Peripețiile judiciare ale fostei primărițe a Sectorului 1, Clotilde Armand, pentru o decizie onestă, 100% transparentă, cu prejudiciu zero, arată că jihadul mafiei politico-judiciare împotriva taberei reformiste nu a început cu Ciprian Ciucu și Dominic Fritz, ci mult mai devreme.
De altfel, ”franțuzoaica” a punctat astăzi: ”Prima dată când a sunat Lia a fost la Sectorul 1. Înainte să se știe de materialul jurnaliștilor Recorder. Patru procurori s-au succedat în instrumentarea dosarului. Completul de judecată a fost schimbat peste noapte”. ”Lia” este sinistra Lia Savonea.
Clotilde Armand: ”La momentul plângerii, ANI era condusă de fratele unui PSD-ist din Ministerul Agriculturii, iar acum este condusă de fostul consilier al lui Mihai Tudose (PSD)”.
Clotilde Armand (53 de ani), fosta primăriță a Sectorului 1 în perioada 2020-2024, a fost condamnată la un an de închisoare, sub acuzația de folosire a funcţiei pentru favorizarea unor persoane, printr-o decizie pronunțată luni de Judecătoria Sectorului 1 București. Aplicarea pedepsei a fost amânată pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani.
Instanța a mai decis: ”Stabileşte inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii exercitarii dreptului de a fi alesă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptului de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 3 ani, care se va executa în cazul anulării sau revocării amânării aplicării pedepsei principale”.
Decizia nu este definitivă, iar Clotilde Armand a anunțat, pe Facebook, că o va ataca în apel. Ea plătește scump o faptă care cel mult poate fi numită neglijență, fără nicio legătură cu corupția sau cu reaua-credință. La sesizarea Agenției Naționale de Integritate (ANI), condusă de un PSD-ist, Parchetul Sectorului 1 a trimis-o în judecată pentru că primărița a semnat o dispoziţie prin care s-a desemnat manager al proiectului ”Îmbunătăţirea capacităţii administrative locale privind dezvoltarea, implementarea şi promovarea măsurilor anticorupţie”.
Ca urmare a acestui act, primărița a câștigat ”imensa” sumă de 18.720 de lei (aproape 4.000 de euro) în 4 luni (aprilie – iulie 2022), ca manager de proiect, astfel:
- aprilie 2022: suma de 3.744 de lei;
- mai 2022: suma de 5.616 lei;
- iunie 2022: suma de 3.744 de lei;
- iulie 2022: suma de 5.616 lei.
Majoritatea primarilor din România primesc o asemenea indemnizație, doar că ei au grijă ca dispoziția să fie semnată de un viceprimar, adică un subaltern al său – și totul e perfect legal!
Apropo: pentru acești bani, un PSD-ist ”care se respectă” nici nu se apleacă să-i ia de pe jos! Acolo e cu cutii de pantofi, dintre cele mai încăpătoare…
Clotilde Armand a plătit deja cu pierderea mandatului de senator pe care l-a obținut la alegerile din 1 decembrie 2024. Acum, conform deciziei de azi, nu mai are nicio interdicție de a candida sau a ocupa o funcție publică, dat fiind că pedeapsa i-a fost suspendată.
În comunicatul ei de astăzi, Clotilde Armand face trimitere directă la Lia Savonea, președinta Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ) și fostă șefă a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), pentru faptul că a fost transformată abuziv într-o țintă.
Anunțul făcut azi de Clotilde Armand
”Astăzi, Judecătoria Sectorului 1 a dispus amânarea aplicării pedepsei în dosarul privind presupusul conflict de interese, după ani întregi de hărțuire prin instanțe într-un dosar penibil, pornit în urma unei sesizări venite dinspre PSD și ajuns să fie judecat în acest context pe care îl cunoaștem cu toții.
Să fie foarte clar: instanța a stabilit astăzi o pedeapsă de un an, dar a dispus amânarea aplicării acesteia. Nu există niciun prejudiciu stabilit în acest dosar. Zero lei. Și PSD-iștii știu asta.
Nu vorbim despre executarea unei pedepse cu închisoarea sau despre alte năzbâtii din retorica PSD-istă.
Hotărârea nu este definitivă. O vom ataca în apel. Am susținut de la început că am acționat legal, cu bună-credință și fără să urmăresc obținerea vreunui folos necuvenit. Voi lupta până la capăt, inclusiv pentru că există foarte multe întrebări legate de parcursul acestui dosar.
Puțină lume știe că prima dată când a sunat Lia a fost la Sectorul 1. Înainte să se știe de materialul jurnaliștilor Recorder. Patru procurori s-au succedat în instrumentarea dosarului. Completul de judecată a fost schimbat peste noapte. Și mai sunt multe alte «necunoscute» despre care voi vorbi la momentul potrivit.
Ani de zile, acest dosar a fost folosit ca armă politică. Am fost declarată «penală» de adversarii mei înainte să existe o hotărâre definitivă. Unii mă vedeau deja la pușcărie. Alții îmi anunțau sfârșitul carierei politice.
S-au grăbit.
Îmi continui activitatea și îmi continui lupta în apel, cu aceeași determinare de până acum. Le mulțumesc tuturor celor care au înțeles că justiția trebuie făcută în instanță, pe baza probelor, nu la televizor și nu la comandă politică.
P. S. Și ca să fie limpede pentru cei care s-au grăbit să-mi încheie cariera politică: în baza acestei hotărâri, nu am în acest moment nicio interdicție în vigoare privind dreptul de a fi aleasă și de a candida. D-le Grindeanu, nu ne scoateți din politică prin dosare penibile și nu ne intimidați. Nici pe mine, nici pe Dominic Fritz sau pe alt om care luptă împotriva unui stat capturat. Dimpotrivă. Ne faceți și mai hotărâți.
P. P. S. ANI a fost condusă la momentul plângerii de fratele unui pesedist din Ministerul Agriculturii. ANI este condusă acum de fostul consilier al lui Mihai Tudose (PSD).”




Recunosc! Madame Armand este o luptătoare. Da’ are un tupeu nemărginit.
Părerea mea.
Stimate domnule Nicolescu,
deveniți vă rog mai concret și încercați să substanțiați putin afirmația despre tupeul nemărginit al doamnei Armand.
O zi bună in continuare!
Distinsă doamnă Tina,
Nu știu câtă substanță pot exprima, dar încerc să explic ce m -a făcut să mă exprim astfel. Anume, modul disperat pe care l-a avut după alegerile parlamentare din 2024, când a vrut să ocupe locul în Parlament care nu-i aparținea.
Cu respect vă rog, dacă vă este posibil, să-mi răspundeți cu ce am greșit. Și dacă da, de ce?!
Dle Nicolescu, as spune mai degraba ca dna Armand e o luptatoare pana la capat – are o determinare si un curaj de otzel, si cu siguranta mai multe ‘bilutze’ si testosteron decat multi dintre noi la un loc. Mai ales ca stie (ca si noi de altfel) ca actionat cu buna credinta.
I SE DA O LECTIE, EI SI ALTOR AMATORI. DRESAJ !
NU TE APUCI SA VORBESTI CA UNII SAU ALTII DIN NOMENKLATURA SUNT HOTI SI CORUPTI, DA !
CA DETIN „justitia”. SI CHIAR DACA NU AI FACUT NIMIC „ITI GASESC 100 USD IN BIBLIOTECA” SI ESTI TERMINAT.
SI DACA MAI VORBESTE MULT, CHIAR AJUNGE LA „PUSHCHERIE”.
O rog mult pe Clotilde Armand sa nu se lase! Sa lupte si sa dea de pamant cu mafiotii din justitie si cu sponsorii lor. Sa lupte si sa castige, fiindca are dreptate. Sa nu se impiedice, malversatiunile lor, valabile doar pentru prosti.
Nu numai sa anuleze sentintele ticaloase, dar sa fie despagubita pentru daunele morale, dar si pentru cele materiale pe care magistratii incorecti i le-au adus, inclusiv pentu jndemnizatiile de senator care i s-au luat.
Si il rog pe Dumnezeu sa faca dreptate in Romania, fiindcca noi nu suntem in stare. Entitati diabolice au pus stapanire pe tara si sunt pusi pe a-i desfiinta pe toti cei care cred in dreptate!
Pana unde au ajuns adevaratii infractori cu tupeul!
Conform G4Media, într-un comunicat de presă transmis luni seara, PSD afirmă: „USR este acum PARTIDUL PENALILOR ȘI CONDAMNAȚILOR ÎN FUNCȚII PUBLICE!” (https://www.g4media.ro/psd-usr-s-a-transformat-fara-rusine-in-partidul-penalilor-si-condamnatilor-in-functii-publice.html)
Iata de ce s-a straduit Lia! Ei fura, ei isi pun neamuri, fufe sau complici fara o minima pregatire in domeniu la conducerea unor institutii, ei au risipit banii publici si au bagat tara in faliment, dar tot ei au uriasul tupeu de a arata spre altii. Si asta, fiindca si-au facut un complice din institutia care se numeste justitie.
Justitio, nu-ti este nici acum rusine?
LA CE PRIVILEGII AU SI CE MILIARDE LUATE DE LA POPULIME LE DA MISIONARA, DE CE LE-AR FI ?
fura miliarde si le reprosaza la cei din opozitie ca au o virgula in plus si s-au capatuit cu 5-600E!??
Asa vom vedea primari ce nu mai semneaza nimic.
Eu am destui colegi, in diferite domenii, care nu mai vor sa lucreze in tara, lucreaza pentru firme de afara. Aici au voie doar firmele de casa?…
DETIN ‘justitia’ SI SUNT PROTEJATI DE SECURITATE.