vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăNewsBarna, după ce DLAF (subordonată lui Cîțu) a sesizat iar DNA în...

Barna, după ce DLAF (subordonată lui Cîțu) a sesizat iar DNA în dosarul deja clasat: „Oricât se va strădui DLAF, Cîţu tot nu va recâştiga sprijinul USR-PLUS“

-

Premierul Florin Cîțu nu va recâștiga sprijinul USR-PLUS indifferent ce presiuni va face, a reacționat Dan Barna după ce au apărut informații conform cărora DLAF a sesizat iar DNA în privința proiectului cu fonduri UE vizându-l pe copreședintele USR-PLUS și care tocmai a fost clasat acum câteva zile.

La sfârșitul săptămânii trecute, DNA a comunicat că a clasat dosarul presupuselor ilegalități comise de Dan Barna, prin firma sa, la un proiect pe fonduri UE. Procurorii anticorupție au scris clar, în rezoluție, că „fapta nu există“. Aceasta a fost a doua clasare a cazului după cea din primăvara lui 2019, făcută de DNA Alba, după o altă investigație.

Dosar cu repetiție: închis din lipsă de probe de DNA Alba, redeschis de DNA București înaintea alegerilor prezidențiale, reînchis în iunie acest an, reluat de DLAF înaintea moțiunii de cenzură de acum

Dosarul a fost redeschis în preajma turului I de la alegerile prezidențiale din 2019, unde Barna era socotit, de Klaus Iohannis și PSD, principalul pericol și candidatul care putea s-o devanseze pe Viorica Dăncilă. Intens vânturat o lună înaintea alegerilor, cazul a căzut în uitare imediat după aceea. În iunie 2021, DNA l-a clasat din nou, constatând că nu există nicio faptă ilegală acolo.

Imediat după această veste, s-a aflat că DLAF (Departamentul de Luptă Anti-Fraudă), instituție decorativă aflată în subordinea premierului României, n-a clasat încă acest dosar și a sesizat iar DNA! DLAF alimentase suspiciunile împotriva lui Barna și în toamna lui 2019, instituția fiind la vremea respectivă condusă de oamenii lui Liviu Dragnea.

- Advertisement -

Dan Barna replică la această nouă veste că, indiferent cât s-ar strădui DLAF să lanseze știri negative despre el la fiecare moment politic sau electoral important, USR-PLUS tot nu îl va mai sprijini vreodată pe Cîțu.

Ionuț Moșteanu, liderul deputaților USR-PLUS, a întărit această idee, informând că premierul trebuie să plece acasă indiferent ce mașinații ar mai pune la cale: „Constat că DLAF-ul, care e în subordinea lui Florin Cîțu, păstrează câte o investigație ca să genereze o știre cu Dan Barna la DNA. Nu ni se înmoaie genunchii, USR-PLUS merge înainte, Florin Cîțu va pleca de la Palatul Victoria. Evident că e o coincidență stranie că apare brusc această trimitere de la DLAF către DNA când urmează să vină la vot o moțiune împotriva Guvernului“.

Ce a spus Dan Barna despre noua sesizare a DLAF la DNA, pe numele său

„Oricât se va strădui DLAF, o instituție aflată în subordinea premierului, să taie în segmente verificarea activității mele pentru a plasa știri negative la fiecare moment politic sau electoral important, premierul Cîțu tot nu va recâștiga sprijinul USR-PLUS.

- Advertisement -

Am cerut în mod repetat, încă de acum trei ani, ca orice dosar să fie procesat și trimis la DNA astfel încât să fie lămurite toate chestiunile asupra cărora există semne de întrebare. Până acum, s-a confirmat că am avut dreptate de fiecare dată când am zis că nu am nimic de ascuns și nimic de care să mă tem.

La singura interacțiune avută direct cu cei de la DLAF, în 11 martie, când am răspuns la solicitarea de clarificări, mi-au transmis că încheiaseră verificările și vor trimite la DNA constatările. Le-am cerut și eu sa facă lucrul acesta pentru a încheia această poveste fără sfârșit. Au comunicat și public acest lucru ca «s-a trimis la DNA».

Astăzi aflu și eu din presă că DLAF a păstrat, a pus deoparte, o bucată din verificarea inițială, pentru zile negre și nevoi urgente de comunicare negativă, ca să se mai poată genera încă o știre de genul «s-a trimis la DNA ceva cu Barna». Asta se întâmplă azi când avem în linie dreaptă o moțiune care va confirma că actualul premier nu mai are susținere. Nu este nimic nou, nu e nimic diferit de ceea ce era și ce am clarificat deja de luni de zile. Este doar un film în permanentă reluare la câteva luni pe care îl tot vedem împreună de trei ani.

Între timp în iunie anul acesta DNA a clasat dosarul redeschis în campania electorală din 2019, constatând că fapta nu există și a răspuns în numeroase rânduri la întrebările presei că nu am nici un fel de calitate în niciunul dintre dosare.

Obiectivul nostru este rezolvarea rapidă a crizei politice și revenirea la o guvernare stabilă și eficientă. Ea este posibilă, însă fără Florin Cîțu.

Actualul premier, coordonator al unei campanii de vaccinare eșuată, autor direct și moral al crizei politice, trebuie să plece cât mai rapid. Pentru binele românilor și al României.“

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* CCR confirmă: PSD și PNL-Cîțu au blocat neconstituțional moțiunea de cenzură depusă de USR-PLUS și AUR împotriva Guvernului Cîțu

VIDEO. Orban, dezlănțuit: „Le-am cerut scuze românilor care mi-au bătut obrazul că i-am convins să voteze cu Iohannis”

Marea înfrângere a unui politician mărunt: Klaus Iohannis

Cîțu achită prompt serviciile pe care i le-a făcut Antena 3: Bogdan Pascu, omul lui Dan Voiculescu, a primit o funcție mare chiar în timpul Congresului PNL!

Orban către susținătoriii săi: „Iohannis și serviciile au distrus partidul” / „Fiți tari, nimic nu e definitiv!” / „Nu m-a bătut Cîțu”

Stelian Ion: „Lupta lui Iohannis cu PSD-ismul a fost de fațadă. «Premierul de la Grivco» ne-a înșelat pe toți. E USL-ist pursânge și adevăratul artizan al USL 2.0”

Atmosferă tot mai tensionată în USR-PLUS. Barna îl acuză pe Cioloș că ar vrea „o împăciuire” cu Cîțu

Medic din Timișoara: „Știu că aveți o listă lungă cu «motivele» pentru care nu vreți să vă vaccinați. Și eu am o listă… DE AȘTEPTARE!!! Care e mai lungă decât lista voastră. Pe lista mea se află vieți, iar la voi – aberații”

Un fost șef al Romsilva aplaudă atacurile mafiei lemnului împotriva jurnaliștilor și activiștilor. Îi compară pe ecologiști cu teroriștii ISIS și cu comisarii sovietici

A murit, la 65 de ani, „revoluționarul” Alexandru Sassu, politician pe traseul FSN-PD-PSD, fost director al TVR și deputat cu 3 mandate

4 COMENTARII

    • HABAR N-AI DESPRE CE VORBEȘTI, „pensionarule-SPECIAL”:

      1. Cei de la D.L.A.F…. NU SUNT PROCURORI, ci… ANGAJAȚII-(DIRECȚI-ai-)GUVERNULUI, ai GUNOIULUI de Cîțu adică!!!

      2. Voi, FOȘTII-SECURIȘTII, NU PREA AVEȚI CARTE: „noștri”… NU SE SCRIE, NICIODATĂ, CU DOI „i”!!!

  1. GOLĂNIA acestui NETERMINAT de Cîțu (și, desigur, a… PĂPUȘARULUI-SĂU, CAPUL-RĂUTĂȚILOR de la Cotroceni, CATASTROFA de Iohannis!) NU ARE LIMITE!!!

    NOROCUL ROMÂNIEI este acela că… ZILELE ACESTUI GUVERN NENOROCIT SUNT NUMĂRATE: una dintre cele două moțiuni-de-cenzură existente acum în Parlament… TOOOOT VA TRECE, daaaaaaaaaaa?!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -