Premierul Florin Cîțu, cunoscut pentru faptul că e rocker, a mărturisit joi, la Digi 24, că își va ține promisiunea și intenționează să meargă în Vama Veche, unde va petrece după ce vor intra în vigoare noile măsuri de relaxare, printre care și cea de ridicare a interdicției de a circula noaptea.
Pe 1 mai, Cîțu le-a transmis românilor veniți pe Litoral că va merge în Vama Veche și le-a mulțumit celor care s-au vaccinat: „Vă promit că ne vedem vara aceasta și în Vamă. Vă mulțumesc că ați ales să vă vaccinați. Doar așa revenim la all-nighters”. Acesta era și un răspuns către cei care-l chemau să participe, alături de ei, la petreceri în Vamă.
Joi seara, cu 48 de ore înainte de ridicarea restricțiilor, Florin Cîțu a revenit cu o glumă: „Am promis că merg în Vamă și acum, că am ridicat restricțiile de noapte, vă spun că este și un motiv egoist. Pentru că am ridicat restricțiile de noapte, am promis că merg, deci acum trebuie să mă duc neaparat în Vamă, să stau toată noaptea. Până la urmă, a ieșit și motivul pentru care am ridicat restricțiile de noapte“.
Dacă președintele Iohannis a impresionat prin condiția fizică afișată atunci când s-a vaccinat, premierul Cîțu a surprins venind cu un tricou negru care arăta că a fost la turneul din 2017 al trupei Foo Fighters.
Anul trecut, pe când era ministru de Finanțe, Cîțu a fost fotografiat într-un supermarket cu un tricou Metallica.
Uneori, pe pagina sa de Facebook, premierul postează scurte clipuri de prezentare în care, de exemplu, apare intrând la ședințele de Guvern pe fundalul unui solo de chitară electrică.
VRĂJEALĂĂĂ…