Adrian Sorin Mihail, fostul director general al Regiei Autonome de Transport București (RATB – actualul STB) de pe vremea Gabrielei Firea, e acuzat de ANI de conflict de interese, după ce s-a avansat singur în funcție.
Agenția Națională de Integritate (ANI) a sesizat acum Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău, arătând că Mihail, pe când era director general al RATB și-a semnat singur decizii prin care-și anula o suspendare din funcția de șef serviciu și se autoavansa inginer șef.
În acest moment, notează News.ro, Adrian Sorin Mihail este director executiv al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București-Ilfov. El a fost șef al RATB în perioada ianuarie 2017-noiembrie 2018 și a lucrat în regia respectivă timp de 24 de ani.
Comunicatul dat publicității luni de ANI
“Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău cu privire la existenţa indiciilor referitoare la săvârşirea de către ADRIAN SORIN MIHAIL, a infracţiunii de „conflict de interese” (text în vigoare până la data de 28.07.2017), prevăzută de art. 301 din Codul Penal, întrucât, în exercitarea atribuţiilor de serviciu aferente funcţiei de Director General al Regiei Autonome de Transport Bucureşti (fiind suspendat din funcţia de şef serviciu în cadrul Serviciului Progamare) a îndeplinit acte prin care a obţinut direct un folos patrimonial pentru sine, respectiv a semnat Hotărârea prin care s-a adoptat încetarea suspendării din funcţia de şef serviciu şi totodată numirea sa într-o funcţie superioară (inginer şef) în cadrul Direcţiei Exploatare.“
Tot câte unul, tot câte unul… mai trec 20 de ani pana-i strângeti pe toți…
După BANDIȚII (!!!) Oprescu și Firea…, îți trebuie ceva timp ca să reușești să faci curățenie, cât de cât…, la Primăria-Generală a Capitalei!
LA FEL și-n cazul Primăriilor-de-Sector!