O a doua pandemie amenință România: valul de demisii, concedii medicale și pensionări forțate din sistemul medical. Cinci spitale au fost puse deja în dificultate de „dezertări” în masă, dar abdicări individuale există în mai multe alte unități spitalicești.
Fenomenul este de o maximă gravitate. Zeci de medicii, asistenți, infirmieri și personal auxiliar și-au trădat menirea și, în fața pericolului, au dat bir cu fugiții.
Toți „dezertorii” au dreptate când reclamă lipsuri materiale serioase, în special în privința materialelor de protecție (măști, mănuși, ochelari, combinezoane etc.), a dezinfectanților și a testelor anti-coronavirus. O altă problemă greu de suportat este politizarea infernală a Direcțiilor de Sănătate Publică județene (DSP-uri) și a conducerii spitalelor.
Dar problema nu se rezolvă prin dezertare! Medicii, asistenții, infirmierii își pot striga nemulțumirile, pot face dezvăluiri despre neregulile și lipsurile din spitale, la limită pot condiționa continuarea activității de realizarea dotărilor corespunzătoare, dar abandonul nu e acceptabil!
E obligatoriu ca personalul medical să fie protejat în fața pericolului numit COVID-19. E de înțeles că medicii, asistenții, infirmierii nu vor să se expună acestui pericol. Dar dezertatea necondiționată e un act de lașitate pe care națiunea și comunitatea le vor trata cu maximă asprime!
Una e să spui: „Mă dau deoparte dacă nu am combinezon, mască, mănuși, ochelari, dezinfectanți, reintru în front imediat ce îmi asigurați aceste dotări”, alta e să-ți dai demisia și să aștepți încheierea pandemiei pentru a încerca să reintri în sistem. Cea de-a doua variantă este inacceptabilă!
Nu voi da exemplul medicului italian de 85 de ani care a revenit din pensie pentru a le da o mână de ajutor colegilor mai tineri.
Nu voi invoca nici exemplul doctoriției rezidente din Sicilia care a venit să ajute un spital din România.
Avem exemple admirabile chiar aici: medici și asistente care lucreză 14 ore pe zi, 7 zile din 7, unii dintre ei fără a-și vedea familia săptămâni la rând. În „spitalul groazei” de la Suceava, există medici infectați care s-au oferit ca, protejându-se corespunzător, să reintre în bătălia cu coronavirusul. Medici de la Iași n-au ezitat să aterizeze în infernul de la Suceava pentru a dezinfecta spitalul, a-l repune în funcțiune și a întări echipa locală, decimată de noul virus.
Toată lumea, de la șefi de stat la medici infecționiști, a spus că suntem în război. În acest război, personalul medical se află în prima linie. Românii i-au numit deja „eroii în alb”. Dar frontul – ca în orice război – nu are doar eroi, ci și dezertori. Să-i tratăm și pe unii, și pe alții așa cum merită, după atitudinea și faptele lor!
Spitalul din Orăștie: Bomba sexy de la Secția ATI
La Spitalul din Orăștie (județul Hunedoara), secția „Anestezie – Terapie Intensivă” (ATI) a rămas luni fără personal medical. Singurul medic de terapie intensivă de acolo, 5 asistente și 5 infirmiere au demisionat subit. Pacienții au rămas în grija unei singure asistente.
Capul răutăților a fost tânăra șefă a secției ATI, Lorena Ehim – bomba sexy care, sub nickname-ul lorena.nymenialta, încinge Facebook-ul postând poze provocatoare.
Lorena Ehim le-a convins pe asistentele și infirmierele din echipa sa să demisioneze, invocând impotența conducerii spitalului de a asigura echipamente de protecție.
Spre seara zile de luni, după o discuție cu managerul spitalului și cu prefectul județului (care a venit special de la Deva), cele 5 asistente și cele 5 infirmiere și-au retras demisiile, iar a doua zi au venit la lucru.
Doar doctorița Lorena Ehim, șefa secției ATI, a anunțat că nu va mai reveni la spital, ci va sta acasă în izolare.
Întrucât secția ATI a rămas fără medic, prefectul Vasilică Potecă a solicitat Ministerului Sănătății să fie detașat la Orăștie un medic de la un alt spital. Instalarea scenariului 4, la începutul acestei săptămâni, le interzice medicilor să refuze detașările sau pacienții.
Contactată de Newsweek România, fosta șefă a ATI, Lorena Ehim, a spus: „Nu vreau să comentez, am scris motivele acolo (în demisie – n.red.). E suficient. Nu are rost să mai discutăm, că oricum nu am ce să vă spun mai mult. Oamenii ar vrea să înțeleagă, dar e foarte greu să mă explic la o lume întreagă și nu am pentru ce să dau explicații lumii. Dau explicații acolo unde trebuie să dau explicații”.
Anterior, ea fusese mai vorbăreață, etalând un discurs panicard: „Avem două combinezoane pentru 12 angajaţi, iar managerul spitalului nu mai răspunde la telefon. Asta e situaţia, din păcate. Nu sunt optimistă deloc, pentru că ştiu cum stau lucrurile şi ştiu că suntem trimişi la moarte cu mâinile goale. Din păcate, nu se fac testări decât în anumite situaţii, nu avem o situaţie clară. Eu sunt în izolare, pentru că am intrat în contact cu o persoană posibil contaminată, care a fost testată, dar nu ştiu rezultatul. Aştept să văd – mor, nu mor, cum mă mai simt. Din păcate, se încearcă cumva nişte muşamalizări – cred, ascunderi de cazuri. Aşa am senzaţia. Nu e ceea ce ar trebui să fie, şi noi suntem aruncaţi în cuşca cu lei, ca nişte bucăţi de carne. Noi am considerat la Orăştie că nu putem să ne ducem către moarte cu mâinile goale”.
Spitalul Județean Arad: 8 medici și-au dat demisia, 83 de angajați au intrat subit în concediu medical
Opt medici de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad și-au depus demisia, anunțând că vor să se pensioneze. Alți 83 de angajați și-au luat concediu medical în ultimele zile.
Conducerea spitalului din Arad a prezentat, marți, situația personalului care este disponibil în această perioadă, precizând că 6 medici de la Unitatea de Primire Urgențe (UPU) și doi din alte secții au ales să plece.
„Au anunțat că își depun demisia, pentru a intra în pensie”, a precizat conducerea spitalului într-un comunicat de presă.
Alți 83 de angajați – medici, asistenți, infirmieri, brancardieri, registratori medicali – și-au luat concediu medical, începând cu data de 23 martie – deci în plină pandemie.
„La nivelul SCJU Arad, avem 305 medici, 985 de asistenți medicali, 387 de infirmiere, 64 de brancardieri. Pentru a face față unui aflux de pacienți infectați cu coronavirus, s-a dispus angajarea de personal medical pe o perioadă determinată de 6 luni. Până acum, am angajat 20 de medici, 19 asistenți medicali și 4 personal auxiliar”, mai arată comunicatul.
Spitalul de Neurologie din Brașov: Stagiarul și cele 7 asistente
Spitalul de Neurologie din Brașov a rămas fără un medic, 7 asistente și două infirmiere, care și-au sat demisia de teama infectării cu coronavirus.
Managerul spitalului, Nicușor Bîgiu, a spus că spitalul are echipamentele necesare „pentru următoarele 30 de zile”, plus „licitații deschise”. „Avem stoc de 15.000 de măști chirurgicale cu trei pliuri, care sunt la dispoziția lor”.
Demisionarii „au invocat motive personale, chestiuni legate de frică, o angoasă că vor lucra cu pacienți confirmați cu coronavirus”, a spus managerul spitalului.
„Medicul era în probă și avea dreptul legal să renunțe, el era din București și a invocat că nu s-a adaptat la Brașov. În locul lui au fost angajați trei medici – un infecționist, un medic de igienă, care este pensionar, și un psihiatru. În invit pe cei care nu au loc de muncă să trimită CV-ul”.
Spitalul CFR din Timişoara: 10 asistente și 3 infirmiere
10 asistente medicale şi 3 infirmiere au demisionat, pe parcursul câtorva zile, de la Spitalul CFR din Timişoara, pe motiv că se tem de o eventuală infectare cu coronavirus. Managerul unităţii spune că spitalul „stă destul de bine” în privinţa echipamentelor necesare.
Spitalul din Mioveni: Frica de covid
Mai mulți medici de la Spitalul din Mioveni, județul Argeș, și-au anunțat demisia după ce au aflat că trebuie să trateze pacienți infectați cu COVID-19. Cadrele medicale din Mioveni susțin că nu au echipamente de protecţie.
Potrivit Știrilor Pro TV, doar trei demisii au fost acceptate, iar restul aşteaptă decizia managerului. „Pot să vă spun că înţeleg frica oamenilor, spitalul nu a fost proiectat ca spital de boli infecţioase. Eu nu pot să-mi expun oamenii aiurea. Ei nu s-au gândit la asta”, a declarat Horia Trăilă, managerul spitalului din Mioveni.
Întrebat câte echipamente are pentru medici, managerul a răspuns: „60 de combinezoane, doamnă! 60, atât. Deci, nu ajung nici să le împrăştii în spital!”.
Populatia Romaniei platitoare de taxe din salariu la sistemul de sanatate sa depuna plangeri penale la DNA impotriva doctorilor dezertori. Pentru ce au platit romanii taxe obligatorii la sistemul de sanatate daca atunci cand au nevoie de doctori acestia fug acasa?! Acum, cu ,, ocazia coronavirusului,, vad romanii pe cine s-au risipit salariile in sanatate.
Domnule Cartianu, daca un militar dezerteaza in stare de urgenta este adus in fata Tribunalului Militar, pe acesti impostori de ce nu ii aduce nimeni in fata justitiei?! Sa se dea un OUG prin care bugetarii care dezerteaza in timpul starii de urgenta, indiferent in ce domeniu de activitate lucreaza, sa fie bagati la inchisoare si sa restituie statului roman toti banii pe care i-au primit ca salariu. Trebuie sa existe consecinte, adica e frumos sa lucrezi ca bugetar pe banii cetatenilor doar cand iti freci fundul de scaun la caldurica, cu postul sigur indiferent daca performezi sau nu, dar dezertezi cand cu adevarat trebuie sa iti faci meseria cum scrie in fisa postului si ii lasi pe prostii care ti-au platit salariile cu ochii in ploaie!
Ca observatie, din prima se poate spune ca cei care-si dau demisia sau se cara-n concedii de odihna, medicale sau paternale, au intrat in sistem cu spagi si prezinta incompetenta. Despre fufa de la Orastie, e chiar interesant de aflat cum a ajuns sefa la ATI o parasuta, absolut sigur nu pe cunostinte si invatat. La inceputul lui martie, se interesa de un post caldut la SRI-ul local, si-auzi ce i se intampla : in loc de post platit baban ca medic la SRI, a dat pe capul ei o pandemie, eee, nu pentru asta s-a facut ea doctor!
La cel de-al doilea spital, la Arad, unde s-au carat in concedii medicale 83 de persoane pe 23 martie, exact cu o zi inainte au avut o persoana la UPU suspecta de covid, care s-a confirmat. A doua zi a curs cu cereri de concedii. La Mioveni, n-au avut niciun caz, tinand cont ca e singurul spital nou in Romania in ultimii 30 de ani, probabil ca spagile au fost colosale ca sa ajunga sa lucreze acolo. Exact ce spuneati, cata vreme erau discutabile echipamentele de protectie, e de inteles atitudinea acestor oameni, in momentul in care insa au la dispozitie ce le trebuie, nu mai este de inteles, ci de acuzat!