Am încredere în națiunea noastră, dar nu în sensul „aurarilor”. Ei speră că există destui oameni suficient de needucați și de naivi care să le înghită pe nemestecate minciunile, propaganda, naționalismul grețos.
Eu cred că sunt mai mulți cetățeni deștepți, care au înțeles pericolul putinismului, izolaționismului, anti-occidentalismului, protocronismului, securismului, ceaușismului și legionarismului amestecate într-o ciorbă toxică.
Eu sper că oamenii raționali, care în 35 de ani de libertate au prosperat, s-au educat, au călătorit, s-au destupat la minte, se vor mobiliza in extremis și vor bloca accesul spre Cotroceni al unuia ca Dementescu, Simion, Puric sau ce mai inventează partida securiștilor pensionari (speciali, evident; și odihniți, că se înfig în pensie pe la 45-50 de ani).
Așa au pierdut Năstase, Geoană, Ponta și Dragnea – exponenți ai mafiei securiste. Lumea a înțeles pericolul. Fiecare dintre aceștia ne-ar fi deturnat înspre autoritarism de tip rusesc. La fel va pierde Dementul sau oricine îi va lua locul.
Românii nu vor accepta în 2025 să se întoarcă la ceaușismul anilor ‘80. Ar fi prea de tot.
***
Cine scrie azi “un ou”, mâine va vota un bou! :)))
***
Dacă așa stau lucrurile cu adevărat, Nicușor Dan va fi viitorul președinte al României. Între un geniu matematic, un securist dement și o hahaleră nu e greu să alegi, dacă ai un minim discernământ.
Nicusor este predominant liderul intelept, ganditor, analitic. Cartezian. A demonstrat asta in mandatul de primar si aparitiile publice. Este votat de cei ca el, si bine fac. Ar trebui sa invete sa se adreseze si celorlalti.
In Lasconi predomina liderul grijuliu, iubitor si empatic. Este un om bun si capabil.
Maia este liderul inocent, luminos, drept, in care se poate avea deplina incredere. Si asta este garantat. Este un lider aproape nepantean.
Trump se doreste si este liderul stapan, impune ordine si control strict. Daca nu ii convine ceva, “scoate cureaua”.
Basescu este un lider divers, complex, cum sunt si Musk si Zelenski.
Musk este liderul magician, liderul explorator si putin joker, joker pentru ca el chiar isi perminte, nu cred ca ne permitem noi, restu lumii.
Zelenski este liderul erou si luptator, ganditor, analitic dar si grijuliu pentru ca s-a aflat si se afla in cel mai greu context.
Urmatorul mimeaza.
CG se vrea liderul erou, luptator. Este limpede ca in vremuri grele populatia slabita si inspaimantata ar vrea ca un erou sa ridice toate greutatile. Cum se intampla doar in lumea Marvel. Pentru ca cei doi C apar nedespartiti, ea completeaza cu trasaturi de lider iubitor si grijului. In felul asta ia din voturile pe care le-ar primi Lasconi. Intreg anturajul completeaza curtea liderului ce intra in cetate erou pe cal alb.
De ce in sondaje iese tot oul? Pentru ca tremura lumea sub patura de frica?
Să dea bunul Dumnezeu să vă iasă predicția, dle Papahagi.
Dan nu e doar un ‘geniu matematic’ ci un politician foarte bun. Avem pe cine alege, asa cum Moldova a putut s-o aleaga pe Maia Sandu.
Dupa 35 de ani rasuna peste tara zicala unui batran liberal, ori taranist,,Capitane nu fi trist , garda infloreste prin partidul comunist,,( poate nu am redat-o intocmai!)…omul obisnuit este de-a dreptul indragostit de acest impostor si de venirea pe cai mari a marelui urs, ce frumoase sunt versurile lui Nicu Kovaci in melodia compusa de el , pentru PHOENIX- In umbra marelui urs-…oare ne vom intoarce in anii de dinainte de 1990?!
Impostorii si mai ales coruptii care au decimat aceasta tara pot sta linistiti…averile lor sunt bine merci in bancile din Occident!
Pacat ca omul obisnuit care a muncit din greu in Occident ( nu in Rusia!) va fi carne de tun in slujba marelui urs asemeni nord coreenilor care au luptat in Ucraina alaturi de rusi, ( au fost ucisi), nu gandesc constient ce vor TREBUI sa VOTEZE!
Pacat…mare pacat!