sâmbătă, septembrie 28, 2024
AcasăRăzboi în Ucraina„De aceea trebuie să mergem până la capăt!“ Putin spune că o...

„De aceea trebuie să mergem până la capăt!“ Putin spune că o înfrângere în Ucraina ar însemna sfârșitul imperiului rus

-

O înfrângere strategică în Ucraina ar însemna sfârșitul imperiului de 1.000 de ani al Rusiei, motiv pentru care rușii trebuie să meargă până la capăt în acest război. Analiza de mai sus îi aparține președintelui Vladimir Putin, în timpul unei discuții cu jurnaliștii ruși care îl însoțesc în turneul asiatic. Dictatorul a vizitat Coreea de Nord, iar acum se află în Vietnam.

Putin le-a spus jurnaliștilor că „pentru Rusia, aceasta (înfrângerea – n. red.) ar însemna sfârşitul statalităţii sale, iată ce ar însemna. Aceasta înseamnă sfârşitul istoriei de 1.000 de ani a statului rus. Cred că acest lucru este clar pentru toţi. Şi atunci apare întrebarea, de ce să ne fie frică? Nu este mai bine atunci să mergem până la capăt? Aceasta este o logică formală elementară“.

Fostul colonel KGB ajuns în 1999 premier, apoi – din 2000 – președinte pe viață al Rusiei a reluat teza sa că, de fapt, în spatele Kievului stă Occidentul: „Ştim că în principal americanii şi europenii îi împing pe ucraineni să ne alunge unităţile la graniţa de stat cu orice preţ – cu orice preţ, vreau să subliniez – şi intenţionează să prezinte acest lucru drept un succes major pe anul 2024 în perspectiva aşteptatului summit al NATO şi apoi a alegerilor din SUA”.

- Advertisement -

Această teză nu rezistă, însă, la o analiză temeinică. Occidentul nu furnizează nici azi echipamentele solicitate de Ucraina. Dacă acest lucru s-ar întâmpla, rușii ar fi scoși imediat din împrejurimile orașului Harkov, unde au pătruns în luna mai, încercând să atragă acolo cât mai multe dintre unitățile ucrainene desfășurate în zona Donbass.

Interesant este că Putin a redezgropat un subiect la care renunțase în toamna lui 2022: amenințarea nucleară. Acest lucru arată că rușii nu sunt foarte convinși că mai pot obține victoria printr-un război convențional.

Dictatorul de la Kremlin le-a spus jurnaliștilor ruși – citat de Reuters – că se gândește să schimbe doctrina privind utilizarea armelor nucleare. În acest moment, conform doctrinei sale militare, Rusia poate folosi armele nucelare doar dacă, la rândul său, e atacată nuclear sau e în iminentă primejdie de a dispărea ca stat în fața unei invazii inamice.

- Advertisement -

În 2022, Putin s-a folosit de bloggerii militari și televiziunea de stat rusească pentru a amenința Occidentul că-l atacă nuclear. Oficial, Kremlinul n-a folosit însă acest discurs. După o întrevedere între Serghei Narîșkin (șeful SVR, spionajul rusesc) și William Burns (șeful CIA), tema a dispărut brusc din presa rusă.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

Epidemia de voturi nule indică o fraudă masivă la europarlamentare! Creștere galopantă a numărului de voturi anulate: de la 2,93% în 2019 la 5,19% în 2024

Premeditare în fraudarea alegerilor: Ciolacu a scos REPER – prin OUG – din secțiile de votare, iar acum oamenii descoperă că partidul lor are zero la secțiile unde l-au votat!

* Elena Lasconi are culoar spre șefia USR: Fritz renunță, Viziteu o susține. Primărița din Câmpulung va candida și la conducerea partidului, și la Președinția României

EDITORIAL CARTIANU: Întăriți USR, nu-l demolați!

Cazul Cioloș: fostul premier a dinamitat forțele de dreapta a treia oară în 8 ani. REPER a ratat Parlamentul European, iar șeful său constată uimit că s-ar fi putut lua 30% dacă n-ar fi spart polul pro-european

VIDEO. Delir xenofob al lui Rareș Bogdan. Jigniri primitive aduse Franței, în încercarea de a lovi în Clotilde Armand. Cuvinte rudimentare: „colonie”, „Bantustan”, „bande”, „România nu e Mali”. Ambasada Franței e acuzată că o ajută pe Clotilde să fure voturi, iar firmele franceze – că ne fură banii!

2 COMENTARII

  1. In actuala stare de disperare in care se gaseste dictatorul-asasin de la Kremlin nu se pune problema doar sa stea cu limba scoasa la munitia de proasta calitate a regimului stalinist nord-coreean. Trebuie luate in serios declaratiile privind continuare macelului pana se ajunge la „Endsieg”, asa cum propovaduia si Dr.Joseph Goebbels atunci cand armatele Reichului erau in retragere de pe toate fronturile. Deasemenea nu mai trebuie luate drept bluff amenintarile sale cu folosirea armelor nucleare. In conditiile actuale ce ar putea avantaja de o maniera categorica situatia Rusiei un aliat paria ca RPDC ? Daca grasanul ucigas de la Phenian ar putea fi atatat sa atace Coreea de Sud si ar fi implicata astfel intr-un conflict cu Statele Unite , Putin mizeaza pe urmatoarele scenarii favorabile mizerabilei sale cauze :
    1. SUA si aliatii ar fi confruntati cu un nou razboi intr-o zona (Asia-Pacific) vitala pentru interesele Unchiului Sam si in consecinta acesta si-ar reorienta ajutorul militar de la Ucraina catre aliatul sud-coreean. Rusia ar miza pe faptul ca la fel ca si in Ucraina, SUA nu va depasi niste linii rosii de frica potentialului nuclear al stalinistilor nord-coreeni dar si de frica Chinei comuniste care pana cel putin in trecutul apropiat a fost protectorul acestora. Acesta ar fi scenariul „soft” care in mod evident avantajeaza pe termen scurt Rusia.
    2. In scenariul „hard”, o data atatat nebunul planetei, acesta ar lansa arma nucleara asupra
    Rep. Coreea, poate chiar asupra Japoniei sau SUA si atunci aceasta din urma ar raspunde in mod similar. Astfel vicleanul Putin ar putea sa trambiteze ca are dreptul si el sa foloseasca arme tactice in Ucraina. Ar fi un scenariu care in opinia sceleratului kgb-ist China ar trebui sa faca un parti-pris in favoarea axei „Moscova-Phenian” (probabil ca in aceasta cheie ar trebui sa si intelegem vizita in Vietnam, si anume de atentionare a RPC ca Rusia isi cauta si alti aliati economici daca China nu da curs „prieteniei nesfarsite”). Aliatii occidentali ar fi astfel confruntati cu conflagratii nucleare in doua puncte fierbinti ale Terrei si sub presiunea maselor populare „pacifiste” si „suveraniste” din tarile lor ar accepta viziunea de pace putinista.
    Putin incearca sa internationalizeze conflictul si astfel sa scape de stigmatul de unic paria international.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -