Intrarea în scenă a lui Nicușor Dan resetează total ecuația alegerilor prezidențiale. Din acest moment, toare taberele relevante sunt nevoite să-și refacă planurile. Șansa sau neșansa lor – diferă de la caz la caz – este că primarul Capitalei nu este un simplu candidat, ci candidatul-instituție.
Nicușor Dan repetă, cu mici amendamente, scenariul din 2020: șah și mat. Și atunci, matematicianul a pus partidele în fața faptului împlinit: anunțându-și candidatura ca independent la Primăra Capitalei, le-a obligat fie să-l sprijine, fie să-l confrunte. Au câștigat cei care i s-au alăturat.
Atunci, Nicușor Dan a beneficiat din start de susținerea unui politician cu viziune: Ludovic Orban, care conducea Partidul Național Liberal. Atragerea USR în proiectul său n-a mai fost decât o chestiune de timp.
Acum, Nicușor Dan a ridicat miza: nu mai cere doar votul bucureștenilor, ci pe cel al tuturor românilor. El încearcă să convingă un electorat mult mai variat, inclusiv pe cel rural și pe cel din diaspora, că i se potrivește nu doar haina de primar al Capitalei, ci și sacoul de președinte al României.
De data asta, nu mai pornește cu avantajul susținerii necondiționate de vreun partid parlamentar. PNL nu-l mai are în frunte pe Ludovic Orban, iar diversele sale tabere se vor ciocni înainte de a lua o decizie. Opțiunea rațională ar fi să se înhame la căruța electorală a lui Nicușor Dan – singura șansă a partidului grav avariat de Klaus Iohannis să revendice cumva o nouă izbândă în cursa spre Palatul Cotroceni. Alternativele PNL sunt fie umilința unei înfrângeri severe (dacă va avea un candidat propriu), fie catastrofa unei noi asocieri cu PSD (în susținerea unui candidat comun, altul decât Nicușor Dan).
Nici USR nu are de ales: Elenei Lasconi i-ar fi fost greu și dacă ar fi candidat singură pe „culoarul USR”, nesusținută de PNL. Acum, la concurență cu Nicușor Dan, bazinul ei electoral se subțiază dramatic. Primarul Bucureștiului va avea întordeauna un ascendent în fața primarului unui orășel de sub 30.000 de locuitori. Mai e și comparația între un medaliat cu aur la Olimpiadele internaționale de matematică și o absolventă de facultate particulară la Deva…
Chiar dacă în primă fază a fost iritat de anunțul lui Nicușor Dan (intempestiv și nu prea), USR nu va avea de ales: în curând îl va adopta pe candidatul Nicușor Dan, aliniindu-se în spatele acestuia. Doar așa va putea fi parte dintr-o victorie prezidențială.
Sigur că e nedrept și pentru Elena Lasconi, și pentru USR, dar viața e plină de nedreptăți, iar politica și mai mult. Primărița din Câmpulung Muscel era calificată în finala prezidențială și avea șanse mari să se instaleze la Cotroceni pentru următorii 5 ani (mobilizarea de la turul 2 ar fi curs în favoarea ei). Dar PSD și Marcel Ciolacu nu puteau accepta o asemenea umilință, așa că s-au agățat de lucrătura rusească în favoarea candidatului manciurian Călin Georgescu și au anulat alegerile, salvând țara de pericolul pe care tot ei l-au creat (prin inacțiunea instituțiilor pe care le parazitează).
USR ar fi preferat, evident, să-și trimită la Cotroceni chiar șefa de partid. Victoria ar fi fost totală, cu viziblitate sporită în următorii ani și cu alt potențial electoral în 2028. Dar n-a fost să fie: de data asta, USR a avut în față doi inamici cumpliți – unul intern (PSD și sistemul său clientelar), altul extern (Rusia agresoare, cu suport tehnologic chinezesc).
Chiar și PSD și-ar mai atenua gustul amar al înfrângerii prezidențiale dacă l-ar susține pe primarul Capitalei. Preferabil, în turul 2, în finala dintre Nicușor Dan și candidatul suveranist/extremist/izolaționist, oricare ar fi acela. În turul 1, PSD ar trebui să meargă cu un candidat propriu, ca să-și primească pedeapsa încă o dată!
Dacă totuși, printr-o anumită împrejurare, reprezentantul PSD ar ajunge în finală, el ar fi înfrânt clar de Nicușor Dan.
Primarul Capitalei are un avantaj suplimentar, o adevărată „nucleară anti-extremiști”: îl lasă pe un eventual candidat suveranist/extremist/izolaționist (să zicem, Călin Georgescu, în caz că va mai fi în joc) fără atributul „e candidat independent”. Vreți candidat independent? Luați de-aici candidat independent, dar unul serios – Nicușor Dan!
În concluzie, USR și PNL (dar și unele partide mai mici, neparlamentare) sunt așteptate să anunțe că-l susțin pe Nicușor Dan și renunță la candidaturi proprii. Cu cât mai repede, cu atât mai bine! Sondajele serioase vor arăta, în curând, că altă soluție nu (mai) există.
Oare nu e sah si mat si la bucurestenii care l-au crezut cand a cerut donatii si de la ei,dar si de la partidele de dreapta,pentru a candida la primarie?Intreb si eu,pentru ce am votat si la primarie si la referendum,noi,bucurestenii convinsi ca este un om de cuvant,serios si implicat sa termine ce a inceput? Dar ce,bucurestenii sunt niste turme de oi sa fie dirijate dupa cum vrea un oportunist sau altul? Imi pare rau,am votat Lasconi,nu votez sa vina Firea&asociatii la primarie.In videoclipul postat pe pagina sa,invoca politicienii care nu au facut nimic pentru „popor”,dar crede ca am uitat cat de tare s-a caciulit la ciuca,mai mult decat la oricsre alt partid democrat care l-a sustinut neconditionat? Nu este fair play ce a facut,practic i-a pus pe toti,mai ales pe USR si pe bucuresteni in fata faptului implinit,ca daca nu va fi el atunci un slt georgescu,nu?
Doamna, faceti multe acuzatii la adresa lui Nicusor Dan, fara dovezi, evident, ca-n ziua de azi putem spune orice, fara sa si dovedim. Ce e mai ciudat in mesajul dvs. este ca recunosc lucruri pe care le spun psdistii de ieri incoace, impotriva lui. Ca psd spune prin zeci de guri aceleasi lucruri se explica simplu prin ordinul pe unitate dat asupra unei probleme, asadar intrebarea mea este urmatoarea : sunteti psdista?
Domnule Cartianu,cititi si interviul colegului dvs de la Aktual24 cu politologul Alexandru Gussi si spuneti-va si dvs parerea dupa aceea…daca este normal sau nu ca primarul de abia ales de bucuresteni sa faca jocul comasatilor care vor sa scape pur si simplu de Elena Lasconi si USR..
Doamna, cu asa ziar online v-ati gasit sa veniti aici? Pai Aktual24 este persona non-grata de vreo cativa ani, haideti, zau! Ce argumentatii sucite si rasucite, mai bine spuneti cu subiect si predicat ca Nicusor Dan strica tot felul de planuri, si nu va place, aveti ceva cu un dublu medaliat olimpic la matematica, in pozitia de candidat prezidential, intr-o tara unde orice inalt post se da doar la calcule si socoteli politice intre partidele astea spurcate – psd, pnl, udmr.
Cucoana trumpista,te-ai trezit din somn si vorbesti aiurea…vezi-ti de margelele dumitale si lasa comentariile la alte comentarii,nu ma intereseaza parerea dumitale despre ce parere am eu.
Alexandru Gussi face o analiza pertinenta si e clar ca Nicusor Dan o scoate pe Elena Lasconi din ecuatie. Insa orice om rational intelege ca Lasconi a beneficiat de o conjunctura foarte favorabila, cu candidati extrem de slabi pentru a ajunge miraculos in turul 2. In situatia actuala, cu Simion (probabil) unic candidat suveranist si un alt candidat din partea PNL+PSD+UDMR (probabil mai bun decat Ciucalacu), Lasconi nu mai are forta necesara pentru a castiga. Aceasta analiza au facut-o multi oameni care l-au propus pe ND (si probabil ND insusi). ND est singurul care are forta de a strica jocurile sistemului care se indreapta spre o noua finala intre Simion si un om agreat de PSD. Ideea este ca ND are capacitatea de a face mai multe lucruri bune ca presedinte si, in cel mai rau caz, ramane la primarie…
Dacă Simion ar fi candidatul de extremă-dreapta, situația ar fi confortabilă pentru ceilalți contracandidați. Simion nu e credibil şi rezultatul lui Georgescu l-a surpris şi pe el. Nici măcar Babacul nostru nu l-a votat, zice el, în primul tur.
Valul complotist georgist e în stand-by, n-a murit nici nu s-a disipat ci e menținut cald de câțiva animatori mai inteligenți pe rețelele sociale, în aşteptarea intronizării lui Trump la Casa Alba. Acest electorat stabil şi aş spune fanatic e convins că Trump va impune României candidatura lui Georgescu “ în numele democrației” prin amenințarea cu sancțiuni americane.
Trump e imprevizibil, însă în ceea ce priveşte Europa e inextricabil aliniat avizelor lui Vladimir Putin.
Foarte bun articol, d-le Cartianu, l-am citit cu multa placere. Ieri am fost pur si simplu fericita, daca mai e posibil acest sentiment in Romania anilor 2024, cand se anuleaza alegeri! Mi-aduc aminte exact supararea profunda pe care-am trait-o in 6 decembrie, dupa atacul ccrist, si-o singura idee am avut atunci : o asa ingrozitoare actiune nu poate avea drept compensatie decat o sansa noua pentru Romania, ca la urmatorul eveniment electoral sa avem intr-adevar un candidat prezidential care sa faca lucruri esentiale pentru tara asta, lucrurile ramase nefacute, an dupa an. Daca primarul meu din Ploiesti, care e tot fost usrist, ar decide sa candideze maine la pprezidentiale cu reale sanse, as fi mandra de el, l-as sustine si l-as vota, nu m-as opari toata ca moare Ploiestiul fara el, l-as ceda tarii, care are mult mai multa nevoie de el. De-asta nu inteleg aiurelile-astea, ca lasa Bucurestiul, si aoleo! Pai da’ ce, pleaca-n alta tara? Pleaca-n alt oras? E tot in Bucuresti, influenta lui ar fi mult mai mare. In plus, matematician fiind, stie grafuri, si de-asta se pricepe sa-i aduca pe toti la masa, are habar de negociere, nu ca dobitocii din parlament, guvern si de la partide.
După cum reacționeazǎ extrema dreaptă (sunt toți furax) e clar că Nicusor Dan e o opțiune absolut valabilă. O persoană care s-a bătut cu sistemul, care nu poate fi acuzat de corupție, care nu are schelete ca Georgescu (extratereştri, nanocipuri, oculta mondială şi occidentul degenerat) nici poziții pro-ruse care pot crispa electoratul imun la teoriile complotiste ale lui Georgescu şi care permite alegătorilor lambda să dea o palmă clicii de hoți care i-au adus la capătul răbdării.
Nu mai e timp de dezbătut, nici de întors, Nicuşor Dan trebuie susținut din toate puterile. Intrați puțin pe rețelele sociale şi inserați-vă în discuții, o să vă ingroziți. Extrema dreaptă georgesciană nu are nimic de-a face cu extrema dreaptă occidentală ( care este oarecum civilizată, în sensul că acceptă dezbaterea). Georgescu are în jurul lui un bloc constituit de 2-2,5 poate până la 3 milioane de persoane spălate pe creier, schimonosite de ura împotriva occidentului, fani absoluți ai masurilor putiniste şi a Rusiei şi care ( țineți-vă bine că nu glumesc) fac liste de “trădători” care trebuie omorâți, citez “ei şi copiii lor” .
Uitați-vă la siguranța cu care Georgescu afirmă că el e deja presedintele României. E nevoie de peste 3 milioane de voturi, de mobilizat toată lumea, dacă nu vrem să ne trezim cu o dictatura ca cea franchista. Oamenii aştia ştiu ce fac: ura savant îmbracată în haina “păcii” şi a “iubirii”, dar care rabufneşte la cea mai maruntă opinie contrară complotismului cu care se hranesc, e pur şi simplu înfiorătoare.
nevoie ca de aer de politicieni destepti, cinstiti si transparenti care sa stie sa ia decizii bune si sa ne rezolve problemele. Ne-am saturat de papagali care au furat pe persoana fizica partidele. Deci exclus candidat Psd sau prea putin un candidat comun al dreptei pentru 3-4 mil de voturi. Nicusor Dan este cel mai potrivit candidat.