miercuri, noiembrie 27, 2024
AcasăPolitică„Ostașul“ pensionar special la 52 de ani intră-n luptă: Ciucă ne anunță...

„Ostașul“ pensionar special la 52 de ani intră-n luptă: Ciucă ne anunță că-și depune candidatura la prezidențiale dacă-l lasă partidul. Iar partidul n-are nimic împotrivă

-

Generalul Nicolae Ciucă, pensionat la 52 de ani cu 4.000 de euro pe lună, a anunțat că își va depune candidatura pentru postul de președinte al României dacă, desigur, va fi lăsat de PNL, partidul pe care-l conduce. Liberalii au pompat până acum milioane de euro în promovarea lui Ciucă, pe care încearcă să-l zugrăvească drept un om serios, „un ostaș în slujba țării“ și o persoană agreată de americani. Sondajele serioase îl dau însă, în continuare la circa 8% intenție de vot.

Generalul Ciucă trage după sine mai multe probleme. Este un plagiator, a copiat masiv în teza de doctorat – pe care nici măcar nu e credibil că ar fi făcut-o chiar el. A ieșit din activitate în plină putere, la 52 de ani, și are o pensie de 19.000 de lei (3.800 de euro) pe lună. Cu alte cuvinte, după 27 de ani de serviciu militar primește o pensie de 8,5 ori mai mare decât pensia românilor care au muncit 40 de ani (în luna mai a anului 2024, pensia medie în România era de 2.248 lei/lună).

Despre același Ciucă au ieșit la iveală informații stânjenitoare privind comportamentul în timpul pandemiei. În ședința de Guvern în care s-a stabilit strategia pentru campania de vaccinare anti-Covid, Ciucă – pe atunci ministrul Apărării – a țipat că, dacă membrii structurilor de forță, adică Armata, Poliția, Jandarmii, serviciile secrete etc, nu vor fi vaccinați primii, peste rând, Armata nu se va implica. A fost un șantaj la generalului Ciucă în urma căruia s-au creat celebrele centre de vaccinare secrete și paralele, în care militarii și ceilalți „lucrători esențiali“ din structurile de forță s-au vaccinat pe ascuns, fără să stea la rând, încă din primele luni.

În 2022, când Emilia Șercan a publicat dovezile plagiatului său, Nicolae Ciucă a blocat verificarea tezei de doctorat folosindu-se de instituțiile statului. A făcut două plângeri penale și cazul a ajuns la un judecător „agreat“ printr-o șmecherie birocratică știută în sistem sub denumirea „Coperta“, prin care e evitată de fapt repartizarea aleatorie a dosarului prin sistemul electronic. Apoi, pe fir a intrat procurorul Florența, care s-a autosesizat și a cerut teza de doctorat a lui Ciucă, astfel încât aceasta să nu mai poată fi analizată de comisia de specialitate de la CNATDCU. Pentru faptele sale, Florența a fost răsplătit regește, iar Iohannis l-a pus șeful Parchetului General.

- Advertisement -

Acum, Nicolae Ciucă a anunțat la postul de casă al Sistemului, Antena 3, că va candida la prezidențiale. În stilul său aproape neinteligibil, generalul a anunțat: „În momentul de față ar trebui să am o decizie a partidului, în Consiliul Național. Dar în momentul de față voi candida pentru că sunt președintele PNL, dar înainte de toate trebuie să obțin aprobarea partidului. Voi merge în toate filialele PNL să îmi câștig încrederea. Eu cred foarte mult în șansa mea, șansa PNL, am încredere în forța PNL, iar asta se va vedea“.

Liberalii cheltuiesc sume colosale și fac eforturi foarte mari să-l transforme pe Ciucă într-un personaj credibil. Aproape gângav, incoerent în exprimare și lipsit de orice idee, Ciucă este o apariție bizară pe posturile TV finanțate de PNL prin contracte de publicitate cu site-urile respectivelor televiziuni. Moderatorii nu știu cum să-l menajeze și să-l ajute mai mult, astfel încât să ascundă gravele dificultăți de exprimare, lipsa coerenței și incapacitatea de a emite raționamente măcar mediocre.

De vreo lună, țara e împânzită de panouri outdoor uriașe, pe marginea drumurilor, cu poza lui Ciucă și reclamă la o carte care nu există, dar care ni se spune că va fi scrisă: „Un ostaș în slujba țării“.

- Advertisement -

Iohannis a încălcat grosolan protocolul și l-a luat pe Ciucă, deși nu-l invitase nimeni pe acesta, la Summitul NATO care s-a ținut la începutul acestei luni, la Washington. Totul, pentru a li se crea românilor impresia că liderul liberalilor ar fi susținut de americani și că ar avea ceva recunoaștere internațională.

Liberalii și-au calculat că Nicolae Ciucă ar putea obține vreo 2.000.000 de voturi în turul I al alegerilor prezidențiale, ceea ce l-ar propulsa în turul II. Realitatea e mult mai dură. Sociologi și politologi independenți au explicat încă de acum câteva luni că generalul are șanse mici să atingă obiectivul. În primul rând, Ciucă nu are un public bine definit, așa cum au ceilalți candidați care se anunță la prezidențiale. El se bazează pe mobilizarea mașinăriei de partid, pe implicarea baronilor și a primarilor PNL, care vor scoate lumea din case în rural și urbanul mic, pentru a-l vota. Dar electoratul liberal tradițional nu se regăsește într-un fost militar, pensionar special care n-a muncit o zi în viața lui la privat și care este întruchiparea sistemului de privilegii care sufocă România.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* VIDEO. Donald Trump, împușcat la un miting electoral în Pennsylvania! A scăpat cu o zgârietură și a discutat deja cu Joe Biden. Atacatorul a fost ucis

* FOTO. Glonțul care zboară spre urechea lui Trump, surprins de un fotoreporter de la „New York Times”

Șeful Romarm, numit de PSD, blochează producția de armament pentru Ucraina. Sindicatele acuză sabotaj, Ciolacu știe și tace

* Justiția a decis: „furtul de un miliard de euro din vaccinuri” e o minciună odinară! PSD – condamnat să-i plătească lui Vlad Voiculescu 25.000 de euro daune morale

9 COMENTARII

    • N-are sanse. Ii vor rupe gatu Barna si ultrasii. In plus ura invidioasa si bine otetita a babaciunilor scofalcite si a sexual nedefiniților va inunda spatiul.

      1. Presedintele nu e neaparat sa fie inteles de nivelurile superioare de inteligenta. El trebuie inteles de MAJORITATE. Sunt cu siguranta oameni extrem de inteligenti, si chiar genii in Romania. Acestia nu pot fi alesi, pentru ca lumea nu-i intelege. Se cheama 30 IQ points communication cut off.

      2. Nicusor Dan este cu siguranta un geniu. Dar comunica extrem de prost, si are grave tare de caracter. Incapatanarea, aroganta si micromanagerierea sunt vizibile de la Sighetu Marmatiei. Credeti ca exista in Romania fie macar si un inginer capabil sa-i explice matematicianului Nicusor Dan conceptele de fezabilitate, mentenabilitate sau total cost of ownership? Ma indoiesc profund.

      3. Adevaratul pericol vine din partea lui Ciolacu. Comunica bine sau foarte bine cu prostii. Exact cei ce retin doar cate o propozitie scurta si emoticoane. Cei incapabili de o minima analiza. Cei carora ideea de sinteza, mai ales pe canicula, le da soc hemoragic cerebral. Astia rezoneaza foarte bine cu Ciolacu. Plus Babasha si neamurile lui. Plus toata fauna interlopa.

      4. Simion si Shoshoaca sunt capabili sa arunce Romania in aer. Este exact proiectul lor de tara.

      5. Geoana inca nu s-a scuturat de asocierile cu interlopii, iar Basescu va lovi cu sete si razbunare.

      6. Prognoza mea este ca frumoasa doamba nu va reusit sa scape de ultrasi, si nu are timp sa basculeze centrul catre ea. Apoi vedeti pe cineva capabil sa-i explice frumoasei doamne chestii ca readiness, OPSEC, sau ce un FM? Greu de presupus. Ce a inteles USR-ul cu totul din ideea de readiness este infatisat chiar in articolul de fata! Ca idee. O epidemie distructiva, cu soldati bolnavi, generali in ATI pe aparate si o invazie ruseasca cum era?

      Oricat hate ar incasa generalul, e destul de bine plasat. In plus e ca o reclama la Coca Cila. Simplu, se adreseaza nevoilor de baza. Ti-e sete? Ia si bea! E rece! Si Aburita! Punct. Nimic altceva. Minimalistic. Vrei stabilitate? Uite stabilitate. Ciuca si Punct. Nimic altceva.

      Ciolacu „da dà şi miiii”
      Lasconi vrem dar suntem coplesiti de sentimente si emotii.
      Matematicianul inca e „uimit” de povestea cu randamentele. Iar excursiile in the City of London abia asteapta sa fie povestite.
      Simion-Shoshoaca hai sa dam foc.
      Geoana cu incuscriri peste Ocean, NATO, intre Dabuleni si lumea interlopa. Poate fi un joker. Dar nu are profilul. Din spatele lui se va iti permanent chipul cret si unsuros al lui Vanghelie.

      Decideti dumneavoastra.

      La final sunt consilierii, expertii tehnici. Acuma au cuvantul piaristii, data analysts, aranjorii politici, vorbetii si comentacii, trolii, agentii de influenta ruso-chinezi, si cu siguranta diverse alte specii obscure, rare sau chiar esoterice cu totul. Asta e jocul democratic.

      In plus apare factorul Trump (acum cu JD Vance in coada – puteti sa va faceti o idee cu „Hillbilly Elegy” cred ca mai e pe Netflix).

      Pe cine vedeti facandu-le fata astora doi? Si nu din Romania. Vorbesc din Europa.

      In Romania ar fi timpul consolidarilor si pentru deep thinking.
      So…
      Think deep. Unplug the noise. Think deeper.

      • Cântecul de sirenă pentru USR 😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂
        Sau poate cel de lebădă ? 😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂

      • Si totusi, mai peste tot sistemul pare ca e foarte sensibil la conditiile initiale. (Sistem nu in sensul care e folosit la tv.) In momentul asta cred ca orice e posibil. Gandit rapind.
        Daca ma ingrijoreaza ceva e explicatia unui psiholog pentru nevrotic. Ca un nevrotic e nevrotic pentru ca se teme de nou si mai ales pentru ca e lenes, lene care face sa ii repugne ceva nou. Nevroticul alegator ar putea sa stabilizeze situatia la ceva deja cunoscut. Asta ar fi in defavoarea doamnei Lasconi. Doar daca nu se reduce si ea la ceva deja cunoscut.

  1. Nici sirene, nici lebede nici cuci nici alte paseri cantatoare.
    E ceea ce se vede. V-ati hotarat intr-un tarziu sa nu o mai atacati pe d-na Lasconi?

    Deci:
    Trump este numele noului joc. The original Graber.

    Daca ai prognoze proprii scrie. Sunt gata sa citesc. Te rog totusi sa scrii intr-o limba de circulatie daca nu poti in limba Romana.

    Emoticoneza ta ma depaseste.

    🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣😂😂😂😂😂😂😂😂😂🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣😂

  2. PNL nu se regaseste in Ciuca, vrea alt candidat pentru ca dreapta sa castige. Psd stie ca e aproape imposibil cu prezidentialele, dar vrea de la Ciolacu sa ii tina la guvernare. Asa ceva e greu din ianuarie 2025 cu un presedinte de dreapta.
    PNL si Iohannis schimbati candidatul daca vreti sa scapam de Psd.

    • Electoratul penele s-a vazut ce a votat , mai ales la europarlamentare,LISTA cu tudose,olgutul,firea,printre care pomadatul lui iohann -tradatorul…asa cacare electorat penele?🤮🤮🤢👎

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -