sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăLumeaOroare în Pakistan: fiica unui diplomat a fost decapitată de fiul unor...

Oroare în Pakistan: fiica unui diplomat a fost decapitată de fiul unor bogătași, în casa acestora dintr-un cartier exclusivist al capitalei Islamabad

-

Decapitarea fiicei unui ambasador arată incapacitatea statului pakistanez de a proteja victimele violenței, mai ales când victime sunt femeile. Potrivit unui raport al poliției văzut de CNN, Noor Mukadam (27 de ani) a murit pe 20 iulie, după ce ar fi fost torturată de un cunoscut, Zahir Jaffer (30 de ani), fiul unei familii influente, cu cetățenie dublă Pakistan-SUA. Crima a avut loc în blocul F7 dintr-un cartier exclusivist al capitalei țării, Islamabad.

Imaginile cu Noor Mukadam, distribuite de prietenii și familia ei, arată o tânără înaltă și plină de viață. „A fost genul de fată care ar fi făcut oricând un efort în plus pentru cei dragi. Iubea să danseze pe acoperiș în ploaie”, spune un prieten al tinerei ucise.

Noor Mukadam s-a născut în Iordania, a spus tatăl ei, Shaukhat Mukadam, un distins diplomat pakistanez, care a lucrat în Coreea de Sud și Irlanda.

Shaukhat Mukadam a declarat pentru CNN că fiica sa era o fată cu o „inimă moale”, care „iubea arta și animalele și îi făcea pe cei din jur să râdă”.

- Advertisement -

Părinții criminalului au făcut „eforturile maxime” să ascundă probele

Potrivit raportului poliției, Shaukhat Mukadam a spus că, pe 19 iulie, el și soția sa se aflau la cumpărături, în diferite zone ale orașului Islamabad. Spre seară s-au întors acasă, unde locuiau împreună cu fiica lor.

Văzut că aceasta nu s-a întors acasă, au sunat-o, dar telefonul mobil era închis. Au încercat s-o caute cu ajutorul prietenilor ei, dar fără rezultat.

În următoarea după-amiază, pe 20 iulie, soții Mukadam au primit un telefon ciudat de la Zahir Jaffer, care le-a spus că Noor nu este cu el.

- Advertisement -

Câteva ore mai târziu, poliția a sunat pentru a le spune că Noor Mukadam a fost ucisă, dar nu a precizat motivul crimei.

Diplomatul și soția sa au fost rugați se prezinte la secția de poliție. De acolo, ei au fost duși la reședința familiei Jaffer, pentru a identifica trupul fiicei lor.

Famiile Jaffer și Mukadam se cunoșteau, potrivit raportului poliției.

Părinții lui Jaffer, Asmat Adamjee Jaffer și Zakir Jaffer (directorul Ahmed Jaffer & Company Ltd, una dintre cele mai vechi companii comerciale din țară), au fost arestați, la fel ca fiul lor. Influenții soți Jaffer sunt acuzați că au încercat să ascundă probe, arată raportului poliției.

Celor doi le-au fost respinse cererile de eliberare pe cauțiune, deoarece informațiile furnizate judecătorului au sugerat că amândoi au făcut „eforturile maxime” pentru a elimina probele presupusei crime.

Consiliul Islamic a decis: în Pakistan, bărbații au voie să-și „bată ușor” soțiile

Activiștii folosesc acest caz pentru a reînnoi apelurile ca Parlamentul țării să adopte o lege care să incrimineze violența domestică. Un astfel de proiect de lege a fost adoptat de Camera inferioară a Parlamentului, însă Senatul a cerut revizuirea proiectului, la presiunile Consiliului Islamic. În 2016, acest for religios a propus propriul său proiect de lege, prin care li se permite bărbaților să-și „bată ușor” soțiile.

Activistele pentru drepturile femeilor se tem că Consiliul Islamic, o instituție ultra-conservatoare, își va folosi influența asupra Parlamentului pentru a bloca proiectul de lege.

Moartea lui Mukadam a atras atenția asupra situației dificile a femeilor și fetelor din Pakistan, unde violența împotriva lor este considerată o „problemă gravă”, potrivit rapoartelor internaționale.

Adesea, violența are loc în cadrul familiei și nu este raportată, deoarece este considerată o normă culturală în societatea patriarhală din Pakistan. Sistemul de justiție penală din Pakistan consideră infracțiunile de violență domestică ca o „chestiune privată” în cupluri și familii.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Adio, Colonele! Te las cu rucsacul tău plin cu pietre, care ți-a încovoiat spinarea. Curea și Andronic să-ți lumineze calea!

Robert Turcescu a semnat din nou! De data asta, alături de PSD și AUR, pentru demiterea primăriței Clotilde Armand. Furtună anti-Turcescu pe pagina lui Turcescu

VIDEO. Sfaturile interlope ale lui Mirel Curea (EVZ) pentru eliminarea lui Mălin Bot: „Îl provoci și îl bați de se cacă pe el”. Dan Andronic și Robert Turcescu se hlizesc

* VIDEO. Mălin Bot s-a dus peste Mirel Curea, în bârlogul acestuia. Marele „dirijor de interlopi” a devenit „pisicuțul de pe gard”!

* Prietenia cu Eros Ramazzotti i-a fost fatală lui Dragoș Săvulescu. Fosta soție a cântărețului italian a făcut gafa decisivă. Și fugarul român a luat o decizie sinucigașă

VIDEO. Antena 3 și RTV s-au înecat în minciuni. Au „teleportat-o” pe Clotilde Armand în sala cu voturi, „confundând-o” cu o altă femeie!

VIDEO. Șoșoacă, scelerată: „Dacă îndrăznește cineva să pună mâna pe noi, să ne vaccineze, va muri!”

A fost arestat un om al lui Dan Voiculescu, fost deputat al lui Tăriceanu! Își șantaja fostul asociat să-i cedeze un iaz

* China a fost depășită de SUA în ultima zi a Olimpiadei! Propaganda chineză nu mai poate clama superioritatea comunismului asupra democrației

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -