vineri, mai 3, 2024
AcasăNewsAdevărul despre Sfântul Andrei – „creștinătorul poporului român“. Istoricul Andrei Pogăciaș: "O...

Adevărul despre Sfântul Andrei – „creștinătorul poporului român“. Istoricul Andrei Pogăciaș: „O legendă. Sfântul Andrei n-a ajuns în Dobrogea. Poporul român nu s-a născut creștin”

-

Sfântul Andrei, sărbătorit anual pe 30 noiembrie și considerat de BOR drept Apostolul românilor, nu a trecut, de fapt, niciodată pe teritoriul actualului stat român, arată cunoscutul istoric Andrei Pogăciaș. Biserica Ortodoxă a transformat ziua de 30 noiembrie în sărbătoare bisericească națională începând cu 2001, iar puterea laică s-a conformat și a decretat zi liberă, însă totul se bazează pe o legendă și nu are niciun fundament istoric.

În realitate, poporul român nu s-a născut creștin – de fapt, habar nu avem când populația de pe aceste meleaguri a fost creștinată –, iar Apostolul Andrei n-a trecut deloc pe aici, nici măcar prin Dobrogea, așa că nu avea cum să-i creștineze pe băștinași, explică Andrei Pogăciaș.

În ceea ce privește primele informații despre misionari creștini la nord de Dunăre, adică în arealul unde fuseseră dacii, acestea provin din Secolul IV, în perioada când în zonă se aflau goții. Nu se știe însă ce au făcut acești misionari și ce impact au avut asupra populației băștinașe.

Mai jos, fragmentul din interviul acordat recent de Andrei Pogăciaș pentru publicația Aktual24.ro și în care explică lipsa de fundament a tezei promovate de BOR și de autoritățile statului român, conform căreia Sfântul Andrei ar fi creștinătorul românilor.

- Advertisement -

Andrei Pogăciaș: „N-aveam cum să ne naștem creștini. Calea Sfântului Apostol Andrei e urmărită și el nu ajunge în Dobrogea!”

„Haideți să vă întreb altceva: s-a născut poporul român creștin? Ăsta e unul dintre cele mai puternice mituri…

Nu, nu, nu cred că s-a născut creștin.

Asta e teza, că noi ne-am născut creștini, nu ne-au făcut alții, nu ne-au creștinat, noi ne-am născut direct creștini ca popor.

- Advertisement -

N-aveam cum să ne naștem creștini. Dacomanii zic că dacii erau ortodocși înainte de Hristos, ceea ce e o tâmpenie masivă și, până la urmă, sfidează bunul-simț religios, ca să nu spunem chiar că e o erezie…

Da, e o erezie și un non-sens. Dar, totuși, varianta că poporul român s-a născut creștinul e susținută oficial de Biserica Ortodoxă Română.

Păi, normal, că n-are ce să facă Biserica Ortodoxă Română decât să spună chestia asta. Asta, și trecând peste faptul că o parte dintre conducătorii statelor române, inclusiv extra-carpatice, au fost catolici! Ce să mai vorbim despre populația transilvăneală românească! Până la venirea comuniștilor și interzicerea Bisericii Greco-Catolice, majoritatea românilor din Transilvania erau greco-catolici, hai să fim serioși! Avem recensămintele, inclusiv Ungaria, care zic asta.

Zona din Moldova și din Țara Românească, populațiile de aici, de când știm cu siguranță că au devenit creștine?

Nu știm! Habar n-avem!

Deci, n-avem nicio informație!

Nu! Faza cu Sfântul Apostol Andrei, care vine și îi creștinează pe daci și faza cu lupul și nu știu ce…

Da, despre asta e vorba…

Calea lui e urmărită și nu ajunge în Dobrogea!

Așadar, nu ajunge aici!

Nu! Nu ajunge în Dobrogea!

Păi, și peștera aia la care se duc oamenii și se închină și se roagă…

Sunt mai multe peșteri unde merg oamenii și se închină… Sunt în Buzău, sunt în…

Păi, nu, e o grotă acolo, în Dobrogea, unde…

Da, sunt mai multe zone în care există…

De Sfântul Andrei, în fiecare an,  se duc acolo și face arhiepiscopul Tomisului slujbă…

Știu, dar poate fi și o chestie care a apărut la un moment dat! Cineva, vreun misionar sau vreun vizionar din ăsta religios a zis: „Am avut o viziune, am dormit în peștera aia și mi-a apărut Sfântul Andrei! Gata, boss!”. Lumea crede automat.

Deci, nu a fost niciun Sfântul Andrei acolo…

Nu. Asta-i clar că n-a fost! Și nu știm nici măcar momentul creștinării. Fiindcă știm că sunt misionari care sunt în zona spațiului românesc, la nord de Dunăre, nu în Dobrogea…

În ce perioadă?

În perioada în care sunt goții aici. Deci, undeva, prin Secolul IV. Cam pe-atunci. Înainte să vină hunii, să-i bată. Sunt niște misionari creștini care vin în zonă, dar nu știm ce-au făcut. Nu știm în Transilvania… Adică, da, mă rog, avem ruina aia de biserică din fața catedralei de la Alba, care se pare că-i ortodoxă, într-adevăr, după plan, dar alții zic că e catolică, iar alții zic că nici nu contează, fiindcă e înainte de Schismă (anul 1054 – n. red.), care e, într-adevăr, ciudată. Dar hai să zicem, aici avem o problemă, fiindcă avem localitățile astea cu nume de Cristian în Transilvania, care în limba latină se numeau Insula Cristiana. Insula Cristiana înseamnă că era o insulă de creștini, adică de catolici, într-o mare de păgâni. Noi nu știm ce-s păgânii ăia! Ortodocși sau păgâni-păgâni? Adică sunt, să zicem, români ortodocși, au venit niște misionari de la Bizanț și i-au creștinat sau… Mă rog, nu știau ce sunt, dar erau creștini, însă nu catolici neapărat. Sau nu urmau riturile alea. Sau aveau niște rituri combinate cu niște rituri păgâne. Sau sunt asiatici care nu-s creștini deloc! Ăia le țin pe ale lor. Și, din nou, e foarte greu de văzut când se creștinează populațiile astea românești de la nord de Dunăre!

O certitudine există? Avem…

Nu! Doar Biserica are certitudini! Și aia e propagandă, de fapt!

Vreo sursă, ceva…

Nu! Nu!

Vreun hrisov, o cronică? Prin Secolul al XIV-lea erau deja creștinați…

A, nu, în Secolul XIV erau clar creștinați. Dar nu știm când.

De când datează cea mai veche sursă care să indice faptul că aici ar trăi o populație creștină?

La nord de Dunăre, în afara Dobrogei, nu avem… Bine, mai avem acel Donariu de la Biertan, dar care se pare că este piesă adusă. Și aia putea să fie adusă sub orice formă. Adică simplul fapt al existenței unei piese într-o zonă nu înseamnă că populația din zonă e creștinată, da? E ca și cum aici, la noi, peste 2000 de ani, după un cataclism, vin arheologii și găsesc niște sigle de la mașini germane. Și zic: „Băi, aici au fost germani!”. Nu, n-au fost germani!“

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Guvernul Ciolacu vrea să jefuiască Pilonul II! Încearcă să fure 15-20% din pensiile private, pe care le echivalează cu pensiile speciale și le impozitează!

* Scade populația României, se înmulțesc pensionarii speciali! Într-o singură lună, numărul „pensiilor de serviciu” a crescut cu 187. Pensia medie de magistrat: 4.450 de euro, din care doar 25% pe contributivitate!

* Alianța USR – PMP – Forța Dreptei are șanse mari să câștige alegerile din 2024! Sondaj: locul 2, cu 24%, la doar două procente de PSD, dacă USR, PMP și Forța Dreptei candidează împreună

* VIDEO. Drulă avertizează: Guvernul Ciolacu pregătește Opoziției un nou dosar – pentru Tomac, liderul PMP. „Democrația e în pericol, statul de drept e călcat în picioare”

* Procurorul DNA care a deschis „dosarul vaccinurilor” este conspiraționist antivaccinist! Prejudiciul imputat, de un miliard de euro, e desființat chiar de PSD-istul Rafila: România a plătit, în total, doar 500 de milioane de euro

* Mârlănii de președinte: Iohannis a devansat ceremonia de 1 Decembrie ca să plece mai repede în Dubai și n-a invitat Opoziția la recepție

VIDEO. Cum au prăduit PSD-iștii Parcul IOR. Nicușor Dan: „Firea și Negoiță au spus că a ars arhiva și nu pot demonstra că acolo e parc! Prefectul Capitalei a mers la instanța necompetentă”

„Vai, ce idioți ne conduc! Putem afirma cu certitudine că Marcel Ciolacu e un prost”. Cristian Ghinea râde de liderul PSD, după ce acesta a spus că „PNRR nu există”

Propagandă scârboasă făcută Chinei și Rusiei de un profesor universitar doctor din Sibiu. Minciuni grosolane, antisemitism, dezinformare, intoxicare. Antioccidentalism violent, în termenii propagandei bolșevice a anilor ’50

* Realitatea Plus – „linșaj mediatic” și „presă de tip șantajist”. PSD, PNL și AUR, solicitate de Grupul Prima TV să nu mai finanțeze televiziunea clanului Păcuraru

- Advertisement -

8 COMENTARII

  1. Crestinarea a fost o catastrofa pentru proto-romani.

    A marcat inceputul slabirii armatei. (Un putzoi ridicol ca Dumitru ajunge sa-l ironizeze pe imparatul daco-roman Galeriu, invingatorul persilor. Tot crestinii barfitori il distrug si pe alt mare imparat daco-roman Maximinus Thrax – era dac! – invingatorul germanilor).
    Crestinarea a marcat inceputul grecizarii si apoi al slavizatii – impotriva limbii Latine unificatoare.
    Crestinarea a insemnat distrugerea si jefuirea templelor stramosilor adevarati ai poporului roman.
    Crestinarea a insemnat ticalosirea poporului roman, pierderea identitatii, internalizarea unei mentalitati de sclav.

    Mai sunt si altele.

  2. Afirmatia ,,Mai mult decât atât, la momentul când trăia Apostolul Andrei, Dobrogea era provincie romană și în zona respectivă nu se găseau daci, ci romani,, e atat de stupida …Adica pe teritoriul respectiv,populatia bastinasa nu exista si au venit romani get beget??)))au venit direct de la Roma?Ș))))Exilatul poet Ovidiu despre ce populatii vorbeste in poeme?de romani salbaticiti??era provincie romana pe un teritoriu cucerit de romani si declarat provicie romana dar cu populatie autohtona care nu s-a considerat peste noapte dupa cucerire ca nu mai este daca ci din acel moment romana!!Si un copil ar pricepe ca afirmatia ,,poporul roman s-a nascut crestin,,se refera la faptul ca crestinarea s-a produs concomitent cu amestecul celor doua populatii(daca si romana nou venita)dar nea caisa pretins istoric ,,de renume,,e doar un ticalos manipulator.Monumentul ridicat de imparatul Traian la Adamclisi ce-i spune acestui istoric de 5 bani?ca in Dobrogea romanii s-au luptat cu fantome???

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -