vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăMainINTERVIU. Mărmureanu: "Un cutremur major, ca în 1977, se va produce în...

INTERVIU. Mărmureanu: „Un cutremur major, ca în 1977, se va produce în 2039-2040” / „Africa se rupe în două, Marea Mediterană dispare”

-

La 80 de ani, pe care i-a împlinit în 3 decembrie 2019, profesorul Gheorghe Mărmureanu rămâne cel mai mare expert român în domeniul seismologiei. Într-un interviu acordat site-ului Ziaristii.com, el vorbește, printre altele, despre următorul mare cutremur care va zgudui România din temelii.

Gheorghe Mărmureanu a desfășurat o activitate susținută la Institutul Național pentru Fizica Pământului (INFP), unde a ocupat, pe rând, funcțiile de șef al Laboratorului de seismologie inginerească, președinte al Consiliului Științific, director științific și director general până în anul 2011. De 9 ani, pensionarul Gheorghe Mărmureanu este director onorific la INFP.

În interviul acordat site-ului Ziaristii.com, fizicianul analizează situația tragică din Turcia, unde peste 20 de persoane și-au pierdut viața într-un seism, dar e convins sută la sută că, în 2039-2040, în țara noastră va avea loc un seism cel puțin la fel de mare precum cel din 1977. Până atunci însă, el ne sfătuiește să stăm liniștiți.

Mărmureanu explică și cum se va schimba harta lumii într-un viitor îndepărtat, din cauza mișcării plăcilor tectonice (cele care produc cutremure): Africa se va rupe în două, de la nord la sud; partea estică, împreună cu insula Madagascar, se va deplasa de India; partea vestică se va apropia tot mai mult de Europa (Spania, Franța), unindu-se la un moment dat și făcând să dispară Marea Mediterană.

- Advertisement -

”Cutremurele din Turcia nu au efecte negative pentru România”

Reporter: Cutremurul din Turcia a lăsat în urma lui un adevărat dezastru. Ar trebui să fie un semnal de alarmă și pentru România?

Gheorghe Mărmureanu: Niciodată cutremurele din Turcia nu au efecte negative pentru România, pentru că sunt alte etaje, au adâncimi de 15-16 kilometri. Sunt dincolo de falia anatoliană. Nu trebuie să ne speriem de pomană, fiindcă nu e cazul.

– De ce a făcut un seism de suprafață atâtea victime, ravagii în toată zona, cu blocuri prăbușite în totalitate?

- Advertisement -

– Tocmai astea fac ravagii. Dacă împarți energia la suprafața aia, îți iese un coeficient foarte mare. Asta e dialectica.

– Am văzut clădiri cu câteva etaje, construite din cărămidă, care s-au făcut una cu pământul. Dacă ar fi fost consolidate, consecințele acelei catastrofe naturale ar fi fost diminuate?

– În zona aia, unde s-a produs cutremurul, Alexandru cel Mare l-a bătut pe Darius. S-au construit clădiri proaste din toate punctele de vedere pentru cutremurele de suprafață. Apoi, în acea zonă e o mare problemă istorică. Există o populație de kurzi, iar turcii nu-i suportă. Turcii au scandal cu ei tot timpul. Cum să intervină turcii acolo cu toată forța lor, domnule? Ăia sunt dușmanii lor de moarte!

„Africa se rupe în două. Va forma alt continent, împreună cu Madagascar. Dispare Marea Mediterană”

– Trecând la România, după cum știți, a fost o perioadă de 9 zile în care nu s-a înregistrat nicio activitate seismică. E ceva normal?

– Nu e nicio problemă. Noi suntem sub influența Africii. În momentul de față, sunt foarte multe cutremure acolo. Africa se rupe în două. E aproape pe jumătate ruptă. În zona unde e populația aia din Mali, e o autostradă ruptă în două. Se uită toți negrii de-acolo, ca să vadă fundul apei. Deci, partea răsăriteană a Africii se rupe și, împreună cu Madagascarul, vor forma un alt continent și o ia către India. Urmează același traseu… că India de-aici s-a format, de lângă Africa. Acesta e traseul geologic.

– Deci, apare un nou continent. E de durată această transformare?

– Noi nu cred că o vom apuca (ironic). Va începe de la Suez, merge pe tot Suezul până jos, coboară până la Cape Town. Iar partea stângă a Africii rămâne, împinge mai departe în Marea Mediterană… În câteva sute de mii de ani, se va desființa Marea Mediterană. În fiecare an, câte 2, 3, 5 centimetri. Apoi împinge puternic către Marea Adriatică. Am fost mulți ani la NATO, la Bruxelles, și am avut multe proiecte pe tema asta. Această zonă a Africii produce cutremure în partea stângă a Italiei. Ați văzut că, în urmă cu ceva timp, italienii au avut cutremure de dimensiuni mari. De asemenea, Africa generează și toate cutremurele care se produc în Albania, Serbia, România și așa mai departe.

”Dacă sunteți noaptea în pat, să coborâți imediat lângă pat!”

– Când se va produce un cutremur major la noi?

– 2039-2040. Asta e. Va fi unul major. Predicția mea este clară. Se leagă. De la 1940 trebuie să treacă 100 de ani. În suta asta de ani este un cutremur la 37 de ani, care a fost cel din 1977, și apoi urmează diferența până la 100. Totul e, de-acum încolo, matematică.

– Autoritățile noastre ar trebui să se implice de pe-acum în consolidarea clădirilor, să întocmească strategii pentru acei ani?

(Râde). Nu vedeți că ele se ocupă de politică?!

– Văd că doamna Firea se laudă cu reabilitarea și consolidarea blocurilor prin zona de centru a Capitalei. Se fac pe bune sau doar de mântuială?

– Când o să poată… Habar n-am. Și nici n-am fost implicat. Lucrez la alte treburi acum.

– Cum ar trebui să acționăm la nivel de stat până în acei ani-limită?

– În primul rând, trebuie să avem case construite ca lumea. Atunci când va fi, vă spun de pe-acum, dacă veți fi în bloc, să nu coborâți pe scări, fiindcă o pățiți ca Toma Caragiu. Iar dacă sunteți noaptea în pat, coborâți imediat lângă pat cu cine sunteți. Asta pentru că este acel spațiu, un triunghi dreptunghic, și, chiar dacă va cădea planșeul pe dumneavoastră, va cădea pe plapumă.

”Locuiesc într-un bloc construit în 1962. Va rezista și în 2040”

– Cât sunt de sigure blocurile construite în perioada comunistă?

– Eu zic că sunt bune.

– Sunt bune și până în 2040?

– Și până în 2040 rezistă fără probleme. Eu locuiesc într-un bloc construit în 1962. E un bloc foarte bine conceput. Nu mă mut.

– Ce părere aveți în legătură cu imobilele noi? Vor face față unor cutremure mari?

– Nu mă întreabă nimeni dacă acele calcule sunt corecte. Bănuiesc că le-au calculat așa cum trebuie. Trebuie văzut. Până în 2040, o să mai fie ceva cutremure, dar nu catastrofale. Vom vedea atunci ce se va întâmpla.

– Cel din 2039-2040 va porni din Vrancea?

– Toate de dimensiuni mari pleacă de-acolo. Cu cât va fi mai adânc, cu atât va fi mai bine.

”Zonele cele mai bune sunt Balta Albă, Drumul Taberei, Militari. Zonele proaste sunt situate în nordul și estul Bucureștiului”

– Care sunt cartierele cele mai vulnerabile din București și care sunt cele mai sigure?

– Zonele cele mai bune sunt, totuși, Balta Albă, Drumul Taberei, Militari. Zonele proaste sunt situate în nordul și estul Bucureștiului. Pantelimonul și toată zona aia. Acolo sunt două, trei lacuri. Mai e și zona Obor. Apa transmite mai departe unda seismică. Pe 4 martie 1977, în Pantelimon au fost mari probleme.

– Există riscul să fie pagube mai mari ca în 1977?

– Asta nu se poate ști. Depinde de magnitudinea pe care o va avea cel din 2039-2040. Dacă epicentrul va fi foarte adânc, energia se va împrăștia pe o suprafață mai mare. Cutremurul din 1802 s-a simțit de la Moscova până la Cairo. Și atunci când ai împărțit energia la suprafață, intensitatea cutremurului pe metru pătrat este mult mai mică. Eu pe asta mă bazez în teoria mea.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

4 COMENTARII

  1. Domnul Marmureanu apreciaza blocurile comuniste ca fiind rezistente. Nu, nu mai sunt rezistente de cand bormasina se gaseste la promotie. Blocurile comuniste sunt gaurite cu bormasina in toate directiile de catre toti proprietarii de tip dorel. Despre blocurile cu spatii de magazine la parter nici nu mai e vorba. Sunt decupate in structura de rezistenta in interesul spatiului comercial.

  2. Hopa,a aparut din nou marmurici,sa ne cutremure putin inteligenta,ca adormise …i-auzi,frate : DISPARE MAREA MEDTERANA SI AFRICA SE RUPE,NICI MAI MULT,NICI MAI PUTIN! CUM VIN ALEGERI,GENERALE IN SPECIAL IN ROMANICA,APAR SI MARMURICII DE SERVICIU AI KISELEFFULUI!

  3. O surpriza neplacuta ,ati umplut pagina cu mii de anunturi publicitare bagate printre articole!Foarte obositor de gasit rubrica de comentarii..ati facut asta intentionat,sau de nevoie?Oricum,cei care nu au timp de pierdut,adica cei ce nu traiesc din postari,nu vor mai intra si pe un al 2lea site de felul „comisarul.ro”..

  4. Iar ne abureste Marmurã cu ineptiile lui. Pãi la câte nãzbâtii si bazaconii a scos din el în ultimii ani, ar putea lua Pulitzer-ul pentru fake news. Si Oscarul pentru thriller (citeste creare de panicã fãrã motiv). Sigur cã e comod sã anunti cu serenitate un cutremur devastator peste 20 de ani când tu ai deja… 80 🙂

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -