Cele mai ucigătoare 10 pandemii din istorie. Peste 660 de milioane de morți

Starea de pandemie pentru coronavirus, declarată oficial de Organizația Mondială a Sănătății (OMS) miercuri, 11 martie, aduce planeta cu fașa către pandemiile anterioare care au bulversat planeta.

Deși datele sunt destul de relative pe măsură ce plonjăm în secolele trecute, specialiștii au reușit să reconstituie tabloul marilor pandemii. Cele mai devastatoare 10 mega-epidemii au omorât, în total, peste 660 de milioane de oameni, de-a lungul mai multor secole.

OMS a declarat epidemia de COVID-19 drept pandemie după ce totalul cazurilor a ajuns la 118.000 de persoane infectate în 114 ţări, cu 4.291 de decese.

Cele mai ucigătoare pandemii din istorie au fost variola, pojarul, gripa spaniolă și ciuma neagră, conform businessinsider.es, care face o trecere în revistă a acestora în funcţie de numărul deceselor provocate la nivel global, transmite Agerpres.

Variola: 300 de milioane de morţi

Variola, provocată de Variola virus, este una dintre bolile care au provocat cei mai mulţi morţi în istoria omenirii – peste 300 de milioane. O lungă perioadă de timp, rata mortalității a fost de 70%. Decesele erau provocate de febra mare, deshidratare şi alte complicaţii. În plus, epidemia a desfigurat milioane de persoane, având în vedere că provoacă pustule care lasă urme permanente pe faţă.

Se transmite prin fluide corporale şi contactul direct, dar este considerată eradicată din 1980 datorită campaniei intense de vaccinare. Totuşi, două laboratoare, al Centrului pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (Centers for Disease Control and Prevention – CDC) şi al Centrului de Investigaţii şi Virusologie şi Biotehnologie al Federaţiei Ruse, sunt rezervate cu privire la virusul care provoacă boala.

Pojarul: 200 de milioane de morţi

Pojarul este o boală caracterizată prin mici bubiţe roşii pe piele, febră înaltă şi stare de indispoziţie, la fel ca rubeola sau varicela. Virusul se menţine în stare de incubaţie timp de 21 de zile, deşi primele simptome se prezintă după 10 zile de la infectare.

De-a lungul istoriei, pojarul a provocat moartea a 200 de milioane de persoane, ca urmare a inflamaţiei pulmonare sau a meningelui.

Progresele ştiinţei au dus la dezvoltarea triplului vaccin antiviral (SPR), făcut copiilor, având în vedere că nu există un tratament specific, ci doar se poate preveni contagiunea.

Gripa spaniolă: între 50 şi 100 de milioane de morţi

Se estimează că gripa spaniolă a făcut între 50 şi 100 milioane de victime, în întreaga lume, în numai doi ani. Între 1918 şi 1920, acest virus gripal a ucis între 3% şi 6% din populaţia globului. Aşa-numita „gripa spaniolă” din 1918 a provocat mai mulți morţi decât Primul Război Mondial, iar unii experţi susțin că marea conflagrație mondială s-a încheiat chiar din cauza epidemiei.

În ciuda numelui, epidemia nu a apărut în Spania. Această țară, care nu a fost implicată în conflict, a informat cel mai mult despre cazurile de gripă, de aceea s-a ajuns la denumirea generică de „gripă spaniolă”.

În cei patru ani de război (1914-1918) și doi de epidemie (1918-1920), economiile țărilor europene s-au prăbuşit, impulsionând mari mişcări migraționiste.

Ciuma neagră sau bubonică: 75 de milioane de morţi

În secolul al XIV-lea, în jurul anului 1384, ciuma neagră a făcut ravagii în Europa. Mongolii au ajuns în Peninsula Crimeea şi au încercat s-o cucerească aruncând peste ziduri cadavre infectate cu ciumă, declanşând o epidemie care a cuprins întregul continent, cu excepţia Islandei.

Ciuma neagră (sau bubonică) a adus schimbări importante în economie, însoţite de un mare regres. Mortalitatea a fost de 60%, iar omenirea a avut nevoie de 100 de ani pentru a recupera pierderile teribile. A dispărut comerţul, s-au prăbuşit oraşele, oamenii s-au adăpostit la sate, au murit regi, toate structurile sociale au fost afectate.

Boala care provoacă pustule uriaşe nu este provocată de un virus, ci de bacteria Yersinia pestis, încă activă în populaţiile rurale. Bacteria este transmisă prin vectori precum puricii, deşi marii responsabili ai răspândirii ciumei au fost şobolanii, care infestau oraşele medievale, şi nu era o pedeapsă divină, cum se credea în vremea aceea.

HIV: 25 de milioane de morţi

O altă mare epidemie, izbucnită în 1981, a fost SIDA, care a presupus stigmatizarea unei părţi a populaţiei şi a influenţat enorm asupra obiceiurilor, percepţiilor şi a relaţiilor sexuale. Boala este provocată de Virusul Imunodeficienţei Umane (HIV).

Virusul imunodeficienţei umane produce o infecţie cronică, ireversibilă, cu distrugerea progresivă a mecanismelor de apărare a gazdei şi instalarea, după un interval variabil de timp – de obicei, ani – a Sindromului imunodeficienţei dobândite (SIDA).

Infecţia cu virusul imunodeficienţei umane (HIV) a fost raportată pentru prima dată în anul 1981, în SUA. Numărul total de persoane în viaţă cu HIV/SIDA a fost de aproximativ 35,3 milioane, în decembrie 2013. Numărul de persoane nou infectate cu HIV în anul 2012 a fost de 2,3 milioane, dintre care două milioane de adulţi şi 260.000 de copii sub vârsta de 15 ani.

Până în prezent, SIDA a provocat moartea a 25 de milioane de persoane şi rămâne un mare risc pentru societate. Deşi nu are vindecare, există totuşi tratamente pentru a ameliora viaţa persoanelor afectate.

Tifosul: 4 milioane de morţi

Tifosul exantematic este o boală infecţioasă şi contagioasă, cauzată de insecte precum păduchele. Tifosul european de păduche, declanșat de Rickettsia prowazecki, este transmis la om prin înţepătura sau prin dejecţiile păduchelui (animalul vector), plecând de la omul purtător de rickettsii.

Incubaţia tifosului poate dura trei săptămâni. Boala se declanşează prin frisoane, dureri musculare, cefalee violentă şi febră mare. O erupţie cutanată de pete roşii se întinde pe toată suprafaţa corpului. Complicaţiile ce pot apărea sunt de natură cardiacă, arterială şi nervoasă. De obicei, afectează populaţiile rurale sau izolate.

Deşi tifosul a ucis peste 4 milioane de oameni de-a lungul istoriei, nu presupune un risc pentru lumea modernă.

Holera: 3 milioane de morţi

Holera este o boala infecţioasă intestinală acută, contagioasă, cauzată de o bacterie: vibrionul holeric (Vibrio cholerae), care a provocat peste 3 milioane de morţi de-a lungul timpului. Anual, în lume se înregistrează între 21.000 şi 143.000 de decese din cauza holerei.

Holera este o boala bacteriană, raspândită de obicei prin apa contaminată. Aceasta provoacă diaree severă şi deshidratare. Netratată, holera poate fi fatală în câteva ore, chiar şi la persoanele cu un sistem imunitar puternic.

Canalizarea modernă şi tratarea apei au eliminat practic holera în ţările dezvoltate, însă boala este încă prezentă în Africa, Asia de Sud şi Haiti. Riscul epidemiei de holeră este cel mai ridicat atunci când sărăcia, războiul sau dezastrele naturale îi forţează pe oameni să locuiască în condiţii aglomerate, fără o igienă adecvată.

Din fericire, holera este uşor de tratat. Moartea rezultă din deshidratarea severă, care poate fi prevenită printr-o soluţie de rehidratare simplă şi ieftină.

Gripa din Hong Kong: un milion de morţi

E credibil că gripa din Hong Kong a avut ca origine China şi a fost provocată de o variaţie a gripe A H3N2, care s-a răspândit peste tot în lume într-un timp scurt.

A fost cea de-a treia pandemie de gripă din secolul XX şi s-a declanşat în 1968, când a provocat moartea a aproape un milion de oameni. Cel mai mare număr de decese s-au înregistrat în rândul celor cu vârsta de peste 65 de ani, iar virusul H3N2 continuă să circule la nivel mondial ca virus influenza A staţionar.

Gripa rusească: un milion de morţi

Gripa rusească (1889-1890) a fost o pandemie care a durat 14 luni (între octombrie 1889 şi decembrie 1890), dar au mai existat cazuri şi după aceşti ani. În perioada respectivă, această gripă cu o mortalitate relativ scăzută (1%) a provocat decesul a un milion de oameni în întreaga lume.

Se presupune că a fost provocată de virusul Influenzavirus A, subtipul H2N2, deşi nu se ştie cu exactitate, ţinând cont de limitele studiilor de virusologice din acea vreme.

Pandemia s-a extins rapid la Sankt Petersburg în decembrie 1889, a continuat în Europa şi a reuşit să infecteze restul lumii în doar 4 luni. Istoricii susţin că pandemia a fost facilitată de apariţia sistemelor de cale ferată, care au permis deplasarea persoanelor cu o viteză pe care omenirea nu o cunoscuse până atunci.

Gripa A (H1N1): 150.000 – 575.000 de morţi

Această pandemie a fost provocată de o variaţie a Influenzavirus A (subtip H1N1), iar ultima criză a avut loc în urmă cu 11 ani, în 2009, deşi au existat şi alte pandemii de gripă A în perioadele trecute.

Virusul gripal A(H1N1), descoperit recent, este un nou subtip de virus gripal care se transmite la om şi care conţine gene de la viruşii gripei porcine, aviare şi umane, într-o combinaţie care nu a fost observată până în acel an nicăieri în lume. Simptomele noii gripe A(H1N1) la om sunt, în general, asemănătoare cu simptomele gripei sezoniere umane: febră, simptome respiratorii (tuse şi secreţii nazale), dureri în gât.

Pot apărea eventuale alte simptome, cum ar fi: dureri generalizate (în special dureri musculare), cefalee, frisoane, oboseală, vomă sau diaree (care nu sunt caracteristice gripei, dar au fost raportate în unele din recentele cazuri de gripă cu noul virus). În anumite cazuri, este posibilă apariţia unor complicaţii grave chiar şi la persoane sănătoase infectate cu noul virus.

În iunie 2009, OMS a clasificat boala ca nivel de alerta 6 (pandemie în curs), însemnând apariţia de focare comunitare (ocazionate local fără prezenţa unei persoane infectate venită dintr-o regiune a focarului iniţial).

Un an mai târziu, la 10 august 2010, OMS a anunţat sfârşitul pandemiei. În 14 luni, virusul a făcut înconjurul lumii, infectând între 11% şi 21% din populaţie, deşi rata de mortalitate a fost inferioară altor maladii, având în vedere că a făcut între 150.000 şi 575.000 de victime.

CITIȚI ȘI: