China a atins apogeul său ca națiune din punct de vedere demografic și, din acest moment, va intra într-un declin fulminant, care până la sfârșitul secolului va duce, cel mai probabil, la înjumătățirea populației sale, arată o vastă analiză a Centrului pentru Studii Internaționale și Strategice (CSIS) care folosește date oficiale de la ONU și Banca Mondială. Declinul, fără precedent de abrupt în istoria omenirii, are mai multe cauze, dar cea principală pare a fi prosta politică guvernamentală în privința copiilor din ultimele decenii. Impactul va fi devastator nu doar în privința numărului de locuitori, dar și al economiei.
Populația Chinei scade și îmbătrânește în cel mai rapid ritm din întreaga lume, se arată în analiza CSIS. Anul trecut, pentru prima oară după mai multe decenii, populația acestei țări s-a redus, iar în 2023 India a depășit China ca număr de locuitori, devenind cea mai mare națiune din lume.
Impactul a ceea ce urmează este foarte puternic și imposibil de estimat cu precizie. În curând, marele avantaj al Chinei – o imensă forță de muncă tânără – va dispărea, fiind înlocuit cu un număr uriaș de pensionari, mereu în creștere, care va presa puternic sistemul de asistență socială și de sănătate.
O măsură care a părut genială pe moment s-a dovedit că ascundea o capcană mortală din care China nu mai poate ieși acum
Din acest punct de vedere, azi se descoperă că politica de frânare a demografiei, începută în 1973, a fost de succes pe termen scurt pentru a ascunde o capcană mortală pe termen lung. China a fost într-o explozie demografică între 1950 și 1970, două decenii în care populația sa a crescut cu 50% iar numărul de nașteri mediu al unei femei era de 6,1.
Speriați că nu pot gestiona o asemenea creștere nemaipomenită a numărului de locuitori, conducătorii Partidului Comunist au impus din 1973 sancțiuni celor care nu se conformau politicii de reducere a natalității. Vârsta minimă obligatorie pentru căsătorie a fost crescută la 23 de ani pentru femei și 25 de ani pentru bărbați. Numărul de nașteri a fost limitat la doi copii, iar între cele două nașteri s-a impus un interval de trei ani. Măsurile au dus la reducerea numărului mediu de nașteri la de la 6,1 la 2,7.
Apoi, în 1980, această politică a fost înăsprită și mai mult prin introducerea regulii copilului unic. Doar cuplurile care aveau o fată la prima naștere primeau permisiunea să aibă și un al doilea copil.
Obiceiul chinezilor de a căuta să aibă în primul rând băieți a dus la avortarea fetelor și la un dezechilibru de gen major, care agravează problema și generează în plus un fenomen criminal masculin
O serie de obiceiuri culturale ale chinezilor, corelate cu obișnuita discrepanță între realitate și poziția oficială a regimurilor comuniste, au agravat situația. Avorturile și sterilizările forțate au fost interzise oficial, dar au rămas totuși evenimente frecvente, deoarece autoritățile locale încercau să aplice obiectivele privind rata natalității stabilite de Guvernul central. Acest lucru a dus la un dezechilibru de gen dramatic, care își are originea în preferința culturală și socială puternică pentru copiii de sex masculin. În ciuda faptului că determinarea sexului fetal a fost scoasă în afara legii la sfârșitul anilor 1980, dovezile indică faptul că se obișnuia ca părinții să își abandoneze la orfelinat copiii de sex feminin sau să facă avorturi selective în funcție de sex.
Impactul a fost pe multiple planuri, nu doar cel demografic. În 2021, în China existau cu aproximativ 30 de milioane mai mulți bărbați decât femei, iar un studiu estimează că există peste 62 de milioane de femei „lipsă” – femei care ar fi în viață dacă nu ar exista discriminare de gen. Acest decalaj contribuie la instabilitatea socială. Un studiu din 2007 constata o legătură semnificativă între dezechilibrul raportului dintre sexe pentru tinerii cu vârste cuprinse între 16 și 24 de ani și ratele criminalității masculine din China.
Ca urmare a deceniilor de măsuri de control al populației, ratele de fertilitate din China au scăzut mult sub pragul de 2,1 nașteri, în medie, pentru fiecare femeie – prag care ar asigura menținerea actualei populații. Până în anii 1990, rata fertilității în China a scăzut la 1,5 nașteri pe femeie, iar începând cu 2020, aceasta a scăzut la un nivel minim istoric de 1,3 nașteri pe femeie.
Guvernul a crezut că rezolvă problema relaxând politica demografică. Eliminarea restricțiilor și, apoi, stimularea oamenilor să facă mai mulți copii n-au avut efectul scontat. În ciuda încurajării Guvernului ca familiile să aibă trei copii, rata natalității în China continuă să scadă. Între 2010 și 2020, dimensiunea medie a gospodăriilor din China a scăzut de la 3,1 la 2,6 persoane. Guvernul estimase că, după eliminarea restricțiilor, se vor înregistra 2.000.000 de nașteri în plus, dar n-au fost decât 470.000.
În ciuda propagandei care prezintă China drept o mare putere care deja a ajuns din urmă Occidentul și chiar îl întrece, în realitate populația e departe de aceste standarde, în condițiile în care prețurile au crescut cu mult peste ritmul majorării veniturilor.
„A doua putere economică a lumii” nu e, de fapt, chiar așa puternică. Oamenii n-au bani să-și țină copiii în școli, iar costul vieții a crescut atât de mult încât cuplurile sunt descurajate să aibă copii
Prețurile tot mai mari ale locuințelor și o creștere generală a costului vieții au făcut ca educația copiilor să fie descurajantă din punct de vedere financiar pentru mulți. În 2019, s-a raportat că, în China, costul mediu al creșterii unui copil până la vârsta de 18 ani a fost de aproape șapte ori mai mare decât PIB-ul pe cap de locuitor al țării! Pandemia de Covid-19 și politicile chinezești de „zero-Covid” au înrăutățit situația. În 2022 au apărut rapoarte conform cărora blocajele stricte ale Covid-19 au limitat accesul la spitale, chiar și pentru mamele însărcinate, descurajându-le și mai mult pe unele dintre ele să dorească să aibă copii în timpul pandemiei.
După ce a atins în 2021 vârful său istoric, de peste 1,42 miliarde de persoane, China a început refluxul. Previziunile actuale estimează că populația Chinei se va reduce cu peste 100 de milioane de persoane până în 2050. Pe măsură ce va trece timpul și actualele generații vor îmbătrâni și dispărea, această contractare se va accelera într-un ritm nebunesc. Până la sfârșitul secolului, populația Chinei ar putea scădea la mai puțin de 800 de milioane de persoane – într-un scenariu mediu –, dar scenariile sumbre indică o contractare până la o cifră mai mică de 500 de milioane!
Cea mai mare lovitură va fi în plan economic. Principalul motor de creștere al Chinei în ultimele decenii a fost forța sa de muncă tânără și mobilă, care forma coloana vertebrală a economiei sale. Erau oameni buni de muncă mulți și ieftini. Dar tendințele demografice actuale vor împiedica creșterea economică a Chinei și ar putea crea probleme sociale dificile. Dificultățile Chinei vor fi agravate de îmbătrânirea rapidă a societății sale.
Concomitent, creșterile cu asistența socială explodează. În 2000, cheltuielile cu serviciile medicale în China erau de numai 55 de miliarde de dolari, dar până în 2021 această cifră a crescut vertiginos la aproape 1,2 trilioane de dolari! Acest lucru a îmbunătățit formidabil speranța de viață în China, de la doar 44 de ani în 1960 la 77 de ani în 2020. Dar o speranță de viață mai mare, combinată cu rate de fertilitate mai mici, a dus la o îmbătrânire rapidă a societății, iar problema nu va face decât să se intensifice. Unele estimări prevăd că rata de dependență a vârstnicilor din China (raportul dintre persoanele cu vârsta de peste 65 de ani și numărul de persoane cu vârsta cuprinsă între 15 și 64 de ani) va ajunge la aproape 52% până la jumătatea secolului. Acest lucru ar însemna că la fiecare două persoane în vârstă de muncă va exista o persoană cu vârsta de peste 65 de ani. Până în anii 2080, această cifră ar putea ajunge la aproape 90% (adică la un pensionar vor fi 1,1 persoane în vârsta de muncă).
Autoritățile au recunoscut pe ocolite problema și caută măsuri, dar n-au forța financiară să le rezolve
Aceste schimbări vor duce la reducerea productivității și, pe măsură ce marele surplus de forță de muncă din China începe să se diminueze, salariile din industria prelucrătoare vor crește, iar profitabilitatea sectorului va scădea. Va dispărea astfel principalul atu pe care l-a avut până acum China în atragerea investițiilor străine.
Îmbătrânirea populației Chinei va avea, de asemenea, consecințe sociale profunde. În mod tradițional, majoritatea copiilor chinezi au grijă de părinții lor până la bătrânețe, după cum demonstrează expresia chineză „crește copiii pentru a asigura bătrânețea”. Pe măsură ce populația chineză în vârstă de muncă se reduce proporțional cu populația vârstnică, sarcina de a susține pensionarii va crește.
În stilul clasic al conducătorilor comuniști, alambicat și evaziv când vine vorba de recunoașterea problemelor, președintele Xi Jinping a acceptat că țara se confruntă cu „presiunea unei populații mari și cu provocările aduse de transformarea structurii populației”.
Acum se încearcă măsuri de redresare, dar stimulentele sunt, în multe cazuri, ridicole – tocmai pentru că, de fapt, economia Chinei nu e capabilă să suporte cheltuieli atât de mari. Unele guverne provinciale și locale implementează stimulente pentru ca familiile să aibă un al doilea sau al treilea copil. În Jinan, provincia Shandong, familiilor li se promite că vor primi alocații pentru îngrijirea copiilor echivalente cu 86 de dolari (390 de lei) pe lună timp de trei ani pentru un al doilea sau al treilea copil născut după 1 ianuarie 2023. Alte orașe au ales să ofere prime unice. În Hangzhou, familiile sunt eligibile pentru 720 de dolari (3.270 de lei) pentru un al doilea copil și 2.880 de dolari (13.075 lei) pentru un al treilea copil. Banii se iau o singură dată.
China n-are sistemul social al țărilor occidentale și nici atuul importului de forță de muncă, pentru a gestiona criza. În plus, declinul său va fi unul abrupt, spre deosebire de cel al Occidentului, unde îmbătrânirea a survenit în multe decenii
Pe termen scurt și mediu nu par să existe soluții, iar perspectivele sunt sumbre. India nu are această problemă și, în timp, industria prelucrătoare se va muta în țara vecină, care va prelua rolul de lider mondial în furnizarea de forță de muncă multă și ieftină.
Spre deosebire de țările occidentale, a căror populație a îmbătrânit lent, în China acest lucru se petrece cu repeziciune. Statul nu are experiență și nici tradiție în organizarea unor sisteme sociale de îngrijire a celor vârstnici. Japonia, Germania și alte țări au avut timp să se adapteze și să fie performante. Nu e cazul Chinei, care în plus nici n-are resursele necesare pentru așa ceva. Nici soluția adopată de alte țări, precum Statele Unite, Germania, Marea Britanie ori Franța, aceea de a importa populație tânără prin fluxul de migrație, nu este disponibilă. În China nu vrea nimeni să emigreze.
Pe scurt, concluzionează raportul CSIS, în timp ce China depune eforturi pentru a-și consolida nivelul de bunăstare, ea rămâne în continuare în urma multor națiuni dezvoltate. În plus, Chinei îi lipsește fluxul de imigranți care au contribuit la încetinirea sau la inversarea declinului populației de vârstă activă din alte țări. În lipsa acestora, China se va confrunta cu o criză demografică cu evoluție lentă în următoarele decenii, iar liderii săi vor trebui să facă alegeri dificile pentru a face față provocărilor viitoare.
