32 de parlamentari PNL, susținători ai lui Ludovic Orban, au postat marți, pe Facebook, mesaje prin care resping posibilitatea unei înțelegeri cu PSD pentru susținerea Guvernului Cîțu, ca alternativă la actuala coaliție. Mesajele liberalilor vin în contextul în care PNL (aripa Cîțu) și PSD au boicotat de 4 ori calendarul moțiunii de cenzură depuse de USR-PLUS și AUR.
Printe cei care au postat se numără Violeta Alexandru (fostul ministru al Muncii), Alexandru Nazare (fostul ministru al Finanțelor), Ionel Dancă (fost purtător de cuvânt al Guvernului Orban), Adrian Miuțescu (Argeș), George Scarlat (Galați), Ioan Cupșa (Bihor) și Alexandru Kocsis (Iași).
Violeta Alexandru (deputat de București)
„Florin, cum de ne-ai adus aici?”
„Așa începe totul…
PSD cere. PSD comandă PNL ceea ce trebuie să facă. PSD să fie servit. PSD așteaptă ca PNL de la guvernare să-i rezolve urgent… x, y, z. Indiferent de argumentele de bun-simț.
Florin, are you kidding me?
Cum de ne-ai adus aici? Tu lângă PSD și negociindu-se pentru tine cu PSD? Incredibil.
Dacă sunt colegi care – pe fondul unor tensiuni locale cu USR-PLUS, din motive de toate felurile, multe neimputabile lor (și știu bine ce spun) – își justifică neputința colaborării cu USR-PLUS explicând cum, totuși, ar fi mai bine să lucrăm cu PSD, pentru că s-ar putea face… treabă mai liniștit, aceștia, cumva, își asumă să pună umărul la distrugerea unui efort extraordinar de a duce Partidul Național Liberal unde este astăzi, dar și a destinului acestuia pentru următorii ani.
Știu că s-au câștigat alegeri interne în partid cu acest discurs de atac la adresa USR-PLUS sub pretextul că așa se întărește PNL. Peste noapte, fără muncă, doar din Facebook, declarații și satisfacție dată pe un ton cât mai ridicat, după multele momente dificile din colaborarea cu USR-PLUS. Pe care le cunosc și pe care le-am depășit întotdeauna cu maturitate. Alternativa mă îngrozea. În general și în special – suntem, totuși la câteva luni după alegeri (ce încredere să aibă oamenii în seriozitatea noastră?).
O spun direct: prefer să rămân un om corect pentru colegii mei.
Ajungi să crezi că nimic nu este întâmplător.
So, Florin, are you kidding me? Hope not. There will be consequences.
Alexandru Nazare (senator de Prahova)
„Ce spațiu de manevră pentru reforme ar avea un guvern liberal susținut de PSD?”
„2024 este mult mai aproape decât pare. Ne așteaptă un test important, cu patru rânduri de alegeri.
Îi invit pe colegii care cochetează cu opțiunea unei susțineri a PSD să reflecteze bine ce spațiu de manevră, din perspectiva reformelor, ar mai avea un guvern liberal în respectiva ipostază. Cum vom putea duce la îndeplinire agenda de reforme pe care ne-am asumat-o? Cu ce costuri?”
Adrian Miuțescu (deputat de Argeș)
„Soluția cea mai bună este continuarea colaborării cu USR-PLUS și menținerea coaliției de dreapta”
„În acest moment, singura soluție pentru o guvernare performantă, în interesul cetățenilor, este continuarea coaliției de dreapta.
Consider că PNL poate continua guvernarea alături de partenerii din USR-PLUS și UDMR. Colaborarea dintre aceste forțe politice trebuie însă să fie bazată pe respect reciproc, respectarea angajamentelor și a programului de guvernare.
Președintele Partidului Național Liberal, Ludovic Orban, a dovedit și în trecut că este un om echilibrat, deschis dialogului, capabil să negocieze în interesul țării. Mai mult, s-a dovedit a fi un partener politic de încredere, care își respectă înțelegerile și cuvântul dat.
Sunt convins că soluția cea mai bună pentru România este continuarea colaborării cu USR-PLUS și menținerea coaliției de dreapta.
Un guvern minoritar PNL, susținut tacit de PSD, este inacceptabil din punct de vedere politic! O astfel de construcție ar avea repercursiuni dezastruoase asupra Partidului Național Liberal, așa cum s-a mai întâmplat…
Am fost unul dintre cei care au criticat vehement formarea USL și istoria a dovedit că asocierea cu PSD a fost una extrem de nocivă.
De asemenea, situația economică a țării nu ne permite să facem experimente populiste, marca PSD. Avem nevoie de continuarea investițiilor, a reformelor din instituțiile statului și de măsuri sustenabile de creștere economică și dezvoltare.
Din momentul în care a început campania internă din PNL, partidul era la 26%, după un an de guvernare în pandemie. Sacrificarea viitorului PNL pentru interese de moment, din ambiție personală, nu este o variantă de lucru. Iar asocierea cu PSD nu poate aduce nimic bun, nici pentru PNL, nici pentru țară.
Ionel Dancă (deputat de Vrancea)
„Nu voi accepta o nouă majoritate în Parlament cu PSD”
„În calitate de deputat al Partidului Național Liberal, am fost ales de cetățenii județului Vrancea pentru o guvernare liberală fără PSD, pentru dezvoltarea Romaniei, în care nicio regiune nu va mai fi lăsată în urmă, și nu voi accepta și nu voi susține o nouă majoritate în Parlament cu PSD, care a blocat dezvoltarea județului Vrancea și a multor regiuni din țară. #faraPSD.”
Sabin Sărmaș (deputat de Cluj)
„Orice colaborare cu PSD nu poate reprezenta decât trădare supremă pentru electoratul nostru, al PNL”
„Istoria politică ne învață că, în decursul ultimilor 30 de ani, România a avut parte de prea multe momente de criză, de blocaje guvernamentale, de alianțe nefaste în Parlament, de trădări ale unor cauze semnificative ale țării, de aceste nesfârșite poticneli care ne-au menținut la coada Europei în aproape toate domeniile.
Românii sunt sătui de politică și de politicieni, sunt sătui de neputința partidelor, de această incapacitatea a noastră de a le oferi normalitate, de a menține stabilitatea economică, de a dezvolta infrastructura sau de a crea bunăstare socială.
Acei români – puținii dintre ei – care au mers să ne voteze și care și-au pus speranțe mari în noi aveau cu siguranță așteptări imense.
Noi am reușit să-i convingem că putem aduce schimbarea, că putem reseta România.
Acum nu pot să nu mă întreb: câți dintre cei care ne-au acordat nouă și partenerilor noștri de guvernare încrederea se simt astăzi abandonați?!
Și ce facem noi acum, ce le transmitem? Ideea unui abandon ferm pentru fiecare român care și-a pus speranța într-o guvernare a noastră, a liberalilor, fără PSD!
N-am întâlnit nici măcar o persoană care să ne voteze cu gândul că într-un oarecare viitor ne-am putea alia cu PSD. Am întâlnit, mai degrabă, reproșuri cu privire la parteneriatele nefirești din trecut. Dincolo de bariere ideologice, de diferențe majore de viziune, absolut firești, în opinia mea, orice colaborare cu PSD nu poate reprezenta decât trădare supremă pentru electoratul nostru, al Partidului Național Liberal.
De aceea, îmi doresc să-i văd pe liderii noștri că judecă cu mintea limpede și-și asumă doar decizii care să restabilească și să întărească încrederea colegilor de coaliție cu care am plecat la drum în decembrie 2020.”
Viorel Riceard Badea (senator de Diaspora)
„Orice «încuscrire» a PNL cu PSD este nefirească și împotriva voinței celor care au avut încredere în noi”
„În 10 august 2018 am fost, împreună cu mulți dintre colegii mei, alături de românii care au ieșit să apere democrația și statul de drept în România. Am fost întotdeauna alături de diaspora și de năzuințele acestora de a aduce schimbarea în România. Iar votul lor a fost clar în acest sens.
Prin coaliția formată după alegerile parlamentare de anul trecut, avem șansa reală să generăm schimbarea pe care românii o doresc.
PNL nu poate uita că PSD a fost partidul care a atacat constant valorile democratice ale României, partidul care a promovat incompetența și nepotismul în politică, partidul care a atacat permanent instituțiile legitime ale statului de drept.
PNL nu poate trăda niciodată promisiunea făcută electoratului său din diaspora sau din Basarabia.
Singura coaliție capabilă să ofere României șansa unei dezvoltări reale, bazată pe investiții, șansa așezării României la masa decidenților în forurile europene și internaționale, șansa unui trai decent și speranța reîntoarcerii acasă pentru romanii de pretutindeni este coaliția formată din PNL – USR-PLUS – UDMR.
Diaspora nu votează și nu creditează PSD, pentru ca PSD nu respecta Diaspora.
Orice «încuscrire» a Partidului Național Liberal cu PSD este nefirească și împotriva voinței celor care au avut încredere în noi și ne-au investit pe noi, parlamentarii PNL, să-i reprezentăm în Parlamentul României.
Partidul Național Liberal a luptat întotdeauna împotriva formațiunilor desprinse din Partidul Comunist, oricum s-au numit ele, iar niște interese de moment ale unor colegi îmbătați de aerul tare al puterii nu vor reuși să deturneze menirea și crezul singurului partid istoric rămas pe scena politică.”
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
IOHANIS (CAPUL-RĂUTĂȚILOR ÎNCĂ DE LA… STARTUL RĂZBOIULUI-SINUCIGAȘ PE CARE – VOIT!!! – L-A DECLANȘAT ÎN P.N.L.!) l-a însărcinat pe acest NEVOLNIC de Cîțu (MARIONETA SA PERSONALĂ!!!) SĂ-I ADUCĂ P.N.L.-ul PE-TAVĂ, ÎN PROPRIETATE PE-PERSOANĂ-FIZICĂ!!!
LIBERALII-AUTENTICI (P.N.L.-iștii vechi în partid, NU VENETICII VENIȚI PRIN… P.D.L.!!!) NU pot, pe bună dreptate, SĂ ÎNGHITĂ ACEASTĂ MIZERIE!!!
Păi cum să faci alianță cu niște zvăpăiați imaturi care nu vor să se descurce ?
Ce încredere să ai în ei când mai au și Ministerul Justiției în mână ??
Mult mai maturizați sunt to… pardon, colegii de la PSD.
Asta este ,revolta din interior-a inceput la baza partidului-a ajuns la suprafata si va da in clocot in curand,pentru ca,intr-adevar se vede la orizont ceva DE NEACCEPTAT!!! Totul- ceea ce traim acum-a inceput la COTROCENI!!
P.N.L.-ul este, în acest moment, un adevărat… VULCAN-în-FIERBERE (de exemplu: la… CONSTANȚA, căăă… mai știm și noi câte ceva de pe-aici…, unde știți foarte bine cine-i cu Orban… și cine-i cu Cățu…!!!): ERUPȚIA (care-i va spulbera pe Cîțu-și-GAȘCA!!!) este nu DOAR-IMINENTĂ…, ci chiar ooo… CHESTIE-de-ORE!!!
Repetăm: NU… ZILE, ciii… ORE!!!
Lava acestui VULCAN s-ar putea să-l acopere/CARBONIZEZE și peee… CAPUL-RĂUTĂȚILOR, „FICUSUL” de la Cotroceni!!!
Ok, astia 32 vor fi dati afara din PNL cu Orban in frunte! Si totusi Orban este la fel de ticalos ca si ei. Numai ca el este parolist si acum este calcat pe batatura de Catu care-i vrea sefia partidului. Altfel ar fi de partea lui Catu. Dar va fi dat afara din PNL. Si madam Alexandru si restul lumii. Pentru ca in fata unuia care a atacat moneda nationala, nu conteaza banii pe care ii bagi in buzunarul propriu si personal. Oricum toti ii baga bani. Si acum ii dau si pesedistii.
Eu sunt mai…slaba de minte, dar parca am auzit sau… inteles?! ca niste imprumuturi recente au fost luate cu dobanzi fff mari, deoarece includ si sume, comisioane, pentru „nu-stiu-cine”?
EXAAAAAACT!!!
NU sunteți (DELOOOOC!!!) ÎN-EROARE: ASTA-I SITUAȚIA/REALITATEA în/din ROMÂNIA-…ACTUALĂ!!!
RUȘINE, Cîțu!
RUȘINE, Iohannis!!
RUȘINE, GAȘCA (!!!)… „ECHIPEI-CÂȘTIGĂTORE” (Sic!)!!!