joi, noiembrie 21, 2024
AcasăNewsAm ajuns în situația Greciei: cel mai mare deficit și cea mai...

Am ajuns în situația Greciei: cel mai mare deficit și cea mai mare inflație din UE! Ultimul trimestru din 2023 s-a terminat cu minus 6,9 miliarde de euro

-

Avertismentele economiștilor și finanțiștilor se confirmă: România a ajuns la propriu în situația Greciei, pe care a reușit s-o depășească la finalul anului trecut în privința deficitului de cont curent. Guvernul PSD-PNL ne-a dus pe locul 1 dintre cele 27 de țări ale Uniunii Europene, terminând trimestrul IV din 2023 cu un minus de 6,9 miliarde euro, peste Grecia, care a avut deficit de 6,8 miliarde.

Ritmul în care actuala putere îndatorează România este sufocant. Anul trecut a fost unul foarte bun pentru Uniunea Europeană, 15 dintre cele 27 de țări au terminat trimestrul IV pe plus, una (Malta) a terminat pe zero, iar alte 7 țări au înregistrat un deficit de sub un miliard de euro.

Doar 4 țări au fost în situație proastă, iar dintre acestea, România e campioană absolută, cu minus 6,9 miliarde de euro. După noi urmează Grecia – cu deficit de 6,8 miliarde, apoi Slovacia – 1,2 miliarde și Croația – 1,1 miliarde.

Deficitul enorm a adus Greciei multă suferință. Guvernarea PSD-PNL aplică exact aceeași rețetă

Toate datele furnizate de Eurostat sunt absolut alarmante. România a ajuns în situația Greciei, care acum un deceniu a dat faliment. Diferența este că țara noastră nu se află în zona euro și, prin urmare, nu va fi salvată pentru protejarea monedei unice. Noi ne ducem în cap cu leul nostru, plătind dureros prin inflație galopantă.

- Advertisement -

În 2009, Grecia a dat faliment după ce ani la rând guvernele de la Atena au practicat exact aceeași rețetă folosită acum de guvernanții României. Pe fondul unei corupții generalizate, politicienii s-au împrumutat masiv pentru a îndestula clientela conectată la banii publici, crescând artificial veniturile bugetarilor și pe cele ale pensionarilor – aceeași formă de mită electorală.

Când țara a intrat în incapacitate de plată, angajații statului din Grecia ajunseseră la salarii medii de trei ori mai mari decât ale celor din mediul privat. Totul, pentru voturi.

În final, falimentul a ruinat complet țara, care, deși a ieșit oficial din criză în 2018, este și astăzi foarte departe de nivelul „gonflat” din 2008. Înaintea prăbușirii, Grecia avea un PIB de 355,87 miliarde de dolari, iar în 2023 a avut un PIB de 242,39 miliarde de dolari, adică 68% din valoarea din urmă cu 15 ani.

- Advertisement -

Totuși, Grecia a fost salvată la vremea respectivă de la colaps total de intervenția UE. Deoarece țara se afla în zona euro, Europa nu-și putea permite s-o lase să se prăbușească total. În frunte cu Germania, celelalte state care folosesc moneda euro au intervenit și au negociat o reeșalonare parțială a datoriilor, altele fiind șterse prin acorduri cu creditorii. Dar Grecia a fost silită să taie masiv din costurile bugetare, să facă reforme dureroase și să vândă active importante. Inconștiența politicienilor a dus la suferințe mari pentru întreaga populație, pensionarii văzându-și veniturile drastic diminuate.

Guvernarea PSD-PNL, fabricată de Klaus Iohannis și serviciile secrete, a adus deja România în situația Greciei, exact cum au anticipat nu doar numeroși specialiști din țară, dar și experții de la Comisia Europeană, de la FMI și de la Banca Mondială.

Deficitul total de cont curent al României a fost anul trecut, conform BNR, de 22,694 miliarde de euro (6,48% din PIB), după ce în 2022 fusese de 26,04 miliarde euro. Acești bani sunt acoperiți din împrumuturi externe pe care Guvernul Ciolacu le face la dobânzi foarte mari și, de obicei, pe 3 ani – ceea ce înseamnă că scadența vine în curând. Banii împrumutați în 2022 vor trebui plătiți începând cu 2025, în timp ce miliardele împrumutate în 2023 au scadența începând cu 2026.

Campioni și la inflație

Rata anuală a inflației din România este cea mai ridicată din UE, de două ori mai mare decât media Uniunii.

În luna ianuarie, rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană a scăzut până la 3,1%, de la 3,4% în decembrie. Totodată, rata inflației din România a crescut de la 7% la 7,3%, în aceeași perioadă, arată cifrele Eurostat.

În prima lună a acestui an, ţările membre UE cu cele mai ridicate rate ale inflaţiei au fost România (7,3%), Estonia (5%) şi Croaţia (4,8%). La polul opus, ţările membre UE cu cele mai scăzute rate anuale ale inflaţiei au fost Danemarca şi Italia (0,9%),urmate de Letonia, Lituania şi Finlanda (1,1%).

Comparativ cu luna decembrie 2023, rata anuală a inflaţiei a scăzut în 15 state membre, a rămas stabilă într-o ţară şi a crescut în 11 state, inclusiv în România.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* VIDEO. Adrian Severin o somează pe ministra de Externe să treacă de partea Rusiei, altfel va fi judecată de un regim pro-rus care va fi instalat curând! Pușcăriașul ex-PSD-ist o avertizează „pentru securitatea personală a domniei sale”, pentru că ea se află în fruntea unei „liste negre”!

10 COMENTARII

  1. După ce a ridicat România pe cele mai înalte culmi de progres și civilizație, Iubitul Conducător vrea să conducă toată lumea 😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂

  2. Si cel mai mare exod, o tragedie pentru CRIMINALII pdpnl=fsn trebuie să plateasca. Aici au ramas doar cei cu loc de veci in cimitire, alte 6 milioane au plecat si au scuipat cu scarba in urma lor.

    • In cel mai scurt timp, urmasii criminalilor din 1989 cu ce „trei muschetari” ticalosi din foto vor sterge Romania de pe harta. Flegme, nu voturi… e tot ce merita pentru ca au distru tara, ei si inaintasii or la fel de ticalosi

  3. O martora importanta din dosarul 2 Mai si-a retras declaratia – tatal studentei ucise de „beizadeaua criminala” da de inteles ca apropiatii lui Mihai Pascu ar fi cumparat tacerea femeii

    ACEST pascu A FOST LASAT SA SE IMBOGATEASCA ASA, DE UNUL SINGUR ? NU ARE PE NIMENI DIN NOMENKLATURA IN SPATE ? PARTID, SECURITATE ?

  4. CTP
    „Și uite că Franța, Justiția franceză, refuză definitiv să extrădeze secătura numită „de România” Paul, escroc „regal”, condamnat tot definitiv, în decembrie 2020, de Justiția română, la 3 ani și 4 luni închisoare în dosarul retrocedării ilegale a Fermei Regale de la Băneasa. Motivul: că unul dintre judecătorii români n-ar fi depus jurământul în momentul judecării cazului”

    Nu ar fi depus jurnamantul sau nu a mai fost gasit documentul ?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -