România s-a înscris pe lista țărilor care au comandat viitorul vaccin anti-Covid, prin intermediul Uniunii Europene. Ca membri UE, românii vor avea acces la imunizare simultan cu germanii, francezii, belgienii, olandezii și ceilalți locuitori ai Uniunii. Momentul obținerii unui vaccin nu este însă știut de nimeni în clipa aceasta, unele companii sperând că-l vor sintetiza în această toamnă, iar altele – anul viitor. Dar o certitudine nu există.
Până atunci, autoritățile le recomandă cu căldură românilor – și mai ales celor în vârstă – să se vaccineze împotriva gripei obișnuite, pentru a evita, la iarnă, o epidemie încrucișată, de coronavirus și gripă.
“Este foarte important ca oamenii să se vaccineze împotriva gripei sezoniere. Dacă se infectează și cu Covid, va fi foarte greu pentru medici“
Raed Arafat, secretar de stat în Ministerul de Interne și coordonatorul Departamentului pentru Situații de Urgență, avertizează că e vital ca oamenii să evite să intre sub asediul acestor două tipuri de afecțiuni, ambele – viroze respiratorii care atacă și plămânii. ”Este foarte important ca oamenii să se vaccineze, mai ales persoanele vulnerabile. Cele în vârstă să se vaccineze împotriva gripei sezoniere. Cu asta scade măcar o parte din risc! Dacă se infectează şi cu Covid, am putea să ne trezim de fenomenul Covid-flu şi va fi foarte greu şi pentru medici”.
Arafat a avertizat că, indiferent când va fi gata vaccinul pentru Covid, nu trebuie să ne imaginăm că lucrurile se vor rezolva instantaneu. Cererea de vaccinuri pe piața mondială este enormă. Există o competiție “la baionetă” între marile puteri pentru a-și asigura prioritatea în imunizarea propiilor cetățeni.
Procesul de imunizare a întregii omeniri va fi foarte îndelungat. În Europa, o treime din populație va avea acces la vaccin, în primă instanță
Uniunea Europeană și Statele Unite au încheiat deja contracte cu mari companii farmaceutice care lucrează în paralel la vaccinuri alături de centre de cercetare prestigioase.
Japonia, Marea Britanie și Australia au făcut, de asemenea, precomenzi. China și Rusia lucrează la propriile lor vaccinuri.
În această cursă contracronometru, România n-ar fi putut să se înscrie dacă n-ar fi făcut parte din Uniunea Europeană. Chiar și așa, UE a comandat 300 de milioane de doze din viitorul vaccin dezvoltat de Sanofi.
Fiind un vaccin în două doze, acest lot “rezervat” de UE va fi de ajuns pentru 150 din cei 450 de milioane de locuitori. Dozele vor fi distribuite țărilor membre, pentru a-i imuniza mai întâi pe cetățenii cei mai vulnerabili (vârstnicii, cei cu afecțiuni cronice etc).
Procesul de imunizare pentru populația întregii planete va fi însă foarte îndelungat. Acest lucru l-a explicat Arafat la Antena 3, duminică seara: “Cum au zis şi cei de la OMS, până nu vedem vaccinul, noi suntem obligaţi să ne pregătim. Chiar dacă apare vaccinul, noi trebuie să ştim că vaccinul nu va rezolva instantaneu situaţia pentru că ai nevoie de sute de milioane, de miliarde de doze ca să opreşti răspândirea”.