vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăDezvăluiri"«Colectiv»-ul de la Piatra Neamț": baronul "Ciorăpel" l-a numit director de spital...

„«Colectiv»-ul de la Piatra Neamț”: baronul „Ciorăpel” l-a numit director de spital pe primarul traseist printr-o șmecherie

-

Nenorocirea de la Piatra Neamț, unde 10 pacienți au murit, iar alți 7 se află în stare gravă în urma incendiului care a mistuit Secția de Terapie Intensivă a Spitalului Județean, are doi responsabili, în plan administrativ: Ionel Arsene și Lucian Micu. Președintele Consiliului Județean și managerul numit de acesta la conducerea spitalului.

Din primele informații, incendiul devastator de la etajul 2 a fost generat de probleme de natură tehnică, la instalația electrică a spitalului. Responsabilitatea revine conducerii unității medicale.

Spitalul Județean Neamț se află în administrarea Consiliului Juudețean Neamț, instituție condusă de 4 ani și jumătate de Ionel Arsene, baron PSD cunoscut și ca baronul „Ciorăpel”.

Directorul Spitalului Județean din Piatra Neamț este Lucian Micu, fost primar al orașului Roman, județul Neamț, în perioada iunie 2016 – august 2020. Demis de prefectul George Lazăr în urma unei decizii definitive de incompatibilitate, Micu nu a mai fost susținut de PNL pentru un nou mandat de primar. El s-a reorientat rapid, trecând de la PNL la PSD. Visul unei candidaturi la alegerile locale din 27 septembrie i-a fost însă spulberat de o hotărâre judecătorească definitivă.

- Advertisement -

Baronul „Ciorăpel”, cel care îl transferase de la PNL la PSD, nu l-a lăsat însă pe drumuri. El l-a numit în funcţia de manager al Spitalului Județean de Urgență, unitate aflată în subordinea Consiliului Județean. Pentru această numire, s-a recurs la un tertip: Micu a fost numit mai întâi în funcţia de consilier juridic la spital, în baza unei ordonanţe ce vizează angajările în perioada de urgenţă şi alertă. Câteva zile mai târziu, baronul Arsene l-a instalat la conducerea spitalului.

Lucian Micu fusese declarat incompatibil de Agenția Națională de Integritate (ANI) în 2016, când era viceprimar al orașului Roman. Inspectorii de integritate au constatat că Micu a ocupat concomitent funcția de viceprimar și pe cea de membru în Consiliul de Administrație al Spitalului Municipal de Urgență Roman, lucru interzis prin lege. Micu a contestat decizia, iar între timp (în iunie 2016) a devenit primar. În 2020, înainte de încheierea mandatului, a venit decizia definitivă a Instanței Supreme: incompatibilitate. Prefectul l-a demis pe primarul Micu, care s-a reorientat rapid spre PSD.

8 manageri într-un an. Urmează al 9-lea

Lucian Micu este al 8-lea manager al Spitalului Județean Neamț, în ultimul an. Numirile au fost făcute de Consiliul Județean Neamț, iar în perioada stării de urgență (martie – mai), de ministrul Sănătății.

- Advertisement -

Cel mai scurt mandat la conducerea spitalului județean a fost al lui Marius Ghineț, de trei zile, în perioada 17-20 mai 2020. Membru PNL, Ghineț era patron de firmă de pompe funebre și fusese numit de Guvern, în perioada în care spitalele județene erau coordonate de la centru, în prima parte a pandemiei.

Până pe 18 decembrie 2019, manager a fost economistul Codruţ Munteanu.

Din 19 decembrie 2019 până pe 17 martie 2020, spitalul a fost condus de chirurgul Alexandru Juncu.

Pe 17 martie, la două zile după decretarea stării de urgență la nivel național, manager a fost numit Toader Mocanu, fost prefect şi senator PDL de Neamţ (2008-2012). Numirea a fost făcută de baronul Ionel Arsene (PSD). Imediat, numărul cazurilor de Covid-19 a explodat în spital. Depăşit de situaţie, Mocanu şi-a dat demisia.

Pe 3 aprilie, PSD-istul Arsene i-a găsit înlocuitor: directorul spitalului din Târgu Neamţ, Florin Apostoae, trimis în judecată de DNA pentru fraudă cu fonduri europene. Tatăl acestuia, Ilie Apostoae, este consilier judeţean din partea PSD.

Când Ministerul Sănătăţii preia în subordine spitalele din provincie, în perioada de urgență, Florin Apostoae este demis de ministrul Nelu Tătaru după numai 6 zile, la propunerea prefectului de Neamţ, fost prim-vicepreşedinte al organizaţiei PNL Neamţ. Nelu Tătaru a numit-o la conducerea spitalului pe Daniela Marcoci, medic epidemiolog la DSP Neamţ, care gestionase și criza de la Spitalul Județean Suceava pe perioada conducerii militare. Aceasta rămâne în funcție între 9 aprilie și 17 mai, când a anunţat că vrea să se întoarcă la DSP.

A urmat liberalul Marius Ghineț, care a renunțat însă după trei zile.

Revenit în administrarea Consiliului Județean, spitalul din Piatra Neamț a căpătat un nou manager numit de baronul Ionel Arsene: Silviu Verzea, chirurg din spital. Acesta a demisionat la începutul lunii octombrie, după ce televiziunea locală TV Neamț a publicat imagini cu pacienți suspecți de COVID care așteptau până la 14 ore în curtea spitalului ca să fie consultaţi de personalul de la triaj.

Pe 28 octombrie, Consiliul Județean (condus de Arsene) l-a numit la conducerea spitalului pe fostul primar din Roman, Lucian Micu, declarat incompatibil de ANI.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

6 COMENTARII

  1. Dumnezeu sa-i odihnesaca in pace pe cei morti!!!..cat despre cei vi sa-i ia dracul!!!..o tara de kkt ,o tara in care numarul popilor e mai mare decat numarul medicilor…!!..o tara in care nu s-a facut un spital in 30 de ani!!..o tara in care moartea te pandeste peste tot…o tara rebut,o tara din alta lume medievala..asta-i realitatea crunta tara te vrea prost….!!

    • O tara in care au facut legile 30 ani „destepti”din neamul tau ,comunisti kgbisti pusi de la Kremlin sa tina tara in mizerie,ca sa aibe unii ca tine de cine si de ce sa-si bata joc!!!Marsh,kgbistule ,vezi ca se numara voturile in curand la Chisinau,poate e nevoie de unul ca tine,troll putinist!!

    • Asa s-a vazut reales baronul arsene,cu ajutor unor spalati pe creier de antenele puscariasului voiculescu,care si-a facut partid-cica” ppu-usl”,sa stie toti ca el are nostalgia useleului-si a facut alianta cu pesede-alde, asa ca sa-si pastreze functia ..caci si-a facut salariu mai ceva decat primeste presedintele tarii!!! Salariu facut din banii votantilor ,fireste,ca doar pentru asta se zbate sa-i pastreze prosti….

  2. O concluzie normala dupa tot ce s-a intamplat de la Colectiv si pana la tragedia de la Piatra Neamt :PANA NU SE SCHIMBA COMPONENTA PARLAMENTULUI,PENTRU A DA LEGI NORMALE PENTRU O TARA NORMALA,EUROPEANA ,NU VOM VEDEA DECAT POLITRUCI PUSI PE FUNCTII DE HOTII CARE AU CONDUS TARA TIMP DE 30 ANI CU SPRIJIN KGB!!! ASTA AR TREBUI SA FIE CLAR PENTRU TOTI CARE INCA MAI AU DUBII DE CE SE INTAMPLA TOATE ASTEA ! Oricat s-au straduit guvernul si presedintele de la inceputul pandemiei sa gestioneze ei ,de la centru situatia din spitale,prin numiri de urgenta,in stare de urgenta ,hotii care au devalizat tara si cu banii oamenilor si-au marit pensiile si salariile, au anulat toate OUGurile guvernului in parlament si, cu ajutorul renatei-avocata- hotilor si a CCRistilor,toti slugoi pesede-alde,au umplut tara de bolnavi covid,scotandu-i din spitale si din carantina,pe motiv ca doctorii sunt”teroristi”!!!!SA NU UITATI NICIODATA ASTA!!! ACUM PLANG PE UMERII DOCTORILOR,HOTII DRACULUI!!😈😠 NISTE CRIMINALI SI TRADATORI DE TARA CA ASTIA NU AU FOST DE CAND CU VENIREA TANCURILIR SOVIETICE IN TARA,IN 1945!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -