Există o singură soluție pentru renașterea națională: întoarcerea românilor alungați din țară de corupția guvernările PSD-iste, împinși la emigrare de politicieni ca Dragnea, Năstase, Iliescu și urmașii lor. Este cea mai mare resursă a României. A fost mereu, prin miliardele de euro trimise anual acasă de ”diasporeni” – grație lor, foamea și sărăcia n-au îngropat România.
Dar acum e nevoie de trecerea la nivelul următor. Banii nu mai ajung pentru resetarea unui stat prăbușit, mai ales în astfel de vremuri în care nici Europa nu mai este un El Dorado pentru cei plecați de nevoie din țările lor de origine.
Da, România este un tărâm bolnav, distrus și autodistructiv, dar efortul de a răzbi aici e comparabil cu chinul de trăi departe de casă, chiar și în ciuda banilor mai mulți primiți în străinătate.
Nu e ușor și trendul e încă departe; obișnuița vieții în țările vestice și avantajele relației stat-cetățean de acolo reprezintă o puternică frână în calea celor care vor înapoi acasă.
Dar e îmbucurător faptul că apar tot mai multe exemple, unele dintre ele de-a dreptul impresionante, de români care aleg greu din țară în locul celui de afară.
Este și cazul istoriei spuse pe Facebook de Camelia Ciobanu, despre cazul unei iubitoare de greu românesc având toate motivele să nu revină la glia străbună, care a ales însă provocarea de a o lua de jos, din țărâna satului ialomițean Valea Ciorii, sărăcit de primari penali sau de lipsa de implicare a altora mai buni decât ei, dar încă fertil în capital uman și capabil să renască din propria cenușă.
Numele eroinei noastre e Mihaela Stan și povestea ei circulă de ceva vreme în grupurile de socializare USR-PLUS, pentru că e platforma politică în numele căreia doctoranda de la London Business School și cu MBA în SUA a decis să candideze la Primăria din Valea Ciorii, județul Ialomița.
”În timp ce aleșii locali PSD furau de stingeau, doamna Stan a montat, din banii personali, robinete pentru apă la școala gimnazială, a organizat tabere de perfecționare educațională și chiar a cărat zilnic cu mașina personală 16 copii la liceul din cel mai apropiat oraș (Țăndărei)”, sună miezul poveștii de pe Facebook în care Mihaela apare alături de Dacian Cioloș, stând la masă cu Dacian Cioloș.
Împart împreună o bucățică de sărăcie locală, dar bogăția care nu se vede fizic respiră prin ochii speranței și ai entuziasmului de a ajuta cu orice preț.
”Camelia Stan a ajuns în urmă cu șapte ani la Valea Ciorii, la invitația unei studente, și a fost marcată profund de drama copiilor ale căror perspective se închideau la terminarea clasei a opta. A decis să se implice”, continuă relatarea despre fabulosul caz din Ialomița, care nu se poate altfel încheia decât în politică.
Pentru că doar politica este calea pentru a schimba România, iar fuga de obstacolele de lângă noi nu ajută la nimic. Indiferent ce cale ai alege, dacă ești sortit să lupți pentru viață, nimeni și nimic nu te va feri de disconfortul greutăților.
Iar politica nu se face musai de sus, din vârful țării, ci îndeosebi de jos, de jos de tot, de la ”talpa țării”, vorba cronicarului. Căci nu e virtute mai mare decât să poți ajuta indiferent de locul în care te afli, iar satul românesc are mare, mare nevoie de ajutor. Pentru că tot el îți poate oferi atât de multe, mai ales în astfel de vremuri de criză globală în care pare că lumea și-a pierdut busola.
Cazul Mihaelei Stan nu e singular, dar cu siguranță e minunat și poate chiar miraculos. Este o poveste de carte sau de film, în care eroina principală alege să fugă de gloria măririi, pentru a coborî în mocirlă, la propriu, și a renaște împreună cu o lume ce părea condamnată la moarte.
https://www.facebook.com/camelia.tabacu/posts/10214635130952013
Pare incredibil! Dar si eu am lucrat 19 ani in Irlanda si, desi am iesit la pensie, am hotarat sa fiu voluntar si sa ajut in campanie USRPLUS. Stiu ce inseamna sa vezi delasarea de la noi si manipularea care a mutilat mintile atator milioane de romani. E absolut necesar sa ne implicam. Altfel ne pierdem ca natie!!!