În anul care aproape a trecut de la invazia lansată de Rusia în Ucraina, forțele regimului lui Putin și-a schimbat de mai multe ori tactica, arată expertul Volodimir Dacenko într-una dintre cele mai complete și complexe analize apărute până acum în spațiul public. Pe măsură ce capacitatea de luptă a forțelor sale s-a degradat, Rusia a trecut de la războiul-fulger (Blitzkrieg) complex lansat în primele zile la tactici din doctrina militară sovietică folosită în Al Doilea Război Mondial, iar acum ne aflăm într-un război de infanterie asemănător cu cel din Primul Război Mondial.
Privit retrospectiv, planul inițial al rușilor de invadare a Ucrainei a fost unul destul de bun – lucru remarcat și de analistul ucrainean. Era prevăzută o acțiune fulgerătoare, în care forțele rusești acționau combinat din aer, de la sol și de pe mare, fiecare armă urmând să-și îndeplinească propria misiune. Prima lovitură cu rachete trebuia să fie nimicitoare, să distrugă capacitatea de apărare antiaeriană ucraineană și să dezorganizeze centrele de comandă ale forțelor Kievului. Apoi erau lansați parașutiștii, care urmau să captureze Aeroportul Hostomel, de lângă Kiev, precum și alte obiective-cheie. Imediat urmau să fie transportate acolo noi trupe, cu avioane mari Iliușin, în timp ce coloane blindate uriașe urmau să pătrundă în țară din toate direcțiile.
Kievul urma să fie cucerit în 2-3 zile, marile orașe ucrainene blocate, căile de aprovizionare pentru forțele ucrainene tăiate. Cea mai importantă parte a armatei ucrainene urma să fie încercuită în estul țării.
Acest plan a eșuat în nord, în principal, din două motive, scrie Volodimir Dacenko: rezistența ucrainenilor a fost mult peste ce se așteptau rușii să întâmpine, iar capacitatea de apărare antiaeriană s-a păstrat, împiedicându-i pe ruși să obțină controlul asupra cerurilor. În schimb, în sud rușii au avut un succes parțial.
După ce a devenit clar că acest plan a eșuat, rușii au schimbat tactica, recurgând la bombardamente de artilerie urmate de atacuri masive cu blindate care urmau să străpungă liniile defensive inamice, o strategie din Al Doilea Război Mondial care se preda în școlile militare din perioada sovietică.
Această strategie a fost un eșec total din simplul motiv că azi suntem în Secolul XXI, iar marile concentrări de blindate pot fi ușor urmărite cu ajutorul dronelor și al sateliților. Odată depistate, ele devin o țintă pentru artilerie.
Pierderile masive de echipamente înregistrate în primele două faze au dus, treptat, la reducerea ponderii pe care o aveau tancurile în tactica invadatorilor. Rușii au încercat să copieze tacticile de luptă ale ucrainenilor, trecând la atacuri cu grupe mici susținute de câteva blindate. Această strategie a avut o vreme succes, la începutul verii lui 2022.
Acum, Rusia se află într-o altă fază care a regresat până la nivelul Primului Război Mondial. Se organizează asalturi cu vaste valuri de infanteriști, rareori susținuți de forțe blindate. Pierderile sunt uriașe, dar Putin și generalii nu pun mare preț pe acești oameni care deocamdată sunt deținuți înregimentați în trupele Wagner sau bărbați mobilizați astă-vară, cărora li s-a dat minimum de echipament posibil și sunt trimiși să-i copleșească numeric pe apărători.
Volodimir Dacenko a fost analist și editorialist la Forbes Ucraina și este membru al SC Ukroboronprom, un grup de companii de stat din sectorul industriei apărare din Ucraina.
Citiți mai jos analiza tacticilor folosite de Rusia în anul scurt de la începerea războiului.
How Russia’s tactics have changed since the beginning of the war – 4 strategies of the Russian command 1/#russianlosses #Russiawar #UkraineRussiaWar pic.twitter.com/wgakM0LtX4
— Volodymyr Dacenko (@Volodymyr_D_) January 23, 2023
„Cum s-a schimbat tactica Rusiei de la începutul războiului – 4 strategii ale comandamentului rusesc
Faza I – Blitzkrieg
Inițial, atacul Rusiei a fost planificat ca o operațiune rapidă pe scară largă din aer, de pe uscat și de pe apă. Acesta a fost planificat în 4 acte:
Actul 1: Un atac cu rachete pe scară largă trebuia să suprime sistemul de apărare aeriană ucrainean și să creeze haos în managementul apărării;
Actul 2: Rolul principal a fost planificat pentru operațiunile aeropurtate. Acestea trebuiau să captureze rapid obiective cheie și să captureze clădirile guvernamentale din principalele orașe – Kiev, Harkov și Odesa.
Rusia a planificat să folosească sute de elicoptere, cel puțin 18 avioane mari Il-76 și o forță navală de debarcare.
Pentru a captura Kievul, se plănuia să fie lansați câteva sute de parașutiști purtați de 24 de elicoptere de transport Mi-8, însoțite de 10 elicoptere de luptă Mi-24 și Ka-52, precum și 12 avioane de vânătoare la Gostomel (aeroportul de la nord de Kiev).
Apoi, Gostomel urma să devină o bază pentru a primi avioanele mari de transport Il-76 care să transporte principalele forțe ale operațiunii aeropurtate. În câteva ore, trupele rusești urmau să pătrundă în Kiev și să pună stăpânire pe principalele clădiri administrative.
Actul 3: Convoaie mari de vehicule blindate urmau să blocheze orașele-cheie de sprijin și să suprime rezistența.
Este evident că unitatea de debarcare în sine nu ar fi fost capabilă să își mențină poziția pentru o perioadă lungă de timp. Coloane uriașe de vehicule blindate au pornit în sprijinul acesteia.
Trupele blindate ar fi trebuit să blocheze toate orașele importante, să stabilească puncte de control și să taie rutele logistice de sprijinin pentru armata ucraineană. Curățarea orașelor și suprimarea acțiunilor publice urmau să fie asigurate de Garda Rusă, care mărșăluia în același eșalon cu tancurile.
Actul 4: încercuirea trupelor ucrainene în est.
Principalele forțe ucrainene (conform planului Kremlinului) urmau să rămână blocate în estul Ucrainei. Trupele „LDNR” (milițiile din Lugansk și Donețk – n. red.) urmau să le distragă atenția prin numeroase atacuri.
În câteva zile, apărarea ucraineană urma să piardă capacitatea de luptă. Trebuia să fie paralizată și tăiată de aprovizionare. Iar Guvernul ucrainean urma să fie distrus sau forțat să accepte capitularea.
A spune că acest plan este complet greșit și că nu a funcționat nicăieri este o eroare. A funcționat în sud, unde apărarea aeriană era cea mai slabă și unde nu exista o coordonare a acțiunilor unităților ucrainene. În special, această tactică a făcut posibilă capturarea orașului Herson.
Armata Ucrainei spune că nu a fost posibilă construirea apărării Hersonului deoarece forța de debarcare a Rusiei a capturat poduri și alte facilități logistice cheie din regiunea Herson în primele ore ale dimineții. Trupele Ucrainei au fost nevoite să se îndrepte spre malul drept pentru a nu fi încercuite.
În nord, însă, planul Rusiei s-a dovedit a fi un eșec. Motivul principal este reprezentat de 2 factori: păstrarea capacității de apărare antiaeriană și rezistența locală ucraineană.
Rezistența locală a orașelor ucrainene din nord a reușit să izoleze trupele rusești semnificative, fără combustibil și muniție.
În ciuda bombardamentelor aeriene masive și a bombardamentelor de artilerie, orașe precum Cernihiv, Priluki, Putivl, Gluhiv etc. nu au fost capturate de Rusia. Fără acestea, Rusia a pierdut șansa de a bloca Kievul.
Faza II – străpungerea cu tancuri
În aprilie și mai, Rusia își schimbă tactica. Rușii se regrupează și trec la războiul sovietic clasic. Baraje masive de artilerie. După aceea, BTG (Grupuri de Batalioane Tactice – n. red.) efectuează un atac concentrat, încercând să străpungă linia de apărare și să creeze un cap de pod pentru dezvoltarea atacului.
Această tactică amintește foarte mult de cel de-Al Doilea Război Mondial. Dar în condițiile în care inamicul te poate vedea din drone și de pe sateliți, orice coloană mare de blindate devine o țintă ușoară pentru artilerie.
Ultimul atac în acest stil a fost efectuat în apropiere de Bilogorivka, în luna mai. La vadul râului, rușii au pierdut până la 100 de vehicule blindate. După aceea, Rusia nu a mai desfășurat astfel de atacuri.
Faza a III-a – sondarea apărării
Din iunie, Rusia a atacat mai ales în grupuri mici (câteva tancuri și BMP-uri). Pușcașii marini și forțele VDV (parașutiștii – n. red.) sunt mai des implicate în astfel de atacuri. Sarcina lor nu a fost de a străpunge linia de apărare, ci de a găsi un punct slab în apărare.
Această tactică are cel mai mult succes în direcția Popasnaia și Lisiceansk. Unde rușii reușesc să cucerească relativ repede un teritoriu semnificativ, profitând de poziția dezavantajoasă a ucrainenilor.
Dar există și multe eșecuri. Ultimul a fost asaltul de la Pavlivka (Vuglerdar), care s-a încheiat cu pierderi grele pentru forțele rusești.
În toamnă, majoritatea trupelor profesioniste ale Federației Ruse, inclusiv pușcașii marini și forțele de debarcare, au suferit pierderi grele. De asemenea, au fost pierdute multe tancuri și vehicule blindate. Rusia nu-și mai putea permite să efectueze asalturi ale VDV și ale pușcașilor marini.
Faza a IV-a – asalturi de infanterie
În timpul iernii, Rusia trece la tacticile din Primul Război Mondial – multă infanterie și artilerie. Rușii încearcă să împingă unitățile ucrainene și să le ocupe tranșeele. Și apoi să ia cu asalt următoarele tranșee.
Această acțiune foarte lentă durează de 2 luni. Rușii pierd o mulțime de infanteriști. Dar unitățile de asalt nu au, de fapt, nicio valoare pentru Kremlin. La urma urmei, aceștia sunt în mare parte prizonieri din grupul „Wagner”.
Ei sunt urmați de soldați mobilizați „ieftini”, cărora Rusia le-a dat căști vechi din epoca sovietică și veste antiglonț. Costuri minime pentru fiecare soldat. Mobilizații trebuie să țină pozițiile ocupate și să respingă contraatacurile Ucrainei.“
