„Sferturile” de vineri și sâmbătă au stabilit „țintarul” semifinalelor la Campionatul European de fotbal, ediția 2020 (reportată în 2021 din cauza pandemiei de Covid-19). Acestea sunt: Italia – Spania (marți) și Anglia – Danemarca (miercuri). Finala se va disputa duminica viitoare.
Toate cele 3 meciuri rămase de jucat vor fi găzduite de legendarul stadion „Wembley” din Londra, cu 60.000 de spectatori acceptați în tribune. Avantaj Anglia!
Sâmbătă seara, favoritele s-au impus fără probleme.
Danemarca a câștigat la limită un meci pe care l-a controlat cap-coadă și în care cehul Schick a marcat al 5-lea său gol la Euro 2020.
După un debut dezastruos (două înfrângeri pe teren propriu, 0-1 cu Finlanda și 1-2 cu Belgia, golaveraj 1-2), danezii au reușit trei victorii consecutive (4-1 cu Rusia, 4-0 cu Țara Galilor, 2-1 cu Cehia), golaveraj uluitor: 10-2!
Anglia a defilat în meciul cu Ucraina. Nu doar că a marcat de 4 ori (cât în toate cele 4 partide anterioare), dar și-a menținut și poarta intactă, pentru al cincilea meci consecutiv. Este un record absolut în istoria de 60 de ani a Campionatului European (16 ediții)!
Cele 5 meciuri ale Angliei la Euro 2020
- 1-0 cu Croația (grupă)
- 0-0 cu Scoția (grupă)
- 1-0 cu Cehia (grupă)
- 2-0 cu Germania („optimi)
- 4-0 cu Ucraina („sferturi”).
Harry Kane a reintrat în rolul de golgheter, marcând de două ori, după ce spărsese gheața în „optimea” cu Germania. Kane l-a egalat pe Sterling – ambii cu câte 3 goluri la Euro 2020.
Meciurile de sâmbătă
-
Anglia – Ucraina 4-0. Goluri: Harry Kane (4, 50), Maguire (46), Henderson (63).
-
Danemarca – Cehia 2-1. Goluri: Delaney (5), Dolberg (42) / Schick (49).
În semifinale s-au calificat trei Mari Puteri ale fotbalului european (Italia, Spania, Anglia) și o echipă-surpriză (Danemarca). Danezii par deciși să repete isprava din 1992, când au câștigat singurul lor titlu european.
Optimi de finală
- Danemarca – Țara Galilor 4-0 (Amsterdam)
- Italia – Austria 2-1 (0-0), după prelungiri (Londra)
- Cehia – Olanda 2-0 (Budapesta)
- Belgia – Portugalia 1-0 (Sevilla)
- Spania – Croația 5-3 (3-3), după prelungiri (Copenhaga)
- Elveția – Franța 3-3 (3-3) după prelungiri, 5-4 la penalty-uri (București)
- Anglia – Germania 2-0 (Londra)
- Ucraina – Suedia 2-1 (1-1), după prelungiri (Glasgow)
Sferturi de finală
- Spania – Elveția 1-1 (1-1) după prelungiri, 3-1 la penalty-uri (Sankt Petersburg)
- Italia – Belgia 2-1 (München)
- Danemarca – Cehia 2-1 (Baku)
- Anglia – Ucraina 4-0 (Roma)
Semifinale
Marți, 6 iulie
- 22.00: Italia – Spania (Londra)
Miercuri, 7 iulie
- 22.00: Anglia – Danemarca (Londra)
Finala
Duminică, 11 iulie
- 22.00: Câştigătoarele din semifinale (Londra)
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
CITIȚI ȘI:
* EURO 2020. Prima semifinală, ca o finală: Italia – Spania. Elveția a avut două șanse uriașe de a-i elimina și pe iberici la penalty-uri
* Naționala de fotbal a României, cele mai proaste rezultate din ultimii 60 de ani! Mirel Rădoi continuă să-și roadă unghiile…
* România, în grupă cu Coreea de Sud, Honduras și Noua Zeelandă la Olimpiada de la Tokyo. Obiectivul lui Rădoi: o medalie
* Formula în care noul Farul Constanța țintește sus: Hagi 89%, Marica 10%, Iașko 1%. Va avea stadion modern, de 18.000 de locuri
* Dacă vrei Liga Campionilor, ia-ți antrenor german! Formidabila ștafetă Klopp – Flick – Tuchel. Chelsea e noua regină a Europei
* Revoluție în fotbal! Conform noii reguli adoptate de UEFA, vom avea mai multe meciuri cu prelungiri și penalty-uri
* Țeapă colosală luată de Olăroiu în China comunistă! „Am trăit o mare minciună”. I-au furat 10 milioane de dolari, deși i-a făcut campioni
* Încă o perlă pierdută de România! La 18 ani, Emma Răducanu a învins-o și pe Sorana Cîrstea și e în „optimi” la Wimbledon
x
Cum suntem FILO(-)BRITANICI FANATICI („în-toate-cele”!), ne bucurăm și sperăm în continuare că Anglia va fi noua campioană a Europei!!!!!!!!!!!!!!!!!!
De la meci la meci, englezii și-au dat din ce în ce mai mult drumul… (ȘI!) la jocul-OFENSIV, păstrând însă și propria poartă… FERECATĂ, așa cum este… obsesia (!!!!!) antrenorului Angliei, fost mare… fundaș(-central)!!!
Vor fi semifinale… DE-MARE-LUPTĂ (!), după umila noastră părere neexistând… MARI-favorite, deși, după ceea ce s-a jucat până acum, ar cam fi logică o finală întreee… Anglia și Italia!!!