Toată mascarada din ultimele zile, inclusiv așa-zisa ieșire de la guvernare a PSD și propunerile din interiorul PNL privind candidatura lui Crin Antonescu, reprezintă manevrele lui Klaus Iohannis, dezvăluie Adrian Hatos, senator liberal în legislatura 2020-2024. Șeful statului e mână-n mână cu Marcel Ciolacu (PSD) și cu o parte a PNL, toți urmărind blocarea reformelor și menținerea la putere în formula actuală. Iar pentru asta trebuie încolțit și pus cu botul pe labe Ilie Bolojan, mai scrie senatorul de Bihor, care-și încheie astăzi mandatul.
Pe scurt, întregul scandal, precum și inițiativele aparent „independente“ din PNL, au rolul de a-l pune în defensivă și de a-l aduce la ordine pe Ilie Bolojan, președintele interimar al partidului. Totul e orchestrat de Iohannis, cu ajutorul lui Ciolacu și al unor fideli din interiorul PNL. Scopul președintelui, care începând de sâmbătă va deveni ilegitim (mandatul i se încheie pe 21 decembrie), este de a stopa reformele și de a opri apropierea PNL de USR.
Faptul că Adrian Hatos (52 de ani), senator de Bihor și apropiat al lui Ilie Bolojan, a făcut această postare public, pe Facebook, arată că tabăra care a preluat conducerea a aflat de jocurile lui Iohannis și de complicitatea acestuia cu PSD. Toată lumea construită de Iohannis în ultimii 10 ani fierbe acum de teama că ar putea începe procesul de demolare a privilegiilor și pierderea puterii.
Mai jos, explicațiile lui Adrian Hatos.
„Aripa KWI a establishmentului (PSD + o parte din PNL) este exasperată de insistențele lui IB pe reforme, îl bănuiește că intenționează să candideze la ceva poziție serioasă și îi reproșează că nu e suficient de combativ cu USR-ul“
„Vă zic eu ce se întâmplă.
Cred că dramoletele din ultimele ore indică o contestare concertată a poziției lui Ilie Bolojan în PNL și în negocierile din coaliție. Printre altele, KWI l-a plesnit pe Ilie Bolojan al nostru cu mâna lui Ciolacu ca să-l aducă înapoi la ordine și l-a pus în defensivă atacându-i frontal aghiotantul cel mai important, Ciprian Ciucu.
Iar propunerea lui Crin Antonescu pentru președinte este o contestare aproape pe față a liderulului PNL venită chiar din interiorul partidului. Bun, asta e la «și altele».
Impresia mea e că aripa KWI a establishmentului (PSD + o parte din PNL) este exasperată de insistențele lui IB pe reforme, îl bănuiește că intenționează să candideze la ceva poziție serioasă (președinte, gen) și îi reproșează că nu e suficient de combativ cu USR-ul.“
REFORMELE AU INCEPUT ?
„O nouă lovitură pentru buget dată de CCR. Curtea Constituțională a decis că supra-impozitarea pensiilor magistraților e neconstituțională”
SI-AU LUAT COMPENSATIA PENTRU PRESTATIE?
Stelian Tanase
„Cel mai încurcat în acest spectacol de Bălăceanca, rămîne electoratul. Minţit şi înşelat, iluzionat de scamatori politici vreme de 35 de ani. Nu mai ştie ce să creadă şi pe drept cuvînt. De ce alianţa pesedisto-liberală care a fost toxică pînă adineauri, e acum bună şi e livrată proştilor care merg la urne încă două duminici ca salvarea bietei Românii. De ce ar vota „poporul” acum scamatoria asta pe care a respins-o categoric la 24 nov.? Chiar de ce? Să cred că între timp pesediștii şi liberalii şi-au dat cu deodorant pe la subsuori? Că şi-au cremuit pantofii şi nu le mai pute gura? Că s-au lăsat de găinarii, devalizări de bănci şi hoţii? Mira-m-aş şi nu am cui! E o mare dragoste aici, după cum se vede. Motivul e simplu, au jefuit spornic tot ce s-a nimerit. Şi-au angajat rudele în posturi grase, au devalizat companiile de stat, afacerile bănoase au fost toate ale lor. Normal că îşi doresc incă 4-5 ani de huzur și de îmbogăţire nestingherită.”
Catavencii 2016
„Grupul Monaco a început să se dezvăluie procurorilor din proza denunțătorilor de la beci. Treptat, conceptul de evaziune fiscală en-gros a căpătat forma unei fotografii de grup. Oameni care s-au îmbogățit din învîrteli cu statul, din corupție sau din hoție de la buget s-au adunat în principatul monegasc ca să nu plătească taxe nici măcar pe banii dobîndiți ilegal.”
„Ce contine „ordonanta trenulet”: Se taie tichetele de vacanta, se suspenda angajarile la stat, nu mai este acordata miere de albine prescolarilor si elevilor”
AU TAIAT MIEREA DE LA PRESCOLARI SI ELEVI CA SA GHIFTUIASCA specialii neamului ?
Altfelspus, CRIMINALII neamului, haitele de mafioti numite „partide” si complicii lor din Justitia la fel de CRIMINALi ca si ei. De pilda un „porc” comunisto-iliescian, lătrător pcr, pupangiu de uși pe la toate partidele, lingau si ex-turnator la secu, ajuns acum la cârma KaKaR
Va zica, PNL evident ca nu e lasat in pace de iohannis, care a mai primit de la infama ccr niste luni de mandat, puse de altfel sub semnul ilegalitatii. Ilegalitatea in cauza nu ai cui s-o raportezi, pentru ca e facuta chiar de ccr, care adauga la constitutie in cel mai marsav mod(face exact ceea ce trebuie sa faca, asa i s-a stabilit prin constitutia iorgovan&iliescu).
Pe de alta parte, scarbosul de barna, chiar daca oficial e dus dracului la Bruxelles, continua sa controleze usr, bunaoara cand dau cu ochii de ghinea la tv, cu mesaj contondent si brutal, stil pe care de o vreme(vreo luna) usr nu-l mai folosea. Lasconi apare si arunca masa-n cap tuturor marti, 17 decembrie, cu cerinte etc. etc. Asta se intampla exact dupa 16 decembrie, cand Nicusor Dan si-a anuntat candidatura la prezidentiale. De ce nu-l inghite barna pe Nicusor Dan? Pai cum sa-l inghita, cand Nicusor Dan stie foarte bine ce si cine e barna? Un suficient imbuibat, cu loc caldut pentru el si neamul lui, nevasta-sa la omv de zeci de ani etc., om fara nicio viziune, atent doar la traiul bun si de huzur.
Si iata cum ambele partide, pnl si usr, independent de psd, propriu-zis, sunt dinamitate din interior, si ca sa puna motul la toata aiureala asta, apare si ciolacul, si-ala cu probleme de sustinere in psd, iar Romania este data peste cap din cauza tuturor acestor cretini, pentru ca, absolut sigur sunt prosti oameni politici. In toata aceasta bulibaseala, singurii oameni cu simt al situatiei, sunt Kelemen Hunos si Nicusor Dan, care a spus din prima, cand a auzit de retragerea intempestiva a ciolacului, ca e posibil sa fie tehnica de negociere. Dupa anuntul lui Nicusor Dan, usr si Lasconi au intrat in stare de campanie, iar ciolacul la fel, de ceva vreme, de cand cu mesajele zilnice de pe tiktok.
De curiozitate, ieri m-am uitat daca mai exista in codul penal infractiunea de „subminare a economiei nationale”, pentru ca ce fac psdistii si anteriorii pnlisti+iohannis asa se numeste. Nu mai exista articolul in cauza, a fost scos din editia codului penal 2011, prim-ministru tariceanu, ministru al justitiei predoiu, dupa usl 1.0 in 2010. Context : in 14 decembrie 2010 fusesera inculpati tocmai pe acest articol o gasca de hoti ordinari cu unu ioan niculae cap de lista. Oamenii devalizasera romgaz-interagro, si scotandu-se articolul din codul penal, au fost inculpati pe alt articol mult mai usurel, care, dupa ce dosarul s-a lalait prin justitie, ajunge sa faca doar vreo 3 ani de parnaie. Infectia uselista care-acuma vrea sa scoata iar capul la lumina, prin crin antonescu, are la baza cleptocratia de stat care-a confiscat Romania inca din anii ’90, si-atunci de ce sa te miri ca romanii ajung sa creada intr-unul ca georgescu, ce le promite curatenie morala(de parca el stie ce-i aia)?
Fumigene făcute de un senator papagal de Bihor (AH52)….” o parte din PNL”…. spune concret: nume, prenume, funcție…. altceva e vrăjeală!!!
Hatos nu mai e senator Pnl, din acest motiv debiteaza. E plina politica de caractere, dar cei mai tradatori, pres-balama tot penelistii raman. De la pesedisti oricum nu avem nicio pretentie.
USL=PNL=PDL=PSD=FSN urmașii asasinilor din 1989 care au ucis ca sa confiste România si sa o jefuiasca pentru a se imbuiba ei si camarila lor de criminali, cu ajutorul complicillor din Justitie, la fel de criminali ca si Iliescu & Co. In istori evor ramane alaturi de cei mai odiosi indivizi, cu lovitura de stat care i-a ingrasat pe ei a facut ca 30% dintre români sa plece in exil si sa scuipe cu scârbă in urma lor.
Pnl-ul anilor ’90 nu a fost asa, erau in el oameni de mare caracter, cel putin in Ploiestiul meu, dar asa erau si-n rest, sunt convinsa. Oameni care facusera inchisoare politica, detinuti politici, nu toti tradatorii si muhaielile. Pnl s-a stricat iremediabil cand a venit turnatorul securist quintus la conducere, asta l-a primit in partid foarte cordial pe sobolanul corupt patriciu, care-a si dat ortul popii cand era judecat pentru hotia petrom. Se spune ca n-a murit deloc, ci a sters-o prin lume, cu tot ce-a furat. Acesti doi nemernici au distrus pnl si l-au adus in situatia de azi. Aaaa, si ca sa-i puna capac, a venit in 2010 gunoiul de crin antonescu, ce l-a bagat in usl, si gata cu un partid istoric. Poate s-o spala in timp, cu un om ca Bolojan in frunte. Aveau o sansa, daca nu mai ramanea scarba de iohannis in continuare mufat la partidul asta.
@Constantinescu Gabriela: Pentru conformitate: Quintus: legionar-comunist-„liberal”.
Manevrele lui Klaus Iohannis pentru a impiedica modernizarea tarii nu sint, de fapt, ale lui Iohannis, ci ale grupului (imens) de securisto-sereisti, din rindurile carora se trage KWI, si pe care grup il serveste (pentru ca acesti securisto-sereisti l-au pus pe jiltul de presedinte), si care grup este speriat (si pe buna dreptate!), ca, prin modernizare, acesti securisto-sereisti toxici si bolnavi la minte (cum este Calin Georgescu, de exemplu) isi vor pierde PENSIILE SPECIALE. Si, apropo: se tot vorbeste de taierea indexarii pensiilor si a cresterii salariilor, dar nu se scoate nici o vorba (din nou!) de eliminarea pensiilor speciale! Sictir pensionarii speciali!!!
@Dan Pleșoianu: Da’ și noi, ca popor, așa le facem jocurile nemernicilor din vechea și noua Securitate.
Cum să nu sugă ăștia din noi toată seva? Întreb și eu ca prostul/vita.