Alina Mungiu Pippidi semnează pe portalul România Curată un editorial interesant, în care analizează evenimentele petrecute în America la ședința de validare a mandatului de președinte al lui Joe Biden. Punctul de vedere pro-Trump pare însă doar un pretext pentru o nouă răfuială cu vechii săi inamici, manifestanții împotriva corupției din România, formațiunea politică USR-PLUS și în special Dacian Cioloș.
Alina Mungiu Pippidi, fostă activistă pentru drepturile omului trecută cu arme și bagaje în tabăra PSD după ce n-a primit ceea ce și-ar fi dorit de la USR, s-a transformat de câțiva ani într-o talibană a aripii dure pro-Dragnea și portavoce a tuturor tezelor fabricate de propaganda oligarhilor. În ianuarie 2017, când se aflase deja că PSD pregătește salvarea tuturor hoților și corupților prin Ordonanță de Urgență, bucureștenii se mobilizau și ieșeau cu zecile de mii în stradă. Plină de venin, Pippidi decreta la televiziunile mogulilor: “USR și PNL au mobilizat activul de partid. Ăștia-s toți, vreo 20.000 în tot Bucureștiul. Îi vedem defilând acum pe străzi”.
O săptămână mai târziu, după infama OUG 13, Pippidi era “confirmată” magistral de români: în Piața Victoriei se strângeau 200.000 de oameni, iar în toată țara numărul protestatarilor împotriva corupției depășea 600.000.
Pippidi despre manifestanții anticorupție din perioada 2017-2019: „protestatari liberali și ciolosiști”, oameni care au pierdut „orice apetență pentru fapte și ca atare” sunt „ușor de manipulat”
Acest episod nu i-a dat de gândit analistei, care recidivează periodic cu texte insultătoare la adresa românilor care n-au acceptat ca Dragnea să scoată țara din UE și nici s-o transforme într-un fel de Belarus sau Turcia.
Editorialul din 7 ianuarie 2021 este relevant. Pippidi îmbrățișează viclean teza puterii PSD, care după ce a înscenat o încercare de pătrundere a manifestanților în clădirea PalatuluI Victoria a acuzat o lovitură de stat în 10 august 2018.
Planul, pus la cale dinainte și avizat de Dragnea, urma să servească drept pretext pentru reprimarea violentă a protestelor – marcate, dealtfel, de numeroasele provocări ale jandarmilor în civil și ale unor grupuri interlope tocmite de social-democrați să se infiltreze în mulțime. Analista îi numește pe oamenii cinstiți ieșiți pe 10 august 2018 în stradă “protestatari liberali și ciolosiști”, acuză opinia publică ostilă PSD că a pierdut “orice apetență pentru fapte și ca atare” e “ușor de manipulat”.
Pasaje din textul Alinei Mungiu Pippidi
“Dacă vreți neapărat să faceți vreo comparație cu România, deși nu vă sfătuiesc, mai degrabă ați văzut un 10 august american: cei care nu au câștigat alegerile nu se împacă cu puterea care ocupă sediul puterii, protestează pașnic în majoritate până când niște descreierați sau diversioniști ocupă clădirea împingându-se cu forțele de securitate și, văzând că e ușor să intri, lăsând la final patru morți din rîndurile lor și mulți gazați. Astea sunt faptele, restul sunt interpretări – americanii dădeau o lovitură de stat contra puterii legitim alese, conform presei anti-Trump, iar protestatarii liberali și ciolosiști din București își manifestau dreptul legitim de a încerca să intre în Palatul Victoria ca să protesteze, conform Euronews.
Comparația servește doar ca să arătăm cât de mult a pierdut publicul românesc orice apetență pentru fapte și ca atare ce ușor de manipulat a ajuns… Dar pentru restul publicului, publicul inteligent, pentru care faptele sunt ce sunt și media e ce e, adică PR cumpărat de unii sau alții în proporție copleșitoare, iată câteva lucruri la care să meditați și câteva cărți care merită citite pentru a înțelege America de azi și decăderea spectaculoasă a modelului american. (…)“.
O analiză a sitauției din America interesantă, dar viciată de ura oarbă a Alinei Mungiu Pippidi față de USR și mișcarea anticorupție din România
Partizanatul Alinei Mungiu Pippidi anulează astfel o analiză altfel bună, care atinge probleme importante din Statele Unite și care vizează inclusiv România.
Iată finalul articolului: “(…) Ca est-europeni ne vine mai greu să vedem partea plină a paharului – pe Russia Today puteai vedea de 10 ani rasismul poliției din Baltimore la fiecare buletin de știri și Russia Today are până și versiune în spaniolă pentru latino-americani. Incapacitatea americană de a-și controla lobby-urile și de a trata rasismul ca o problemă de politică publică, rezolvabilă fără revoluție, a adus numai populism și bolșevizare, o radicalizare fără precedent și o mobilizare în care e greu să vedem partea pozitivă. S-au mobilizat masele tradițional izolaționiste și antiglobaliste, exact cele care nu vor ca America să joace un rol de arbitru internațional, rol care stă la temelia viziunii despre lume în România sau Polonia, care au fost totdeauna cu mâna întinsă la Bruxelles, dar cu inima în America. Cît de moral și chiar posibil mai e un asemenea rol după ce Biden și Trump s-au bătut pe cine e procuror general în Ucraina, sau ambasadorul Zuckerman (numit de Trump) v-a dat sfaturi cu cine să votați, în timp ce Guvernul Cîțu atribuie direct unor firme americane un contract pentru rachete de 280 de milioane de euro (pentru care s-a anulat o licitație mai veche), sumă care merge direct în datoria care va depăși PIB în 2021? Vă las să judecați“.
Asta a înghițit toată Mafia Bolșevică
Nu este doar bivolita .. ci si saraca cu duhul de a ajuns sa fraternizeze cu toate scursurile psd. Rusine!