Știți de ce s-a prăbușit cu blesteme, cu urlete, cu amenințări chiar teroriste, toată șandramaua asta suveranistă? De ce mai stau ăștia în sevraj la poarta arestului?
Pentru că, în mintea lor, Georgescu era leacul, miracolul, era cel care le oferea ce n-au avut și au râvnit toată viața. Școală, diplome, copii frumoși și isteți, bani, case, vacanțe în Maldive, femei frumoase, bărbați bine, mașini de lux, 3.000 de euro salariu.
Leacul Georgescu le-ar fi transformat garsoniera aia insalubră din Drumul Taberei, i-ar fi găsit un serviciu copilului cel mare – proaspăt ieșit din închisoare –, le-ar fi achitat restanțele la asociație, le-ar fi redat tinerețea de la Apaca.
Ar fi năvălit în Cosmopolis, în Tunari, în Corbeanca și ar fi confiscat casele de acolo.
Georgescu ar fi fost butonul care transformă viața lor amară într-una a răzbunării: în fruntea batalioanelor patriotice îi arestau pe corporatiștii din Pipera, îi băgau la dubă pe ochelariști și feministe.
Georgescu era acatistul lor, pe care-l scriu la biserica în care se roagă așa de-a oarba și buna de la deal, și cumnatul Gore, și mătușa Rica, aia care i-a luat pământul de la Priloage.
Georgescu era poarta stelară. Era inelul din Arabela. Era elixirul vieții.
De aceea, șocul a fost imens și unii au cedat psihic. Sevrajul îi duce la poarta penitenciarului, sperând într-o minune. Că de fapt nu asta e realitatea și că brusc, ca un diamant, va apărea acest personaj pe poarta închisorii.
Nu, ei chiar cred că sunt milioane pe străzi, că toată lumea e la fel de ratată ca ei. Ei trăiesc în acest univers paralel, întunecat. Și nu au cum să iasă.
