vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăNewsUniunea Barourilor îl apără pe avocatul condamnat în lotul "Ferma Băneasa". Ce-i...

Uniunea Barourilor îl apără pe avocatul condamnat în lotul „Ferma Băneasa”. Ce-i promitea Robert Roșu prințului-de-tinichea

-

Condamnarea lotului din dosarul “Pădurea Băneasa” dă naștere la zvârcoliri nu doar între personajele foarte influente – un miliardar, un consultant politic și un patron de trust de presă, printre alții –, ci și printre avocați! Uniunea Națională a Barourilor din România a creat o situație fără precedent, luându-i apărarea avocatului Robert Mihăiță Roșu, de la Țucă Zbârcea și Asociații, condamnat în acest dosar la 5 ani de închisoare cu executare.

Într-un comunicat stupefiant, UNBR contestă sentința definitivă a Înaltei Curți de Casație și Justiție și se solidarizează cu infractorul, acuzând “represiune de natură penală”!

Reacția UNBR este de necrezut: amenință judecătorii că va sesiza Inspecția Judiciară și Consiliul Superior al Magistraturii, pentru a verifica felul în care s-a făcut procesul!

De-a lungul ultimilor ani, convulsiile sistemului oligarhic care sufocă România a fost teribile. Afaceriști străini și autohtoni, de mână cu personaje de prim rang din politică, administrația publică și chiar sistemul judiciar și-au dat mâna pentru a bloca anchetele.

- Advertisement -

Dosarul “Ferma Băneasa” a fost unul foarte fierbinte. Judecătorii au stabilit în final, pe baza probelor, că un miliardar israelian, un consultant politic de aceeași naționalitate, un cetățean portughez care se dădea drept moștenitor al Regelui Carol al II-lea, un fost om de încredere al lui Adrian Năstase și un avocat de la Țucă Zbârcea și Asociații s-au organizat într-o bandă care a furat din proprietatea statului 73 de hectare de pădure de lângă București.

Condamnarea lor face în continuare valuri. Avocatul, condamnat de ICCJ la 5 ani de închisoare cu executare, e acum apărat chiar de Uniunea Barourilor, care sare la gâtul judecătorilor. UNBR acuză “represiunea de natură penală asupra avocatului pentru consultațiile și susținerile făcute în calitate de reprezentant”. Mai mult decât atât, pe Facebook au apărut destui avocați care și-au arătat susținerea pentru infractor, punându-și statusul #eusuntRobert.

Ce fel de “consultații” și “susțineri făcute în calitate de reprezentant” a făcut avocatul condamnat, a povestit chiar Al României Paul, pretinsul moștenitor al Regelui Carol al II-lea, beneficiarul de primă instanță al escrocheriei.

- Advertisement -

Al României Paul a declarat: “M-a convins Robert Roşu care mi-a spus că am nevoie de un avocat ca ei pentru a câştiga şi că fără ei nu o să obţin nimic. Că am nevoie de un avocat de care oamenii să se teamă , inclusiv la instanţă şi că avocaţii «mici» se tem să lupte cu astfel de oameni puternici. Mi-a spus că au oameni în presă care pot să ajute la imaginea mare care va influenţa decizia la curte. Mi-a spus că Andronic Dan lucrează cu ei şi că are un trust de presă cu 50 de oameni care poate să ne ajute în acest fel. Mi-a spus de asemenea că soţia primului ministru Tăriceanu lucrează la firma lor de avocatură, pe care am şi văzut-o apoi de două ori la sediul firmei de avocatură. A vrut să îmi arate astfel că firma lor este puternică, că la ei lucrează oameni importanţi. Truică a confirmat cele spuse de Robert Roşu. Nu mi-a convenit că doamna Tăriceanu lucrează la firmă pentru că soţul ei, primul ministru, îl avea drept consilier pe Radu Duda“.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* „Busu” de la Meteo, în direct la Pro TV: „Eu cred că virusul ăsta n-a apărut aşa, din neant! A fost creat! Marile companii n-au fost afectate“

* Falsul revoluționar „Mitralieră” țipă împotriva DNA: „Anchete staliniste și gestapoviste!”

* VIDEO. Mirel Palada – doar 9 luni de închisoare cu suspendare pentru că l-a bătut pe senatorul Goțiu în studioul B1 TV

* După ce a făcut publice datele unui client nemulțumit, Banca Transilvania contestă amenda și acuză omul că a trimis un e-mail cu “conținut defăimător”

* TABEL. România depășește deja 7 țări UE la consumul pe cap de locuitor. Suntem peste Ungaria și la egalitate cu Polonia, dar sub ele la productivitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -