligați să le renoveze în cel mult 3 ani. Costul reparațiilor poate fi între 20.000 și 80.000 de euro, în funcție de starea imobilului. Uneori e nevoie să fie refăcut tot, începând cu pereții exteriori.
„La multe dintre ele se prăbușeau acoperișurile. Presa a promovat ideea că iei o casă la prețul unui espresso, iar asta a creat un pic de isterie în jurul subiectului”, spune Bauer.
„Trebuie să fii realist și să știi în ce te bagi”, spune McCubbin.
Bauer spune că a vrut și ea să cumpere o casă cu un euro, dar a renunțat. A găsit o casă de vânzare cu 7.000 de euro, de la un localnic, care avea și ea nevoie de reparații, dar era într-o stare mult mai bună decât cele vândute de primărie.
La fel ca Bauer, italienii preferă să cumpere de la proprietari privați, pentru a evita să plătească renovări costisitoare și termenul limită de 3 ani. Mai mult, ei sunt la curent cu prețurile din zonele globale.
Nu toate orașele din proiect au avut la fel de mult succes ca Mussomeli. În orășeul Carrega Ligure din nord, autorităților locale le-a fost greu să-i găsească pe proprietarii caselor abandonate și să-i convingă să le cedeze. Așa că nu au reușit să vândă nici măcar o casă cu un euro.
Acu’ mai bine de un deceniu, dacă mai țineți minte…, se „vindeau” (pe „site”-urile din Europa) vilișoare-cu-terasă… pe plaja oceanului (!), în… Florida (!), chiar mai… ieftin (!): NU un euro, ci (doar) un… dolar!
Malversațiunea/CAPCANA/ÎNȘELĂTORIA era că. încă de la semnarea unui soi de PREcontract-comandă/accept-de-ofertă, trebuia… să garantezi cu un depozit-bancar (nu foarte mare, ca să nu sperie și să fie la îndemâna mai multora: câteva mii de dolari!), din care se rețineau/plăteau sume reprezentând daune/penalități pentru diverse încălcări ale contractului de către cumpărător, încălcări… IMINENTE (!) prin felul în care fuseseră gândite clauzele actului respectiv (de exemplu: cumpărătorul era obligat să facă rost, până la un anumit termen, de fel de fel de acte de la autoritățile din S.U.A./Florida, pe care acestea pur-și-simplu… NU puteau să le elibereze unor străini fără cetățenie-americană!)!!!
Bineînțeles că… NIMENI nu s-a mutat astfel pe plajele din Florida, dar o grămadă de naivi au pierdut niște mii de dolari DEGEABA!
De ESCROCHERII de-astea esteee… PLIN INTERNETU’!!!
Dar există și astfel de vânzări-cumpărări… FINALIZATE-cu-SUCCES (să ne-nțelegem: SUCCES DOAR pentru… UNA DINTRE PĂRȚI, bineînțeles!): navele-comerciale-maritime românești („Flota-lui-Ceaușescu”), de exemplu, vânduteee… pe câte un dolar, după decembrie 1989!