Liviu Dragnea ar trebui să-şi înceapă anul la DNA, căci astăzi este citat de procurori pentru a-i fi comunicate rezultatele expertizei efectuate în dosarul Tel Drum.
Dar liderul PSD, cel mai probabil, nu se va va prezenta azi la sediul DNA. A dat deja semnale în acest sens: zilele trecute personal, la Antena 3, iar ieri prin avocata sa. „Va merge un avocat”, a spus Flavia Teodosiu, apărătoarea lui Dragnea.
L-a împuternicit pe „Ciordache” pentru toată luna ianuarie
Există informații că Liviu Dragnea ar fi plecat deja din țară, pentru o vacanță prelungită într-un paradis exotic, alături de mult mai tânăra lui iubită, Irina Tănase. Destinația ar fi Maldive, unde liderul PSD a mai fost şi în 2017, când a pescuit peştele-spadă, aşa cum s-a lăudat la întoarcere.
Tot peştele-spadă e ținta sa şi în această iarnă, în liniştea Oceanului Indian, deşi e aşteptat cu „sabia dreptății” la sediul DNA.
Un indiciu în plus că Dragnea va fi mai mult plecat în perioada următoare: liderul PSD şi-a delegat atribuţiile de preşedinte al Camerei Deputaţilor vicepreşedintelui Florin Iordache, potrivit deciziei publicate sâmbătă, 29 decembrie, în Monitorul Oficial.
Nu e clar nici unde şi-a petrecut Revelionul. Dragnea a apărut în câteva poze lângă un brăduț împodobit, alături de Irina Tănase, dar locul rămâne un mister: în țară sau în străinătate?
„Vizită de stat în Vaslui!”
Joia trecută, Dragnea a spus la Antena 3 că s-a gândit să facă şi experimentul de a nu se prezenta în fața procurorilor „dacă va fi citat”, invocând „o vizită de stat în Vaslui”.
Întrebat dacă mai este citat la Parchet, Liviu Dragnea a răspuns: „Să nu mă duc! Vizită de stat în Vaslui. Păi, şi acum sunt răcit. Totuşi, este un drept al unul om să nu vină. Nu ştiu dacă mă cheamă, dar am înţeles că mă cheamă Uncheşelu” (procuror DNA).
ce de cartite pesediste in dna-ul ala.. peste tot sunt kgbisti, sovietici infliltrati de rusia..pardon psd
Ce vedem in foto?! Vedem o nepotica in capot bucuroasa ca l-a prins pe bunicu’ in timp ce se juca de-a mos craciun si ii punea sub brad cadourile din sac.Cam pupacioasa nepotica si cam vestejit bunicu’.
Nu el era acela care o barfea pe Carmen Iohannis ca nu s-a dus la Parchet?