vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăNewsZiua de joi a bătut recordul numărului de morți: 6. Lista celor...

Ziua de joi a bătut recordul numărului de morți: 6. Lista celor 23 de victime ale coronavirusului

-

Grupul de Comunicare Strategică a anunțat joi, spre miezul nopții, cel de-al 6-lea mort al zilei, al 23-lea în total, dintre pacienții infectați cu coronavirus.

„A fost înregistrat încă un deces al unei persoane confirmată cu noul coronavirus, numărul total la nivel național ajungând la 23. Bărbat, 75 de ani, din județul Iași, internat și confirmat în data 22.03.2020, decedat în 26.03.2020. Comorbidități: diabet zaharat complicat”.

Numărul de morți a fost în creștere ușoară, dar constantă, de la o zi la alta:

  • 3 – duminică
  • 4 – luni
  • 5 – marți
  • 5 – miercuri
  • 6 – joi.

Dintre cei 23 de morți, 15 sunt bărbați și 8 femei.

- Advertisement -

Cei 23 de morți de pe teritoriul României, infectați cu coronavirus

23) 26 martie / Bărbat de 75 de ani, din județul Iași, internat pe 22 martie. Avea diabet zaharat complicat.

22) 26 martie / Bărbat de 45 de ani, din județul Arad, decedat în ambulanță, în drum spre Spitalul „Victor Babeș” Timișoara.

21) 26 martie / Femeie de 70 de ani, din județul Neamț, internată la Spitalul Județean din Piatra Neamț.

- Advertisement -

20) 26 martie / Bărbat de 49 de ani, din judetul Timiș. Refuzat la internare de Spitalul Județean Timiș și de Spitalul „Victor Babeș” Timișoara, a murit acasă.

19) 26 martie / Bărbat de 56 de ani, din județul Dâmbovița, transferat de la Spitalul Floreasca la Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeş” București.

18) 26 martie / Femeie de 76 ani, din județul Cluj, transferată de la Spitalul Huedin la Spitalul de Boli Infecțioase Cluj-Napoca.

17) 25 martie / Femeie de 70 ani, din județul Suceava, internată la Spitalul Judeţean Suceava.

16) 25 martie / Femeie de 70 ani, din județul Suceava, internată la Spitalul Judeţean Suceava.

15) 25 martie / Bărbat de 63 ani, din județul Neamț, internat la Spitalul de Boli Infecțioase Iași.

14) 25 martie / Bărbat de 52 de ani, internat la Spitalul Judeţean Suceava. Suferea de obezitate.

13) 25 martie / Femeie de 72 de ani, transferată de la Spitalul Județean din Reșița la Spitalul „Victor Babeș” Timișoara. Avea diabet, fibrilație atrială, cardiopatie ischemică.

12) 24 martie / Bărbat de 74 de ani, din județul Ialomița, internat în Spitalul Comănești – Bacău. Suferea de obezitate, HTA și insuficiență renală cronică.

11) 24 martie / Femeie de 64 de ani, transferată de la Spitalul Judeţean Suceava la Spitalul de Boli Infecțioase din Iași. Avea hipertensiune, cardiopatie ischemica, fibrilație atrială.

10) 24 martie / Femeia de 80 de ani, internată la Spitalul Judeţean Suceava. Suferea de boli cardiovasculare, diabet.

9) 24 martie / Bărbat de 59 de ani, internat la Spitalul Judeţean Suceava. Suferea de boli cardiovasculare, diabet.

8) 24 martie / Bărbat de 70 de ani, internat joi, 19 martie, la Spitalul „Victor Babeș” Craiova. Suferea de boli cronice și obezitate.

7) 23 martie / Bărbat de 65 de ani, internat la Spitalul Universitar București. Era dependent de dializă.

6) 23 martie / Bărbat de 64 de ani, internat vineri, 20 martie, în stare gravă, la Terapie Intensivă, în Spitalul Județean Arad.

5) 23 martie / Bărbat de 71 de ani, internat la Spitalul Judeţean Suceava.

4) 23 martie / Femeie de 72 de ani, internată sâmbătă, 21 martie, la Spitalul Judeţean Suceava. Avea diabet și boli cardiovasculare.

3) 22 martie / Bărbat de 70 de ani, transferat de la Spitalul Județean din Piatra Neamț la Spitalul de Boli Infecțioase din Iași. Avea diabet și hipertensiune arterială.

2) 22 martie / Bărbat de 74 de ani, transferat de la Spitalul Universitar Bucureşti la Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeş” București. Avea o boală cronică preexistentă, pentru care se afla în programul de dializă.

1) 22 martie / Bărbat de 67 de ani, transferat de la Spitalul Filiași la Spitalul „Victor Babeș” Craiova. Avea cancer în stadiu terminal.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -