Autoritățile maghiare anunță că, în doar câteva zile, au scos din Someș 257 de metri cubi de gunoaie aduse de apă din România. Ploile din ultima perioadă au umflat albia râului, iar viitura a adus în Ungaria mizeria aflată în amonte, în România.
Anunțul privind valul de gunoi “trimis” de România a fost făcut la canalul public de știri M1, din Ungaria, de către reprezentanții Direcției Naționale a Apelor din țara vecină.
Gabriella Sikos, purtătoarea de cuvânt a instituției, a explicat că e suficient ca nivelul râului să crească 1-2 metri pentru ca apa să ia gunoaiele aruncate pe maluri. Acest lucru s-a întâmplat acum, iar sistemul de camere instalat pe malurile Someșului, dar și angajații aflați la fața locului au sesizat imediat valul de gunoaie năvălit din România. Potrivit maghiarilor, apele râului aduceau circa 100-120 de PET-uri pe minut!
România le trimite regulat ungurilor pe cap valuri de gunoaie
Ungaria are instalate pe râuri dispozitive prin care sunt captate și eliminate deșeurile. Cel de pe Someș a fost folosit în premieră și a avut rezultate foarte bune. Râul este mai îngust decât Tisa, astfel că s-a reușit oprirea aproape totală a fluxului de gunoaie.
Nu e însă prima oară când România “trimite” în Ungaria tone de deșeuri, iar autoritățile de la Budapesta au reclamat în repetate rânduri țării noastre și Ucrainei poluarea apelor. Ungaria s-a adresat și Comisiei Europene, pentru a forța România să își igienizeze albiile râurilor. Până acum, totul a fost în zadar.
Situația de pe Someș se poate întâlni pe orice curs de apă din România. Anul trecut, Oltețul era să inunde orașul Balș după ce gunoaiele au blocat albia râului la o viitură.
Lipsa de civilizatie si educatie ardeleana…