Prima schiță a Guvernului Ciucă, de la care pornesc discuțiile în conducerea PNL și, ulterior, cu cea a PSD, nu este surprinzătoare și cuprinde nume care au mai fost sau încă sunt parte din Executivul demis. Conform surselor HotNews.ro, pe lista scurtă s-ar afla, printre alții, Iulian Dumitrescu la Transporturi, Cătălin Predoiu la Justiție și Marcel Boloș sau Cristian Bușoi la Fonduri Europene.
Totuși, o decizie finală nu s-a luat încă. La ora 18.00 ar urma, la Guvern, o întâlnire a unor apropiați ai lui Cîțu: Rareș Bogdan, Robert Sighiartău, Gheorghe Flutur.
Situația nu e deloc simplă nici în acest moment. Florin Cîțu, actualul președinte al PNL, ar fi vrut ca el să fie cel nominalizat de liberali să formeze și noul Guvern. Așa se și stabilise inițial, dar miercuri seara președintele Klaus Iohannis a prezidat o ședință a conducerii PNL în care a bătut cu pumnul în masă, stabilind că ministrul Apărării, generalul Nicolae Ciucă, va fi desemnat joi să facă noul Guvern.
Cîțu a înghițit cu noduri ordinul, iar a doua zi a pretins că el ar fi avut ideea cu Ciucă. Însă generalul n-a apărut la conferința de presă a președintelui PNL. În schimb, ofițerul a fost alături de Iohannis câteva ore mai târziu, când acesta a făcut anunțul desemnării lui Ciucă drept candidat la postul de premier.
Cîțu a informat deja că va fi Guvern minoritar PNL-UDMR, lăsând de înțeles că are deja acceptul PSD.
Însă Ciucă a declarat, la rându-i, că rămân deschise toate opțiunile.
Cei 12 miniștri PNL în Guvernul Ciucă (alți 6 vor fi de la UDMR)
- Transporturi: Iulian Dumitrescu (NOU față de Guvernul Cîțu)
- Justiție: Cătălin Predoiu (NOU)
- Finanțe: Dan Vîlceanu
- Interne: Lucian Bode
- Sănătate: Nelu Tătaru (NOU)
- Externe: Bogdan Aurescu
- Muncă: Raluca Turcan
- Apărare: Daniel Petrescu (șeful Statului Major General) / Nicoleta Pauliuc (NOU)
- Energie: Virgil Popescu
- Educație: Sorin Cîmpeanu
- Agricultură: Adrian Cozma (NOU)
- Fonduri Europene: Marcel Boloș / Cristian Bușoi (NOU)
Fabulos. Cu asa garnitura se vrea Romania scoasa din criza? Inteleg ca l-a numit de fatada si cerseste voturi in Parlament, dar totusi putin respect fata de romani in numirile ministrilor. Vilceanu, Bode, Turcan, Popescu, Cimpeanu sunt praf. Dumitrescu ales dosar penal si negocia spagi. Busoi este un prost gramada, linge blide. Inteleg ca Iohannis iar vrea sa albeasca dosare prin numirile lui Predoiu care nu a facut nimic, absolut nimic. Iohannis si-a batut joc de dosarul 10 august. Faptul ca tara este in trei crize nu justifica numirile acestor partzari.
Revin la conducere Doctorii Docenți Savanții de Renume Mondial care ne-au ridicat în 32 de ani pe cele mai înalte culmi de progres și civilizație și care acum se plâng de „greaua moștenire” lăsată de „reziștii” care au „condus” 5 luni 😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂