vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăNewsLa Motru a fost adus preotul, să repare prin sfințire instalația de...

La Motru a fost adus preotul, să repare prin sfințire instalația de termoficare a orașului, defectă de 3 zile!

-

Un episod de noaptea minții, demn de anul 1.022, s-a produs un mileniu mai târziu, în prima zi a lui 2022: confruntate cu realitatea că instalația de termoficare a orașului s-a stricat, autoritățile din Motru au chemat preotul s-o sfințească! Evenimentul, semnalat de publicația Gorjeanul, s-a petrecut ca urmare a întrunirii Comitetului Local pentru Situații de Urgență, care „a identificat câteva soluții” la problemă, inclusiv pe cea cu aducerea preotului.

Uzina de Agent Termic și Alimentare cu Apă Motru (UATA) s-a stricat pe 30 decembrie, la ora 18.00, așa că, de Revelion, cei 20.000 de locuitori n-au avut nici apă caldă, nici căldură.

Pe 1 ianuarie s-au trezit și autoritățile. Au făcut ședință și au căutat soluții.
S-au descoperit cauze cât se poate de pământești pentru defecțiuni. Concret, se obturase instalația de alimentare a cazanului, care a dus la griparea unei pompe și la arderea garniturilor. Totul s-a oprit.

Publicația „Gorjeanul” relatează că sâmbătă, în timp ce lucrau la remedierea defecțiunilor, muncitorii s-au pomenit cu un preot la uzină. Acesta fusese chemat de conducere ca să ajute la reparații prin sfințirea acestora.

- Advertisement -

Până la urmă, nici eforturile angajaților, nici invocarea divinității n-au fost de folos, iar sistemul a rămas nefuncțional. Acum, pe instalație s-ar fi format dopuri care împiedică transportul păcurii către injectoare.

De aici s-a ajuns la alte lucruri. S-au făcut acuzații că de vină ar fi păcura de calitate inferioară pe care o folosește uzina, deși primăria ar plăti combustibil de bună calitate.

Ținta războiului pare a fi administratorul special al UATA, Dorel Drăghici (PNL), pe care primarul Cosmin Morega (PSD) – nepotul legendarului baron traseist Dan Ilie Morega – l-ar vrea înlăturat, pentru a-și pune propriul om în funcție. PSD-istul a mers atât de departe cu „partenerii de coaliție” liberali, încât i-a acuzat chiar de sabotaj!

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Revelionul de coșmar al lui Mălin Bot: a ajuns la urgență cu logodnica sa, care a fost operată la miezul nopții dintre ani

* FOTO+VIDEO. Revelionul TV girat de Rareș Bogdan: „Asta-i marfă de gagică / Du-te fără frică!”. Spaima pensiilor speciale a dat-o pe „Pușca și cureaua lată / Ce bărbat eram odată”

Dezlănțuire de ură a unui anti-vaccinist român din Suedia față de fiica sa, doctorița Laura Ghibu, care a îndrăznit să-i pună la punct idolii conspiraționiști: Dana Budeanu, Monica Pop și popa Terheș

* Șoc în sondajul lui Palada: PSD în picaj, AUR trecut de 20%, PNL prăbușit la 15%, USR are 12%. Partidul lui Orban intră direct pe locul 6

* Deputat USR: „Nu-l voi ierta pe Victor Socaciu. A primit peste rând rinichii care ar fi salvat doi copii. Am fost la înmormântarea lor”

Radu Moraru către Șoșoacă: „Diana, draga mea, te implor: ia-mă consilier!” / „Ești inteligentă, Kovesi e zero pe lângă tine” / „Te-aș pune șefa procurorilor din România, să bagi spaima în toți” / „Dacă facem echipă, nu ne mai învinge nimeni”

* Pentru nenorocirile făcute în anii ’90, îi plătim lui Răzvan Theodorescu peste 5.000 de euro pe lună!

* SERIAL: „Sfârșitul Ceaușeștilor” (49) / Portavocea neagră

Rusia și-a ales campionii din România în 2021: Cristoiu, Roșca Stănescu, Ciutacu, Anca Alexandrescu, Răzvan Dumitrescu

* Președintele Chinei începe anul cu o minciună enormă și cu o amenințare: după Hong Kong, vrea și Taiwanul! Se anunță război în Extremul Orient

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -