Acasă Media Andrei Caramitru l-a ucis pe Moș Crăciun - un fake-news de pe...

Andrei Caramitru l-a ucis pe Moș Crăciun – un fake-news de pe Facebook a fost rostogolit, iresponsabil, și de TVR

Andrei Caramitru, consultant, susținător USR, a fost ținta unui fake-news șocant.

O postare făcută “la mișto”, marcată ca atare e preluată și rostogolită pe Facebook până când TVR face o emisiune în care se comentează ‘extremismul’ lui Andrei Caramitru. 

“Un tip cu numele FB de Mihai Nebunu publică o postare în care se scrie că pentru a nu deveni dependenți de daruri și de PSD, copiii n-ar mai trebui să primească de Crăciun cadouri și o semnează Andrei Caramitru. În comentariul din josul postării recunoaște că de fapt e textul lui și pune și un zâmbet.

A doua zi, o altă tipă Alina Anghel preia integral textul, cu ghilimele, ca și cum ar fi real.

A treia zi, TVR face o emisiune cu tema acestei postări în care invită ziariști ‘importanți’ să-și dea cu părerea pe acest subiect și să-l arate pe Caramitru cu degetul și astfel să afle sute de mii de oameni cam ce extremiști (și de stânga și de dreapta) are USR-ul.

În ritmul ăsta, în 10 zile vom afla ca Andrei Caramitru este copilul din flori al lui Putin cu Trump și nepotul lui Stalin”, a descris Caramitru episodul pe pagina sa de Facebook.

În capcana respectivă nu a căzut numai TVR, dar și Simona Ionescu, redactor-șef “Evenimentul zilei”, care comentează pe blogul său: “De ce-o fi ieșit taică-su la revoluție? Cred că o fărâmă ca să-l omorâm pe Moș Gerilă și să-l aducem copiilor pe Moș Crăciun cu sacul lui de daruri. Iacă-tă că (sic!) Caramitru junior, comunicator ideolog al USR, vrea cu totul altceva pentru copiii României”.

Postare stire falsa

Postarea făcută în glumă de la care s-a rostogolit totul până a ajuns în platourile TVR

Blogger-ul Mihai Vasilescu, revoltat și el de postarea lui Caramitru, vrea să scrie un text critic la adresa acestuia și începe să se documenteze. El descoperă postarea inițială care e o glumă și care a fost preluată de utilizatori nu prea inteligenți și redistribuită.

Simona Ionescu, Evenimentul zilei
Jurnalista Simona Ionescu scrie un articol critic pe blogul său, pornind de la fake-news-ul care-l avea ca erou pe Andrei Caramitru

Așadar, cineva a scris un soi de glumă care se vrea o cugetare de-ale lui Caramitru, a pus-o frumos între ghilimele, a semnat-o cu numele ăluia și i-a dat drumul în rețea. După care nimeni dintre cei care l-au înjurat pe Caramitru sau au dat-o mai departe nu s-a obosit să verifice dacă citatul ăla e real sau nu. Și, credeți-mă, am văzut-o share-uită și de oameni în care, la o adică, aș fi avut încredere”, scrie Vasilescu.

Acest mod de a transforma o glumă într-o știre arată cât de nepregătită e societatea pentru rapiditatea cu care se propagă informațiile. 

Se ajunge la situația absurdă de a face emisiuni TV serioase în care se comentează o “prostie” ticluită de un nebun pe Facebook.

Acest mecanism, mult mai finisat, a fost folosit de către trolii ruși în multe situații pentru a crea dezbateri false pe rețelele sociale atât în campania electorală din SUA cât și în cea pentru Brexit.

Propagarea de informații false pe rețelele sociale a devenit un instrument banal în campaniile electorale, folosită intens pentru a compromite partea adversă.

 

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

În sondajul USR, creștere spectaculoasă a PNL: 36,8%. Dăncilă, ușor avans în fața lui Barna pentru a intra în turul 2

Pericol! După 24 de ani, Pro TV este vândută de americani unui miliardar ceh apropiat de Rusia

VIDEO. Avertismentul lui Orban: „Dacă Guvernul nu trece din prima, s-ar putea ca a doua oară să nu-l mai voteze PNL, ca să ajungem la anticipate!”

Emeric Ienei demontează minciuna propagandei PSD. Și adaugă: „Mi-e rușine cu Dragnea, a făcut țara de râs”

VIDEO. Scene nord-coreene. „Ziaristul” care-i declară iubire veșnică Vioricăi Dăncilă a fost activist PCR și e omul lui Govor-PSD

DOCUMENT. Programul de guvernare al PNL. Priorități: alegeri, 10 august, întărirea Justiției, comisar european, buget, investiții, Pilonul 2 de pensii, rezidențiat medici, audit la PNDL

loading...

1 COMENTARIU

  1. (EXACT !) ACELEAȘI metode-JEGOASE (MINCIUNI-ORDINARE, MANIPULARI-ORDINARE, in ZIARE (caaa… pe-atunci NU existau… „FLORICELE-DANSATOARE”-pe-INTERNET !) au fost folosite, de catre BOLSEVICII-IMPUTITI, si in… 1946, la alegerile… FURATE (!!!), (dupa) care ne-au bagat ambii bunici-barbati (LIDERI-LOCALI-TARANISTI !) la/in puscarie-POLITICA: PAȘTELE-MAMILOOOOOOOOOR -VOASTRE de COMUNISTI-ÎMPUȚIȚI, NU MAI SCHIMBAȚI, maiii… PORCILOR, „placa”, măăă… NENOROCIȚILOOOOR ?????!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here